Un pensionar m-a oprit pe strada. "Domnule, m-a intrebat intrigat, astia de la Uniunea Europeana ne-au dat de florile marului statutul de economie functionala? De ce ni l-au dat daca suntem ultimii din Europa? ..." O intrebare de bun simt.

Numai ca, inca de anul trecut, de cand ne-a fost acordat statutul de economie de piata functionala, Uniunea Europeana ne-a atras atentia ca avem de rezolvat o problema. Fiindca nu suntem pregatiti sa facem fata presiunilor competitive din Piata Comuna. Aici suntem noi deficitari. Din acesta cauza ocupam ultimul loc in Europa.

Acum, toamna, asteptam un nou verdict. Ce va fi cuprins in Raportul Comisiei Europene despre starea Romaniei in anul de gratie 2005. Speram sa fie favorabil. Momentul este prefatat de aprinse dezbateri. Chiar voci din Uniunea Europeana, de la varf, sustin ca rezultatul va fi cel dorit.

Fiindca avem realizari: cinci ani de crestere constanta a produsului national, atenuarea inflatiei, plus cateva privatizari de succes. Intr-adevar, avem realizari.

Dar sunt ele legate direct de competitivitatea economiei noastre? E limpede ca nu.

Tarile din varful clasamentului competitivitatii, incepand cu Finlanda, care-i pe locul 1, sunt in varf si in topul libertatilor economice. Una fara alta nu merge. Istoria este plina de exemple, dintre cele mai concludente, in care state totalitare au reusit sa faca crestere economica si sa stavileasca inflatia, in timp ce au taiat pietelor orice avant catre liberalizare.

Asa ca, daca nota va fi buna, cu sau fara conditionari, nu va fi legata pur si simplu de cresterea economica. Va avea in vedere rolul pietei libere in stimularea cresterii. Si nu va fi legata de dezinflatie, ci de rolul pietei libere in calmarea preturilor.

Recentele privatizari, unele intr-adevar de succes, sunt de natura sa contribuie la eliberarea pietelor de constrangeri. Dar cu asta n-am ajuns la competitivitate.

Economia noastra a inghitit multe medicamente amare. Cand au fost liberalizate preturile, inflatia a luat-o razna. S-au scumpit painea, carnea, laptele, multe alte produse.

Spirala s-a declansat, fiind antrenate nenumarate preturi in vartej, atat la marfuri alimentare, cat si la marfuri nealimentare. Mai ales la servicii. Dar noua ora exacta a preturilor a inceput sa fie data de piata.

In ansamblu, mecanismul preturilor a functionat si functioneaza. Liberalizarea preturilor a inviorat piata de consum. A fost stabilizata piata valutara interbancara. S-a inviorat piata monetara. In acelasi timp, a inceput sa creasca economisirea populatiei. Realizari salutare. Dar n-am ajuns la esenta. La competitivitate, deci.

Reformele s-au oprit de multe ori in fata portilor intreprinderilor. Aici a fost problema. Liberalizarile nu i-au atins multa vreme pe marii producatori cu capital de stat. Inflatia le-a dat iluzia supravietuirii.

Intreprinderile de stat au fost lasate sa-si continue jocul asa cum au fost obisnuite: sa traiasca din preturi mari, care sa acopere costuri exagerate, productie rebutata, in timp ce oferta lor de marfuri a ramas restransa.

Numai ca, in aceste conditii, productia a continuat sa fie lipsita de capacitatea de a fi eficienta si nu avea cum sa justifice un alt nivel de castiguri, mai inalt.

Salariile neindestulatoare nu aveau cum sa asigure consumuri mai mari. Asa ca nici vanzarile de marfuri nu au putut sa creasca. Peste stocurile de produse finite nevandute se asezau alte stocuri. Cum sa ajungem la competitivitate?

Politica de insanatosire a monedei nationale, de restructurare rationala a cantitatii de bani si de echilibrare a puterii de cumparare a banilor a simtit nevoia dublarii cu reforme radicale in intreprinderi. A durat insa mult timp pana cand a fost deschis cel de-al doilea front. Un front pentru o economie stabilizata, in stare sa asigure o crestere economica sanatoasa. Dar un front anemic.

Caci principalele motoare in stare sa puna economia in miscare, concurenta si pietele libere, au fost puse incet in functiune. Societatea romaneasca a suportat mari pierderi ale companiilor nationale si ale intreprinderilor cu capital de stat. Multe greu de cuantificat. Boala s-a extins si la multe dintre companiile cu capital privat.

Reducerea ratelor inflatiei, incepand din anul 2000, a adus o raza de speranta. Politica fiscala, a veniturilor si cea monetar - valutara au insa nevoie sa fie sprijinite cu cele mai viguroase forte: disciplina financiara, disciplina contractuala si gustul performantei. Altfel, nu vom avea competitivitate.

Mai departe, romanii nu vor avea bani pentru ca nu vor fi create noi locuri de munca, nu vor creste productivitatea, performantele economice si nu vom obtine mai multa eficienta in economie.

Statutul de economie de piata functionala recunoaste o tendinta: spre liberalizarea pietei. Drumul spre confirmare insa va trece negresit prin intensificarea concurentei.