Presedintele PIN, Cozmin Gusa , a anuntat, ieri, intr-o conferinta de presa la Targu Mures, ca va initia, saptamana viitoare, o motiune simpla legata de contractul de privatizare a Petrom, informeaza Mediafax.

Gusa a apreciat ca statul roman a fost dezavantajat de acest contract de privatizare si a spus ca in zilele urmatoare va realiza textul motiunii si va incerca sa atraga si alti parlamentari pentru a aduna numarul de semnaturi necesare promovarii motiunii simple.

Liderul PIN a declarat ca in ultimul an - o perioada de criza energetica in care pretului petrolului a crescut foarte mult - Romania, care este o tara producatoare de petrol, nu a simtit nimic in acest sens.

El a precizat ca, in urma intalnirii pe care delegatia PIN condusa de Aurelian Pavelescu a avut-o cu directorul OMV, acesta a fost de acord cu desecretizarea contractului de privatizare a Petrom, cerand totodata si desecretizarea pentru alte contracte.

In acelasi context, Gusa a criticat si modificarea legii petrolului. PIN a propus infiintarea unei comisii parlamentare de ancheta in legatura cu modul si conditiile in care a fost privatizata compania Petrom si a cerut acordul companiei austriece pentru desecretizarea contractului de privatizare.

De asemenea, PIN a solicitat sprijinul politic al celorlalte partide pentru realizarea demersurilor, printr-o scrisoare semnata de presedintele partidului, Cozmin Gusa, adresata presedintilor partidelor parlamentare si respectiv liderilor grupurilor parlamentare.