Oare ce fel de strategie politica ii recomanda consilierii presedintelui?

Un sfetnic subtil si care priveste cu cinism Romania si viata sa politica ar putea spune urmatoarele: "Domnule presedinte, sistemul politic este blocat. In ultima analiza, Presedintiei ii lipseste forta necesara pentru a vindeca Legislativul sau pentru a institutionaliza guvernarea de o maniera mai eficienta.

Prilejul unei reforme constitutionale care sa conduca la un sistem prezidential de guvernamant nu poate aparea decat daca in tara va avea loc o criza majora. Calitatea de membru al Uniunii Europene va feri Romania de o asemenea eventualitate.

Pentru a asigura ramanerea la Cotroceni vreme de doua mandate, drumul care trebuie urmat este limpede. Trebuie sa canalizati frustrarile si nemultumirea alegatorilor. Daca nu le puteti schimba vietile, trebuie, cel putin, sa va asigurati ca doleantele lor ajung in mod constant la urechile politicienilor.

Prin urmare, daca oamenii considera ca politicienii sunt ca niste lacuste care devoreaza avutul societatii, trebuie sa cereti reducerea numarului lor. In timp ce o mica armata de politicieni norocosi isi face bagajele pentru a pleca la Parlamentul European, cu salariile sale generoase, cereti reducerea numarului politicienilor ramasi acasa.

Acest lucru se poate realiza printr-un Parlament unicameral. Adoptarea legilor devine mult mai simpla. Se economisesc banii platitorilor de impozite. Aripile politicienilor sunt taiate.

Trebuie sa fiti vazut ca o persoana plina de intelegere pentru necazurile oamenilor. Pur si simplu, nu se poate trece cu vederea nedreptatea care este spaga pe care ei o platesc pentru a obtine servicii considerate, in tari europene mai civilizate, drepturi gratuite.

Fiti tribuna poporului si veti gasi un loc sigur in inimile oamenilor. Faceti-i de rusine pe politicieni, pentru ca isi neglijeaza indatoririle, tineti regulat predici despre cum ar trebui facut sistemul mai eficient si mai drept - si veti evita soarta lui Emil Constantinescu. Rolul de constiinta si gardian al natiunii nu are, actualmente, titular.

Patriarhul ortodox rosteste rareori predici despre reinnoirea nationala ori despre nevoia respectarii unui cod de conduita corespunzator de catre membrii societatii, puternici politic si economic. Adoptati aceasta strategie, si oamenii necajiti, mangaiati de solidaritatea pe care le-o aratati, va vor rasplati cu inca cinci ani la Cotroceni".

Desigur, un presedinte puternic la capitolul retorica si slab cand trebuie sa treaca la fapte este un sef pentru care este usor de lucrat, din perspectiva unui consilier. Vaclav Havel, in Cehia, a consacrat deja rolul de "presedinte moral" - dar el avea un trecut ilustru, de disident intemnitat pentru ideile sale, iar cei mai multi dintre intelectualii cehi i-au acordat un sprijin ferm.

Basescu, insa, nu se poate bizui pe un grup echivalent de sprijinitori. Relatiile sale cu comentatorii din mass-media sunt tot mai incordate. Cativa dintre cei care s-au asteptat la mari realizari din partea sa au inceput sa se planga de stilul sau de conducere dezordonat si confrontational.

Basescu nu stie cum sa se foloseasca de intelectuali. Un presedinte care vede departe ar fi putut crea o "comisie a inteleptilor", barbati si femei care sa il sfatuiasca intru abordarea unor probleme majore - probleme de care politicienii, cu perspectiva lor scurta, prefera sa nu se ocupe.

Necesitatea transformarii sistemului educational romanesc, pentru a face fata cerintelor secolului al XXI-lea, este un domeniu in care presedintele ar putea contribui cu un impuls crucial.

Nevoia de a asigura un rol major populatiei de la tara in refacerea Romaniei, fara ca acei oameni sa fie exploatati sau dezmosteniti - iata o alta preocupare pe termen lung care ar putea face ca aceasta Presedintie sa intre in Istorie ca una creatoare.

Presedintele a lansat initiative in sfera politicii externe, in privinta viitorului Marii Negre, dar acestea se vor dovedi efemere, daca nu vor fi insotite de preocupari sistematice si la fel de intense pentru problemele interne.

Multa lume continua sa vada in Basescu un jucator politic mai redutabil decat premierul Calin Popescu-Tariceanu, cu care relatiile presedintelui s-au racit atat de mult. Cu toate acestea, liderul liberal si-a mentinut deseori avantajul, in duelul pe care il poarta, de trei luni, cu Basescu, indeosebi multumita bazei mai solide de sprijin pe care si-a cladit-o.

Alianta sa cu cel mai mare industrias al tarii, Dinu Patriciu, s-a dovedit de nepretuit. De asemenea, se pare ca Tariceanu este pe cale sa obtina un pact de neagresiune cu Dan Voiculescu, al carui imperiu media va fi un aliat formidabil, daca va fi desfasurat de partea liberalilor si a lui Tariceanu.

Tariceanu, un personaj mai cenusiu si mai putin popular decat Basescu, a jucat multe dintre cartile sale mai bine decat rivalul sau.

Capacitatea sa de a cladi aliante cu mediul semipluralist, politic si de afaceri, care si-a facut aparitia dupa 1990, a facut din el o figura importanta, in pofida faptului ca este lipsit de farmec personal si nu pare interesat de rutina cotidiana a conducerii Guvernului.

Basescu este un lup singuratic care are aliati pana si in Partidul Liberal - dar care se bizuie, la o adica, doar pe propriile sale instincte. El pare sa joace mai putin bine, ca actor intr-un grup sau intr-un comitet, ceea ce nu este surprinzator, dat fiind trecutul sau profesional pe oceanele lumii.

Este posibil ca Traian Basescu sa aiba soarta lui Lech Walesa, a carui personalitate nu este fara asemanari cu a sa. Intemeietor al "Solidaritatii", Walesa s-a bucurat de o mare autoritate, cand a fost ales presedintele Poloniei, in 1990. Era de asteptat ca el sa ramana, pentru multa vreme, un fel de "parinte al Natiunii".

Cu toate acestea, stilul sau imprevizibil si direct i-a facut pe multi dintre oamenii cu convingeri similare de centru-dreapta sa ii intoarca spatele. Walesa a fost izolat si dooborat de oameni ale caror nume au fost, in cele mai multe cazuri, uitate, dar care aveau experienta in domeniul manevrelor politice de joasa speta.

Astazi, Walesa are o mica fundatie si sfatuieste, in calitate de consultant, cateva companii.

Traian Basescu va sarbatori, in curand, un an de la instalarea la Cotroceni. Nici ca se poate un prilej mai bun, pentru el, de a trece in revista calitatea sfaturilor primite de la anturajul sau. Poate ca unele sfaturi sunt foarte bune, dar nu tine seama de ele.

Poate ca ar trebui sa apeleze mai des la sfaturi din partea unor grupuri de al caror sprijin, sau de a caror neutralitate binevoitoare, are nevoie pentru a deveni un presedinte care sa poata spera la un palmares de realizari solide.

Exista pericolul real ca Traian Basescu sa intre in Istorie ca "presedintele care nu a lasat urme", un personaj fermecator, plin de culoare si imprevizibil, care a lasat cu defectele intacte un sistem politic nedrept, de pe urma caruia nu trag foloase decat membrii unui club select.

(traducere Iosif Klein Medesan)