Ministrul administratiei si internelor, Vasile Blaga, a renuntat la aplicarea imediata a prevederii din Legea administratiei publice, care ar fi permis schimbarea din functie a presedintilor de consilii judetene cu majoritate simpla (50%+1 din numarul consilierilor).

Daca pachetul de legi ale administratiei, elaborat de MAI, va trece nemodificat prin parlament, aceasta prevedere se va aplica incepand cu alegerile urmatoare, din 2008.

Pachetul de legi ale administratiei a fost prezentat ieri de Vasile Blaga, intr-o "prima auditie", colegilor sai din Consiliul National de Coordonare al Aliantei D.A. PNL-PD si, ulterior, membrilor Biroului Permanent National al Partidului Democrat. Acest pachet cuprinde legile descentralizarii, ale finantelor publice locale si cele privind administratia publica.

Dupa cele doua sedinte, intr-o conferinta de presa, presedintele executiv al PD, Adriean Videanu, a afirmat ca ministrul administratiei si internelor nu considera utila asumarea raspunderii din partea guvernului pe pachetul legislativ privind administratia publica locala.

"Avem nevoie de o sustinere cat mai larga a intregului pachet privind administratia publica locala, iar Vasile Blaga intentioneaza ca, spre sfarsitul acestei saptamani, sa se consulte cu Asociatia Primarilor de Municipii din Romania si Asociatia Presedintilor de Consilii Judetene in ideea de a avea un punct de vedere al acestor structuri asociative", a spus Videanu.

El a mai declarat ca democratii spera ca dezbaterile publice sa poata fi finalizate pana la jumatatea lunii octombrie, urmand ca, imediat dupa aceea, pachetul de legi sa intre in parlament.

Mic troc cu opozitia

Videanu a fost intrebat de ziaristi ce se va intampla daca PSD va impiedica adoptarea pachetului de legi prin tergiversari, asa cum procedeaza in cazul regulamentelor de functionare ale Camerei Deputatilor si Senatului.

Presedintele executiv al PD a raspuns ca, daca se va obtine sustinerea tuturor reprezentantilor primarilor de municipii si presedintilor de consilii judetene, acest suport va fi suficient pentru ca in parlament sa intre doar ca o dezbatere cu mici corecturi.

Ministrul Vasile Blaga a lasat insa sa se inteleaga ca optimismul democratilor se bazeaza pe faptul ca principalul punct de disputa cu PSD, schimbarea presedintilor de consilii judetene cu majoritate simpla, nu va mai fi aplicat imediat dupa modificarea legii, ci numai dupa urmatoarele alegeri, in 2008.

De altfel, aceasta a fost ideea presedintilor de consilii judetene, reuniti acum cateva saptamani la Constanta. Acestia i-au trimis ministrului un document in acest sens, elaborat, intr-o prima faza, de reprezentantii PSD, dar votat de toti cei prezenti la reuniune, sub motivul ca "nu se schimba regulile jocului in desfasurare".

Democratii, la un pas de bataie

Potrivit unor surse din Alianta, sedinta de ieri a CNC-ului Aliantei a fost precedata de un "mic incident", ai carui protagonisti au fost secretarul general Vasile Blaga si vicepresedintele Cezar Preda. Inaintea sedintei CNC, cei doi s-au retras intr-un birou alaturat, discutiile degenerand intr-un adevarat scandal cu pumni in masa si voci ridicate.

Potrivit acelorasi surse, conflictul dintre cei doi este ceva mai vechi si a fost declansat de repetatele "iesiri" ale vicelui Cezar Preda impotriva lui Basescu.

In mai multe sedinte al Biroului Permanent National al PD, Preda ar fi criticat atitudinea presedintelui Basescu, motivand ca acesta are prostul obicei de a-i pune pe democrati in situatii dificile, pentru ca apoi, tot el sa le reproseze ca nu fac ceea ce trebuie si sa-i traga de urechi.

Opozitia lui Preda fata de liderul de la Cotroceni l-a determinat pe Blaga sa intervina pentru a-l pune la punct.

Ieri, Preda ar fi avut insa si el unele lucruri de reprosat. Vicepresedintele PD ar fi fost suparat ca a propus mai multi secretari de stat, fara ca vreunul din ei sa fie nominalizat si i-ar fi reprosat lui Blaga faptul ca pachetul de legi pe care il promoveaza centralizeaza activitatea administratiei, in loc sa o descentralizeze.

La plecarea de la sediul PD, Cezar Preda a spus mai multor jurnalisti ca multe din spusele sale au fost interpretate gresit in presa, transformandu-l intr-un "rebel". "Daca as fi un rebel in cadrul partidului, nu mi-ar fi rusine sa o spun, dar nu sunt", a declarat el.