Un sfert dintre tigarile de pe piata romaneasca provin din contrabanda, iar o treime din decesele barbatilor romani cu varsta sub 70 de ani sunt cauzate de fumat, conform datelor comunicate la o conferinta pe tema tabagismului, organizata, la Sofia, de Organizatia Mondiala a Sanatatii, transmite AFP.

Cei mai mari fumatori din Europa se afla in Balcani, regiune care reprezinta un adevarat bastion al tabagismului: intre 30 si 40 la suta dintre adultii din regiune sunt fumatori.

„In aceasta regiune a Europei se fumeaza cel mai mult", a spus Marc Danzon, directorul Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) pentru Europa. Pana in prezent, in sudul si sud-estul Europei „s-a acordat putina importanta" combaterii tabagismului, a spus Danzon.

Acest dezinteres pentru o problema de sanatate publica se explica prin „intensitatea lobby-ului industriei tutunului, slabiciunea politiei si sistemului judiciar, dupa caderea comunismului, coruptia si implicarea crimei organizate in contrabanda cu tigari", potrivit unui raport al Bancii Mondiale, citat de AFP.

Contrabanda alimenteaza 80 la suta din consumul de tigari in Albania, 47 la suta in Bosnia-Hertegovina, 40 la suta in Macedonia, 38 la suta in Bulgaria, 37 la suta in Serbia-Muntenegru si 25 la suta in Romania si Croatia, potrivit raportului.

Directorul OMS pentru Europa atribuie gradul mare de raspandire a fumatului in Balcani unor factori culturali. In aceasta parte a Europei, fumatul este asociat cu „libertatea si bucuria de a trai si emanciparea feminina", lucru care se intampla in restul Europei, in urma cu 20 de ani, a explicat el.

O treime dintre decesele barbatilor cu varsta sub 70 de ani din Bulgaria si Romania si 42 la suta in tarile fostei Iugoslavii pot fi atribuite tabagismului, adauga Banca Mondiala.

In plus, pretul unui pachet de tigari din productia locala este foarte accesibil in aceste tari, fiind aproximativ egal cu pretul unui kilogram de paine sau de cartofi, potrivit raportului.