Gripa aviara candideaza deja cu sanse la un loc pe lista scurta a nenorocirilor anului romanesc 2005. Pe linga inundatiile care ne-au dezvaluit si incredibila coalitie a jafului cu carnetul de partid si a delasarii cu iz de rachiu comunal, toate acestea, inclusiv criza rapitilor in Irak, au partea lor de cistig.

Desi neconfirmata oficial, gripa aviara candideaza deja cu sanse la un loc pe lista scurta a nenorocirilor anului romanesc 2005. A fost mai intii, cronologic, rapirea din Irak, apoi viitura. Vorbim aici numai despre nenorocirile care ne-au fost livrate oarecum independent de vointa noastra.

Criza prelunga din Parlament, conflictul presedinte-premier, prima vizita a lui Adrian Nastase la Parchet sau ultima a lui Ion Iliescu la Suceava intra in categoria „politice", prin urmare, cel mult indigerabile. Sa revenim asadar la primele. Aviara. O amenintare globala asupra careia avertizarile curg deja de citeva luni.

S-a vorbit si pe la noi cite ceva despre ea, dar cel mult la nivelul faptului divers extras din rapoarte ale OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii).Ultima oara, inainte de moartea ciudata, de saptamina trecuta, a primei gaini autohtone, s-a dezbatut ceva mai consistent despre pandemie cind oficialii guvernamentali se contraziceau pe tema „Pe unde trec, cind trec, pasarile calatoare? Pe deasupra

sau pe linga Romania?" Dilema e aproape rezolvata iar acum sintem, iata, in plina febra a subiectului. Iar cinic, poate, dar realist vorbind, putem contabiliza deja un profit. Cum ar fi acela ca psihe-ul nostru colectiv trebuie sa fi inregistrat ca exista intr-adevar amenintari globale si ca ele ne privesc la modul cel mai concret.

Auzisem de „vaca nebuna" si, mult, poate prea mult pentru unii, de terorism. Doua chestiuni evident diferite ca natura, amploare, cauze si efecte, dar globale prin excelenta. Acum stim si noi ca asemenea tipuri de probleme chiar trebuie rezolvate. Aici, la noi acasa. Iar seria profiturilor majore pe care le presupune amenintarea gripei aviare abia incepe.

Altele, care cu siguranta se vor dovedi valabile si in acest caz, ne vin deja din nenorocirea inun-datiilor. La scurt timp dupa ce Adrian Nastase a incercat sa-si indulceasca esecul la prezidentiale invocind existenta propriei Romanii, puhoaiele au si inceput sa ni-o descrie.

Am descoperit, pret de citeva luni, cit de mult a insemnat mare parte din aceasta „a doua patrie" pentru guvernarea Nastase si regimurile iliesciene. Indolenta si incompetenta birocratiei si coruptia endemica a puterii din acele vremuri n-au deranjat cu nimic spiritul civic al majoritatii viitorilor sinistrati. Dimpotriva.

Dintr-un metru cub de dig furat acum citiva ani de clientela pesedista, viitorul sinistrat roman a avut grija sa-si recupereze macar o lopata. Am descoperit, printre altele, o incredibila coalitie a jafului cu carnet de partid si a delasarii cu iz de rachiu comunal.

Mai mult insa decit aceasta constatare oricum usor tardiva, nenorocirea apelor a avut darul de-a ne ascuti simturile, uneori chiar la limita isteriei. Am invatat sa stam cu ochii pe autoritati, cel putin la fel cum stau pe voturile noastre alesii ajunsi sa le intrupeze.

Am descoperit, cum n-am fi reusit in lipsa sinistrului, ca exista responsabilitati si responsabilitati, si ca administrarea unei tari este orice mai mult decit un joc de imagine pentru politicieni.

Pina sa ne calce nenorocul lui 2005, ne obisnuisem cu ideea ca oamenii alesi sa conduca institutiile statului nu trebuie decit sa-si urmeze fisa postului. Pe modelul instituit de ex-presedintele Ion Iliescu, parintele abstinentei institutionalizate, administratorul eficient era administratorul absent in umbra propriei organigrame.

Crizele majore din ultimele aproape noua luni au obligat atit birocratia, cit si factorul politic sa inventeze solutii si sa instituie proceduri nescrise si nici prescrise vreodata. Am invatat, se pare, ca aceasta trebuie sa fie mai degraba regula decit exceptia in gestiunea unei societati.

Dar pe departe cel mai important cistig din pagubele acestui an, si aici putem include deja si criza jurnalistilor rapiti in Irak, e ca am inteles cit de nepregatiti sintem inca pentru a face fata viitorului. O simteam, poate. Acum o stim.