Dupa calificarea istorica in grupele UEFA, aseara in Giulesti trebuia sa fie sarbatoare. Dumnezeu a vrut insa altfel. Potopul ce s-a abatut ieri asupra Capitalei a facut impracticabil si gazonul de sub Podul Grant, desi acesta a fost refacut total in urma cu mai putin de doi ani si are un sistem de drenaj foarte bun.

Decizia aminarii meciului cu Poli Iasi a venit totusi destul de greu. Organizatorii au incercat pina in ultima clipa sa degajeze terenul de apa, dar totul semana cu o munca de Sisif. Fiecare litru de apa scos de pe gazon era inlocuit imediat cu alte citeva zeci de litri cazuti din cer.

Singurii care au dorit ca partida sa se dispute au fost cei 20 de fani veniti de la Iasi si care au scandat mereu "Jucam fotbal!" si firava galerie visinie, prezenta la peluza de sub tabela. Echipele au iesit si ele la incalzire, dar, dupa aproximativ 25 de minute, au plecat la cabine.

"Conform prevederilor regulamentare, mai asteptam o ora, sa vedem ce se intimpla intre timp", au explicat arbitrul Lajos si observatorul Valentin Alexandru. "Ce sa mai asteptam, sa ploua mai rau?!", a replicat presedintele Dinu Gheorghe. La ora 22:00, s-a decis ca partida sa fie aminata pentru astazi.

„Voi decideti!"

Cu circa 30 de minute inainte de ora oficiala de start a partidei, presedintele gazdelor, Dinu Gheorghe, a venit la tribuna oficiala si i-a intrebat pe trimisii celor doi selectioneri ai "nationalelor" Romaniei, Dan Apolzan si Florin Constantinovici, daca se poate amina meciul cu 24 de ore.

"De voi depinde", le-a spus "Vama" celor doi secunzi. Acestia au ridicat insa din umeri: "Noi am venit aici cu alta treaba, nu sa aminam partide", au raspuns antrenorii, care au fost trimisi in Giulesti sa urmareasca posibilii selectionabili pentru intilnirile cu Finlanda de la sfirsitul acestei saptamini.

„Nu drenajul gazonului a fost de vina, ci reteaua de canalizare care n-a putut sa preia cantitatea uriasa de apa cazuta"

Dinu Gheorghe, presedinte Rapid

„Cel mai bine ar fi sa jucam dimineata de la 5:00, pe racoare!"

Marius Constantin, jucator Rapid

(Adrian Florea, Radu Oprisan)