Merg mai departe cu semnalarea cauzelor ce mentin competitivitatea de culoare romaneasca intr-o stare anemica. Voi analiza, astazi, unul dintre stavilare: lunga iarna a inflatiei.

De fapt, acum e primavara. Balaurului inflationist i-au fost taiate multe capete. Cele mai multe. Dar i-au mai ramas cateva. Unul este sezonalitatea.

Sigur, nu ne mai confruntam cu sezonalitatea de altadata. Pana nu demult, an de an, cum intram in septembrie inflatia exploda. Cotele preturilor de consum continuau sa urce vertiginos pana la sfarsitul anului. Apoi, la inceputul anului urmator, fie urcau mai departe, fie se mentineau la nivelul inalt deja atins.

Si asta pentru ca una dintre bolile grave ale economiei romanesti era inflatia de toamna. Acum, boala e in buna parte vindecata. Nu ne mai asteapta nici un galop al preturilor in acest sfarsit de an. Datele pietei induc ideea ca nu vom mai vedea reaprinzandu-se violent focul inflatiei. Dar de un foc mocnit tot vom avea parte.

Totusi, e un semn bun. Nu insa si daca legam problema inflatiei de dinamica investitiilor. Faptul ca volumul investitiilor a crescut incet e descurajator. Dar si mai ingrijorator e un alt fenomen: acela ca se face simtita o tendinta de incetinire a investitiilor in viitorul apropiat. Din cauza persistentei climatului inflationist, mai ales. Climat cu care nu ne confruntam de azi - de ieri, ci de vreme indelungata.

Dar iata ca si in planul investitiilor, toamna 2005 introduce note atipice. Activitatea in constructii cunoaste o usoara revigorare. Si cum atat productia, cat si prestarile de servicii sunt tot mai putin descurajate de preturi, afacerile constructorilor se misca bine.

Mai putine motive de optimism ne da analiza puterii de cumparare a populatiei. Si aici sunt cresteri, dar lente. Problema cea mai spinoasa, in materie de venituri, este iluzia optica. Au crescut salariile, chiar peste rata inflatiei, vin bani mai multi si din economia necontabilizata, si de la rudele plecate in lume, si din credite de consum, dar jumatate din tara traieste de pe o zi pe alta.

Ce vedem noi prin marile magazine, cu vitrine stralucitoare, cu rafturi pline si cozi la casa, e numai o fata a Romaniei. Tara mai are o fata, care plange.

Veniturile mici sunt inca lovite de inflatie. Chiar daca inflatia e domolita in buna parte. O inflatie de 8 la suta, cat e tinta pentru 2005, e inca mare. Inca mai descurajeaza initiative, afaceri, investitii, procese de productie, bugetul tarii, bugete de familie. Intreprinderile care nu alearga mai repede decat inflatia se trezesc ca nu-s viabile.

Companiile care fac profit sub nivelul inflatiei nu se aleg cu nimic. Si mai dramatica insa e viata celor ce inregistreaza pierderi.

Daca intreprinderile invinse de inflatie rezista inca, in sensul ca n-au intrat in faliment juridic, faptul il datoreaza societatii in ansamblu, care le-a achitat si le achita note de plata prin subventii de la buget sau prin "inchiderea ochilor" in fata refuzului sau neputintei lor de a-si plati datoriile.

Doctrina economica moderna mentioneaza doua forme "cuminti" ale inflatiei: fie cantitatea de bani in circulatie creste peste realitatea circulatiei marfurilor si serviciilor; fie cantitatea de bani ramane neschimbata, dar se reduce considerabil cantitatea de marfuri si de servicii pe piata.

Noi, de mai multi ani, ne confruntam cu o varianta a disperarii: piata de consum creste mai repede decat piata de productie. Asa ca banii aparuti in plus se duc imediat in preturi. Daca nu sunt absorbiti de BNR! Degeaba vom studia cazurile "clasice", degeaba vom deschide manualele si tratatele. Nu acolo se gasesc solutiile. Definitiile, variantele proprii multor tari nu ne sunt proprii si noua.

Orice fel de incercare de a aplica "etichete" se loveste, in cazul tarii noastre, de o sumedenie de particularitati greu de definit. Dar si mai greu de stapanit.

Acum, in 2005, societatea romaneasca nu se mai razboieste cu formele "clasice" de exprimare a inflatiei. Caci puterea de cumparare a banilor nu mai scade. Dimpotriva, chiar creste.

Si nici nu se mai inregistreaza o crestere generala substantiala a preturilor. Asa ca nici Guvernul, nici autoritatea monetara nu sunt nevoite sa controleze aspecte ale caror consecinte sunt scumpirea vietii, scaderea salariului real, in ciuda cresterii celui nominal.

Inflatia romaneasca, in prezent, se bazeaza cu deosebire pe corectii de preturi in economie, costuri mari, evaziune fiscala, care constituie racile ale societatii noastre in etapa actuala. Sunt capete ce i-au mai ramas balaurului. Acelui balaur care ne devasteaza resursele financiare, deturnandu-le de la rosturile lor productive.

Mai e si faptul ca multe intreprinderi de stat nu-si platesc impozitele pentru ca... nu au bani. Mai exact, n-au profit. Si unde nu-i profit (pentru ca se produce scump, se risipesc resurse, lipseste interesul pentru competitivitate si cresc furturile) de unde sa vina bani?

Vedem cum acomodarea competitivitatii la toate aceste zig-zag-uri devine tot mai dificila. Lupta se da, asadar, nu doar pentru o inflatie calma. Ci si - mai ales - pentru o distributie egala a inflatiei de la o luna la alta. Pentru ca inflatia sa nu mai fie o stavila in calea competitiei economice.