La Muzeul NaTional de Arta al Romaniei, in corpul Kretzulescu, este gazduita, pana pe 13 noiembrie, o expozitie dedicata fotografului Leonard Misonne (1870-1943).

Cele 60 de fotografii ale celui mai celebru fotograf belgian al timpului sau iti incanta privirea, in nuante sepia sau in alb-negru, prelucrate prin diferite procedee de tratare tehnica (carbonul, bromura, uleiul, mediobromul - care combina bromul si uleiul -, metoda creata de Misonne in 1935).

Imaginile sunt ordonate in cadrul expozitiei intr-o maniera interesanta, de pilda, doua fotografii cu acelasi titlu, "En passant", aceeasi imagine, in doua variante, una in carbune Fresson, cealalta prin procedeu pe baza de ulei ("epreuve a l`huile"), sunt asezate una langa cealalta, astfel incat privitorii sa poata distinge diferentele.

Predomina peisajele invaluite aproape de fiecare data intr-o negura densa, in ansamblul lor imaginile apropiindu-se de picturi, prin infatisarea lor, prin procedurile tehnice folosite (deja amintitul mediobrome), cu toate ca artistul fotograf belgian refuza sa fie plasat in randul pictorilor: "Nu vreau nicidecum sa ma ridic la nivelul pictorilor sau desenatorilor".

Cu toate acestea, el isi numeste fotografiile tablouri. Privelistile sunt inconjurate de o aura romantica, bijuterii reprezentative ale curentului pictorialist (sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea) care promova fotografia ca arta, ceea ce presupunea, bineinteles, o libertate a interventiei asupra imaginii initiale.

In peisajele sale rareori apar siluete umane si, cand apar, sunt fantasme plasmuite din ceata si picaturi de ploaie printre raze de soare (lumina este extrem de importanta in fotografiile lui Misonne), exista o gama intreaga de variatii ale luminii care au gratia si finetea unui Sisley.

Cu toate ca ceea ce predomina sunt peisajele, exista si instantanee interesante in care sunt surprinse strazi de oras, cu pavajul inecat de ploaie, intr-o atmosfera de toamna nostalgica.