Dan C. Mihailescu a lipsit de la datorie la PRO TV dupa un infarct si o operatie de bypass. S-a intors de citeva zile pe sticla, cu motoarele turate la maximum.
Rep: Dan C. Mihailescu, de ce n-ai mai „adus cartea" la PRO TV de-o jumatate de an?
D.C.M. Ei, ca n-o fi trecut chiar atita! Pe 29 aprilie, in seara de Pasti, am facut al doilea infarct dupa cel din luna mai 2003, asa ca in iunie, iulie si august s-au dat numai reluari, iar de la inceputul lui septembrie am reinceput emisiunea exact in stilul obisnuit din 2000 incoace. Deci trei luni de pauza, cit a durat spitalizarea, cu operatia de „coasere" a trei bypassuri...
Rep: N-ai simtit nevoia unor schimbari in formatul emisiunii?
D.C.M. Inca nu. „Omul care aduce cartea" nu este o emisiune care sa ceara surprize, improspatari frecvente si socante. Este o nisa pentru cititori, adica un colt de gradina (raiului) zoologica, pentru animalele pe cale de disparitie: cititorii. Nu e nevoie de figuratie seminuda, de aplauze si risete din off, sau de cine stie ce alte elemente de divertisment. Destul ca fac eu ca toti dracii si ca arat ca naiba.
Rep: Haide, haide, nu te mai alinta. Citi ani ai?
D.C.M. 52. Citesc de la 4 ani, la 11 ani declaram in „Scinteia tineretului" ca vreau sa ma fac ziarist, scriu critica literara din 1972, am publicat 19 carti (originale, traduceri, editii), vreo 25 de prefate si sint fericit ca am un unchi mare neurolog, care-mi poate pune pile sa capat o rezerva la balamuc.
Rep: Cum citesti cele cinci carti pe saptamina, plus cartea de la rubrica din Ziarul de duminica? Cap-coada, in diagonala, pe sarite?
D.C.M. Fiecare cu dichisul ei. Tot ce e memorialistica, jurnale, corespondenta se citeste maniacal, cuvint cu cuvint, cu creionul in mina. Pentru reeditari, n-am nevoie decit de o introducere moralizanta, cu bataie la zi.
Dictionarele, istoriile, enciclopediile merg evident prin sondaj, ca si cartile carora le presimt punctele nevralgice sau, dimpotriva, hipnotizante. Beletristica, dupa caz: calofilia se vede de la primele fraze, anecdotica se mai prizeaza si pe sarite, iar la poezie iti ajung zece texte ca sa prinzi profilul interior al autorului. Totul depinde, asadar.
Rep: Cum ti-a schimbat viata televiziunea?
D.C.M. Radical. Treizeci de ani am scris intre patru pereti, pentru mine si pentru autorul comentat. Brusc, am dat fata-n fata cu publicul intr-un mod halucinant.
Nu confratii ma urmaresc (ei ma birfesc, ma dispretuiesc sau ma invidiaza), ci oameni cu cele mai diferite profesii si virste, de la doctori, liceeni, profesori, computeristi, politicieni, bancheri, avocati, la vinzatori de pepeni, soferi de taxi, zugravi cu coifuri din ziare, alpinisti, pescari din Delta etc.
Optzeci la suta sint femei cu sufletul mare si fragil. Asta si fiindca emisiunea este la 9.10, chiar inainte de serialul „Tinar si nelinistit".
Rep: Ti-ai ajustat cumva prestatia in functie de ei?
D.C.M. Absolut. Foarte mult. De la cinci Ciorani si Heideggeri pe saptamina, am tot relativizat. M-am adaptat intru buna frivolitate, catre o varietate aproape deconcertanta.
Nu am ajuns chiar la paranormale, la Pavel Corut, Dan Brown sau Gica Hagi, dar o saptamina poate contine Yourcenar, Jung si Stefan Iordache, Haruki Murakami, un dictionar de pleonasme, psihanaliza de la Editura Trei si „De ce iubim femeile".
Rep: Reprosuri?
D.C.M. La „Cold Mountain", doamna Geta Dimisianu m-a prins ca l-am confundat pe barbatul care moare cu cel care se insoara-n final. Ovidiu Pecican e convins ca nu citesc nici pe sfert din ceea ce prezint, iar Dan Petrescu, in „Ziua", mai ca m-a rugat sa mor odata, sa dispar dracului din peisaj.
In rest, eternele nemultumiri hartuitoare ale scriitorului nostru: ca l-am laudat pe X cit pe Y, ca pe Z l-am dat si-n rubrica de la ziar, ca sint reactionar, samanatorist, nationalist sau ca este imposibil sa-ti placa in mod egal atitea stiluri si atitudini antipodice.
Rep: Ai recomandat vreo carte in valoarea careia nu credeai?
D.C.M. Niciodata. Chiar cind textul nu era o lumina, in schimb era valid moralmente. Era educativ. Fiindca, in ciuda histrionismului meu, am ramas totusi cu fixatia educativului. Si nimeni din PRO TV nu mi-a conditionat vreodata o vorbulita, o virgulita. Asta a insemnat enorm.
Rep: Si nu visezi sa treci de la emisiunea de cinci minute la una de o ora?
D.C.M. Nu. Cel putin nu deocamdata.
