Guvernul nu poate mari taxele din exploatarile petroliere si miniere

de     Romania Libera
Luni, 3 octombrie 2005, 0:00


Operatorii din domeniul valorificarii zacamintelor naturale vor plati statului, in continuare, aceleasi taxe ca pana acum, in ciuda intentiei Guvernului de a le majora si de a suplimenta astfel suma colectata la buget cu 680 miliarde lei.

Coalitia a iesit din nou infranta din jocul politic al votului din Camera Deputatilor, nereusind sa treaca un proiect al Cabinetului Tariceanu de modificare si completare a legilor petrolului si minelor. Intentia initiatorului era de a-i aduce pe toti operatorii de extractii petroliere si carbune la o taxa echitabila, prin schimbarea viziunii de plata a redeventei.

Pana acum redeventa era fixata in raport cu suprafata concesionata. Deoarece existau diferente intre posesorii de licente, unii avand noroc sa gaseasca si sa extraga mai mult zacamant de carbune sau petrol, iar altii nu, Guvernul a hotarat sa fixeze redeventa in functie de cantitatile extrase.

Aceasta noua forma de a incasa redeventa ar fi adus la buget venituri suplimentare de pana la 680 miliarde lei vechi pe an si ar fi dat sanse oarecum egale de exploatare posesorilor de licente, potrivit estimarilor iniatiatorului legii.

Modificari la legea petrolului

Modificarile aduse legislatiei ar fi constat, la legea petrolului, in majorarea redeventei petroliere prin aplicarea unei cote de 8 la suta (fata de 5 la suta in prezent) din valoarea veniturilor brute realizate din operatiunile petroliere de transport si tranzit al petrolului prin sisteme nationale de transport, precum si din operatiunile petroliere efectuate prin terminalele petroliere aflate

in proprietatea publica a statului. De asemenea, ar fi introdus o noua componenta a redeventei petroliere, calculata cu o cota de 3 la suta din valoarea veniturilor brute realizate din operatiunea petroliera de inmagazinare a gazelor naturale in depozite subterane.

Schimbari in legea minelor

Prin amendarea de catre Guvern a legii minelor s-ar fi modificat modalitatea de calcul a taxei pentru activitatea de exploatare de la cota fixa platibila anual, stabilita pe unitatea de suprafata, la o cota procentuala de 2,5 la suta din valoarea productiei realizate din exploatare, achitata trimestrial.
Din cauza imperfectiunii votului la Camera, aceste amendamente ale Guvernului au cazut la votul in plen, unde a fost respins pana si titlul proiectului de lege propus de Guvern.
Singurul amendament admis de parlamentari si care va fi publicat in Monitorul Oficial apartine unui deputat si se referea la obligarea prin lege a operatorilor sa aiba grija sa nu distruga mediul ambiant, precum si infrastructura in activitatea de exploatare sau de transport a zacamintelor extrase.

Operatorii, obligati sa protejeze mediul

Astfel, la depunerea documentelor pentru obtinerea sau reinnoirea licentelor sau permiselor de exploatare, solicitantii vor prezenta un acord de reabilitare incheiat cu autoritatile administratiei publice locale pentru cazurile in care transportul rutier al resurselor minerale afecteaza infrastructura rutiera si cladirile adiacente din localitatile urbane sau rurale respective.

Deputatul liberal Mircea Ciopraga ne-a explicat sensul singurului articol adoptat de plen: "Daca un operator doreste sa exploateze un zacamant, dar trebuie sa-l transporte trecand cu masinile prin localitati, autoritatile locale trebuie sa incheie un acord cu operatorul care poate fi obligat fie sa foloseasca rute prestabilite, fie sa plateasca daune, fie sa circule numai noaptea sau chiar sa

utilizeze o flota de masini la un tonaj mai mic etc.". Ciopraga mai precizeaza: "Este la latitudinea celor doi negociatori, din partea operatorului si a autoritatii locale sa stabileasca felul in care se tranziteaza localitatea respectiva sau, daca exploatarea este in vecinatatea localitatii, felul in care sa fie facuta exploatarea.

Trebuie sa se tina seama de impactul asupra mediului, de impactul social, de impactul asupra celorlalte exploatari din jur, de celelalte investitii din jur etc.".

Cine castiga din respingerea proiectului?

Au fost multe voturi pentru, dar s-au inregistrat si multe abtineri, motiv pentru care au cazut toate amendamentele legate de continutul pe care l-a cerut Guvernul sa fie aprobat in Parlament, este explicatia data de deputati. "Nu cred ca exista vreun grup de interese care sa fi dorit sa ramana legea asa sau vreun alt gen de intelegere", ne asigura deputatul Ciopraga.

"Pierderea este de venituri la buget si de imagine a coalitiei. Dar acest lucru se poate remedia prin introducerea unei noi legi cu un continut apropiat acesteia in dezbaterea Parlamentului", admite deputatul.



















31 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version