Cu o inconstienta greu de inteles, parlamentarii au inflamat din nou opinia publica, inaintand Ministerului Finantelor Publice un proiect de buget total nerealist. Senatorii, de pilda, cer nici mai mult nici mai putin decat 123 milioane lei noi (peste 1.230 miliarde lei vechi) pentru deplasari, mobilier si covoare, mariri de salarii si de cota la combustibil.

Este usor sa te revolti in fata unor asemenea cifre, mai ales ca stirea a aparut in aceeasi zi in care profesorii si-au strigat neputinta si saracia pe strazile Capitalei. Sa nu cadem insa in aceasta logica simplista, desi corecta. Problemele risipei de fonduri sunt mai complicate decat presupusa grandomanie a senatorilor.

Cel putin unul dintre argumentele invocate de alesi in sprijinul suplimentarii de buget este justificat: necesitatea de a functiona corespunzator in noul sediu din Casa Poporului. Or, Casa Poporului este un proiect faraonic, prin care Nicolae Ceausescu isi bate joc de natiune de pe lumea cealalta si va continua s-o faca atata vreme cat natiunea va ramane prizoniera proiectelor lui.

Casa Poporului costa enorm pentru ca este supradimensionata si nefunctionala. Dupa ce se extaziaza de maretia coridoarelor sale, vizitatorii ar face bine sa se intrebe cat costa iluminatul si incalzirea unor suprafete care nu servesc la nimic. Noul sediu al Senatului impune si el cheltuieli irationale, pe care contribuabilul roman le suporta cu stoicism.

La originea acestei irosiri de fonduri este insa tot o decizie a politicienilor fascinati de tot ce este mare, luxos si pe cheltuiala altora. Atat cei care au decis mutarea parlamentului in acest nou sediu inainte de alegerile din 1996, cat si cei care au pus in aplicare aceasta decizie ar trebui sa dea socoteala in fata natiunii.

Este usor de inteles, din perspectiva locativa, de ce majoritatea alesilor natiunii se opun ideii unui parlament unicameral: reducerea numarului de parlamentari ar insemna o reducere a cheltuielilor parlamentare si restrangerea spatiului ocupat in prezent.

Decat sa caute variante mai eficiente de gospodarire a resurselor, oamenii politici prefera sa continue un sistem invechit si pagubos, in care inertia si prejudecatile se impletesc remarcabil cu interesele uneori oculte ale celor care administreaza spatii si bugete.

Cum spuneam, contrastul dintre maretia gaunoasa a Casei Poporului si situatia dezastruoasa a celorlalte sectoare bugetare, cum ar fi sanatatea si invatamantul, nu putea fi mai suparator. Facila la prima vedere, comparatia nu este mai putin dureroasa.

Ce ar raspunde un deputat sau un senator daca ar fi intrebat care este salariul unui profesor, al unui medic sau al unei asistente medicale? Ca panza Penelopei, reforma acestor sectoare bugetare a fost inceputa si desfacuta de ministri care au venit si au plecat lasand adesea in urma haos si risipa.

Declarate invariabil prioritati in campanie, sanatatea si invatamantul au devenit cenusarese ale bugetului imediat dupa alegeri. Este adevarat ca astazi presedintele Traian Basescu se revolta din cauza hibelor sistemului sanitar. De invatamant insa nu se preocupa si mai si declara ca scoala propriu-zisa conteaza mai putin decat scoala vietii.

Intr-un secol in care progresul este asigurat doar in societatea bazata pe cunoastere (knowledge-based society), astfel de comentarii la nivel inalt nu fac decat sa scoata in evidenta starea de inapoiere in care ne aflam.

Nici guvernul, nici presedintia nu reusesc sa sparga cercul vicios in care ne invartim in privinta cheltuirii fondurilor bugetare. Oricat am schimba contabilitatea, cum cere presedintele, filosofia de baza este gresita pentru ca nu tine seama de prioritati adevarate pe termen lung, cum ar fi starea de sanatate a natiunii si nivelul ei de pregatire in perspectiva integrarii.

Parlamentul se pregateste zilele acestea sa mai adopte un buget, tot de carpeala, ca si cele dinaintea sa. Indiferent ce va spune FMI despre calculele meschine ale finantistilor, adevarul este ca vom ramane in continuare prizonierii vechilor proiecte si practici, si vom aloca resurse importante functionarii Casei Poporului, devenita simbol al risipei.