Consiliul de Administratie al EADS, producatorul Airbus, a aprobat ieri lansarea aeronavei A350. Potrivit specialistilor acesta a fost ultimul pas al "razboiului" dintre cele doua companii, urmand ca in decurs de zece ani sa se stabileasca suprematia pe piata producatorilor de avioane.

Un oficial al companiei EADS a declarat ca noua aeronava A350 este mai mare decat Boeing-ul 787, are o mai mare autonomie de zbor iar costurile de utilizarea sunt mult mai mici.

Pana in acest moment producatorul american a inregistrat peste 270 de comenzi pentru noua aeronava Boeing 787, EADS sperand ca pana la sfarsitul anului sa primeasca cereri pentru 200 de avioane.

EADS este un consortiu multi-national format din comapanii din Spania, Franta, Marea Britanie si Germania.

Disputele intre cei doi producatori sunt mai vechi, Boeing acuzand Guvernul European ca acorda ajutoare financiare companiei EADS. In contrapartida Guvernul American s-a retras dintr-o intelegere incheiata in anul 1992 care prevedea ca fiecare dintre cei doi producatori sa beneficieze de aceleasi conditii de dezvoltare.