"La noi e un scandal urias"

Culise incredibile din tabara cehilor

de Decebal Radulescu     Gazeta Sporturilor
Luni, 10 octombrie 2005, 0:00


Un oficial ceh a povestit despre situatia dezastruoasa in care se afla nationala lui Karel Bruckner. Cehia vine la Constanta cu doar o zi inainte de meciul pe care l-a avut cu Romania. Delegatia se cazeaza la hotelul lui Hagi, din Mamaia. Din grupul lor fac parte conducatorii federatiei, dar si alte persoane influente din fotbalul ceh.

In seara de dinaintea partidei cu Romania are loc o discutie neprotocolara intre un oficial de la noi si unul de la Praga. "Noi nu mai avem nici o sansa", se vaita romanul. "Cehul face ochii mari. Parea mirat", povesteste sursa Gazetei.

"Am toate motivele sa fac urmatoarea afirmatie: ne bateti miine, ne bat si olandezii, si finlandezii. Aveti sanse mari sa mergeti mai departe". Surprins, oficialul roman intreaba: "E imposibil. De ce s-ar intimpla asta?".

Strainul accepta sa duca dialogul in subteranele fotbalului din tara lui. "Echipa noastra e rupta! E divizata! O sa se vada asta in urmatoarele meciuri. Bruckner nu se mai poate impune sub nici o forma in fata baietilor. Sint scandaluri mari la lot. Jucatorii se cearta intre ei. Vreo opt au in intentie sa nu mai vina la echipa nationala.

Au bani foarte multi pentru ca evolueaza la cluburi mari si nu mai au chef sa-si rupa oasele pentru prima reprezentativa. Multi dintre ei vor sa urmeze gestul lui Nedved. Se pare ca primul care va renunta la echipa nationala este chiar Rosicky". Pina in momentul de fata cehul n-a gresit. Romania a batut Cehia la Constanta cu 2-0, simbata, Olanda i-a batut la Praga, tot cu 2-0.

Miercuri, elevii lui Bruckner se deplaseaza in Finlanda. Conform acestei ipoteze, Romania s-ar afla la doua ore de barajul pentru Mondialul din Germania.



















33 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri