M-am intilnit recent cu o respectabila doamna, fost diplomat american care lucrase prin anii ’80 la ambasada de la Bucuresti. Revenise dupa multi ani si redescoperea Romania. La un moment dat, a venit vorba despre guvernul Nastase.

Doamna zimbeste cu subinteles si imi spune: „Stii ca l-am cunoscut inainte de revolutie, prin anii ’80? Lucra la un institut juridic, era peste tot, zimbea si apara regimul cind veneau straini pe aici".

Mirarea doamnei care vazuse multe parca imi spunea: nu aveti nici o sansa. M-am gindit apoi ca doamna redescoperea aceeasi Romanie, aparata tot de Nastase, care acum nu mai trebuie sa zimbeasca lingusitor, s-a facut mare.

Discursul oficial al epocii Ceausescu spunea ca in Romania democratia era mai avansata decit in Occident, ca Marea Adunare Nationala era un parlament mai democratic pentru ca la noi erau alesi oameni ai muncii veritabili (de acolo au ramas dinozaurii presei cu ideea ca parlamentarii sint un fel de strungari care trebuie sa dea la

saiba). Drepturile omului erau garantate prin Constitutia Republicii Socialiste. Citiva au luat in serios asta. Unii au fost internati la azile pshiatrice, altora li s-a pierdut urma.

Cind Iulius Filip, Doina Cornea, Radu Filipescu si alte citeva zeci de romani erau arestati pentru ca isi exercitau drepturi elementare, nomenclaturisti spilcuiti si educati ca Nastase se plimbau pe la conferinte internationale unde prezentau modelul romanesc de democratie.

Iar drepturile omului, spune Nastase intr-un articol publicat atunci, erau scorneli ale Freedom House si ale altor agenturi care doreau sa subrezeasca statele socialiste. Acest gen de lichelism nu apatine unor prosti sau unor brute.

Nastase nu este Plesita, un taran dintre cei prosti si invidiosi scosi la suprafata de comunismul care i-a persecutat pe taranii muncitori si seriosi. Nastase e un tip inteligent si rafinat, pervertit de un cinism asumat de bunavoie si ajuns principiu de viata.

Acest cinism spune ca toti sint la fel, toate regimurile sint egale, Freedom House sau Ceausescu e totuna, important e sa fii tu in fruntea bucatelor.

Mi-am adus aminte de toate astea la vizita comisarului Franco Frattini. Putini se asteptau ca declaratiile sale sa fie atit de transante. Ne-am fi asteptat sa spuna ceea ce spun comisarii europeni de citiva ani incoace: Romania a a facut progrese, dar mai are multe de facut.

A spus insa ca „la sfirsitul lui 2004 eram mai degraba pesimisti in privinta capacitatii Romaniei de a accelera reforma sistemului juridic. Azi pot sa va impartasesc satisfactia noastra deplina pentru ceea ce a realizat Romania in ultimele noua luni".

O adevarata palma data PSD, care se chinuia sa ne convinga ca el a facut reforma justitiei, iar Macovei duce o campanie stalinista de subjugare a superbei opere rodicastanesciene. Si totusi, ce l-a apucat pe Frattini? Eu cred ca, omeneste, s-a saturat ca PSD sa i se plinga gales de starea justitiei.

Poate ca guvernarea Nastase a avut ceva succese economice si sociale, dar justitia reprezinta de departe un esec spectaculos, pe care au incercat sa il impacheteze in legi moarte si gargara intortocheata.

Doar ca spoirea nu tine la infinit, si cu toata inteligenta sa, Nastase nu a inteles asta nici cind il apara pe Ceausescu, nici cind poza in reformatorul justitiei. Iar cind spoitorii se iau in serios si se cred make-up stylists, ajung ridicoli.

E ridicol sa te lauzi acum ca ai inchis capitolul justitie, cind l-ai inchis cu o clauza atit de dura incit iesea chiar din tiparele modului de lucru al Comisiei. Nu este o practica obisnita sa fie cerute dinspre Bruxelles cazuri concrete, corupti la puscarie adica, si totusi s-a intimplat asta cu Romania.

In Romania lui Nastase, anticoruptia a functionat cum functionau drepturile legale in Romania lui Ceausescu: cei care le luau in serios intrau la puscarie. Ordinul sefilor era mai important decit legile. Nastase a facut PNA si a dat legi, dar ordinele discutate in stenogramele PSD erau mai importante.

Strategia de a spune ca ei (Comisia) si a face ca noi a fost dusa la absurd. PSD a creat PNA, iar dupa alegeri un grup de pesedisti si peremisti au reclamat la Curtea Constitutionala propria lege, spunind ca PNA nu ar trebui sa aiba dreptul de a ancheta parlamentari.

Curtea s-a executat si a obligat PNA sa cedeze respectivele dosare Parchetului General. Iar comisarii, oricit de diplomati ar fi, retin smecheriile de acest gen. Practic, prin aceasta smecherie juridica o multime de dosare chiar dintre cele urmarite in evaluarea justitiei au fost aruncate in aer.

Cind Macovei a reorganizat PNA astfel incit interpetarea Curtii sa nu mai fie o problema, tot PSD a sarit ca ars ca guvernul pune in pericol integrarea. Doar ca acum a mers prea departe cu strategia de spoire a realitatii. Pentru ca insusi PNA fusese o spoiala, nu Comisia ceruse infiintarea sa, asa cum mint acum lideri ai PSD.

Dimpotriva, expertul european care evalua progresele in justitie a fost sceptic initial. Abia ulterior, pentru ca tot il facusera, Comisia a recomandat sa primeasca resursele de care avea nevoie. Dar, prin crearea PNA, PSD s-a facut citiva ani ca lucreaza.

Adrian Nastase a avut dreptate: exista doua Romanii. Una reala si una spoita. Ei zimbesc frumos si incearca sa isi vinda Romania lor, de parca totul, viata, realitatea, politica, principiile sint chestii ce tin de public relations. Ce nu au inteles nici atunci, nici acum, e ca doar ei cred in spoiala lor.

Realitatea ii ajunge din urma, chiar daca atunci bagau disidenti la puscarie si acum se chinuie sa ii tina pe corupti afara.