Sectorul bancar este cel mai greu de uniformizat din randul pietelor financiare ale zonei euro, spun oficialii Bancii Centrale Europene (BCE). Una din prioritatile Agendei de la Lisabona, crearea unei piete financiare unice pan-europene ramane inca o tinta indepartata in ceea ce priveste sectorul bancar.

BCE face apel, astfel, la autoritatile nationale din tarile zonei euro sa elimine obstacolele care stau in calea uniformizarii sistemului financiar, transmite Reuters. "Nu exista acces pan-european la produsele bancare", spune Gertrude Tumpel-Gugerell, membru al Consiliului executiv al BCE.

Creditarea bancara transfrontaliera se afla inca la un nivel extrem de scazut, reprezentand numai 3,5% din imprumuturile din sectorul de retail, iar dobanzile oferite difera foarte mult de la o tara la alta, a spus Tumpel-Gugerell.

Piata creditelor ipotecare, care atinge 4.000 de miliarde de euro, este la randu-i organizata diferit de la tara la tara, cu produse si reglementari distincte.

Aceasta variatie intre sisteme duce la cresterea costurilor si reduce competitivitatea, considera BCE. Banca Europeana a inceput sa redacteze pachete de legi pentru integrarea financiara a statelor din zona euro si va publica de doua ori pe an indicatorii pietei precum si un raport anual referitor la progresele inregistrate in construirea unei piete financiare unice.

Potrivit constatarilor preliminare ale BCE, pietele de imprumuturi negarantate sunt aprope in totalitate integrate pietei comune.

De exemplu, piata europeana a tranzactiilor cu instrumente derivate cum ar fi schimburile pe indecsii ratei dobanzii (overnight index swap) este cea mai mare din lume, cu 50% mai mare fata de cea din Statele Unite, cu un volum zilnic de 300 de miliarde de dolari.

Piata obligatiunilor guvernamentale se afla la randul ei intr-un stadiu avansat, cu un grad ridicat de convergenta din punctul de vedere al dobanzilor oferite.

Totodata, emisiunile de obligatiuni corporatiste au crescut de cinci ori de la lansarea euro, in 1999, la 900 de miliarde de euro in 2005, indicand beneficiile unei piete financiare unice, a mai spus Tumpel-Gugerell.

Cu toate acestea, sectorul bancar sta cel mai prost la capitolul uniformizarii si tranzactiilor pan-europene.

Romania, la "ani-lumina" distanta de zona euro

Conform unui studiu Bank Austria Creditanstalt, zona Europei Centrale si de Est (CEE) sta cu mult mai rau decat zona euro la capitolul bancarizare (datele sunt calculate pentru Decembrie, 2004). Romania se afla printre tarile cu cel mai redus nivel de creditare, cu un nivel al imprumuturilor situat la 18% din PIB, in vreme ce media zonei CEE este de 34%, cu Croatia ocupand locul intai, cu 62%.

Media zonei euro este, insa, de 102%. Si la capitolul depozite Romania se "bate" cu Ucraina, Rusia si Serbia pentru ultimul loc, cu un nivel de 24% din PIB, chiar daca ratele de crestere ale economisirii au crescut anul trecut cel mai mult in aceste patru tari.

Media economisirii in CEE este de 43% (fara Ucraina si Rusia, si 31% incluzand aceste tari), in vreme ce in Uniunea Europeana atinge 73%.