Comisia Europeana este pe final cu redactarea faimoaselor rapoarte de tara pentru Romania si Bulgaria in care sunt prezentate plusurile si minusurile facute de cele doua tari in cadrul procesului de aderare.

Acestea vor fi date publicitatii pe 25 octombrie si ii pun pe jar in fiecare an pe guvernanti. Ministii integrarii roman si bulgar, Anca Boagiu si, respectiv, Meglena Kuneva, s-au deplasat, saptamana trecuta, la Bruxelles pentru o ultima intalnire cu oficialii CE care redacteaza rapoartele si le-au prezentat ultimele evolutii.

Guvernul roman a trimis 418 pagini cu masurile luate pentru indeplinirea criteriilor de aderare. Documentul CE de anul acesta semnaleaza ca Romania are inca probleme in domeniul sanatatii, protectiei consumatorului, coruptiei, agriculturii si securizarii frontierelor.

Raportul evidentiaza faptul ca agricultura romaneasca este incapabila sa faca fata mediului concurential din UE, ca exista multe ferme de subzistenta si un numar mult prea mare al populatie implicat in domeniul agricol.

Cat priveste securizarea frontierelor, analiza UE a dovedit ca este necesar contractul cu EADS. In ceea ce priveste reforma justitiei si combaterea coruptiei, Comisia apreciaza masurile intreprinse de Ministerul Justitiei, dar asteapta cazuri concrete, dosare rezolvate dupa cum a declarat ministrul integrarii, Anca Boagiu.

In continuare, Romania are o problema de imagine in randul statelor membre UE. Unele tari, printre care si Italia, fac presiuni asupra CE pentru elaborarea unui raport mai drastic, invocand faptul ca Bucurestiul nu a rezolvat inca in mod satisfacator problema romilor si a bandelor mafiote.

Octombrie nu va fi ultima etapa in drumul Romaniei si Bulgariei spre UE. Cele doua tari vor fi din nou analizate in aprilie 2006, iar un verdict final va fi dat in a doua parte a anului 2006. Parlamentul European va publica si el un raport privind progresele celor doua tari.

Problemele economice din interiorul UE, atmosfera de teama fata de extindere care domneste acum in UE, precum si diversele interese nationale ale statelor membre pot face ca totul sa basculeze in bine sau rau, indiferent de avizul Comisiei Europene si al Parlamentului European.

Pentru a trece cu bine peste toate aceste eventuale obstacole, cele doua tari vor avea mai multa nevoie de lobby in interiorul Uniunii.