Cehia este printre statele cele mai putin pregatite din Europa Centrala si de Est (CEE) sa adopte moneda euro, potrivit unui studiu realizat de revista "Capital Invest" si preluat de Prague Daily Monitor. Dintre ultimele state integrate in Uniunea Europeana, tarile mai "mici" sunt mult mai bine pregatite pentru a intra in zona euro, fata de tarile mai "mari", ca Cehia, Polonia, Ungaria.

Cursa celor 3 state membre a UE, Cehia, Polonia si Ungaria pare a fi plina de obstacole, afirma in acest studiu Margaret Strasser, analista la "Capital Invest". Din grupul tarilor mici, Slovenia, Lituania, Estonia si Cipru sunt pregatite sa adere la zona euro in anul 2007, Letonia si Malta ar putea fi urmatoarele pe lista pentru anul 2008 si Slovacia, ultimul stat "mic", in 2009.

Cehia doreste sa indeplineasca criteriile pentru adoptarea monedei unice in 2008, unul din acestea fiind reducerea deficitului bugetar sub 3%. Premierul Jiri Paroubek a precizat ca ar putea adopta moneda europeana in anul 2010.

Ungaria este intr-o situatie si mai grea. Deficitul bugetar al tarii va depasi, anul viitor, tinta stabilita de guvern la 6,1% din PIB, punand in pericol planurile statului privind adoptarea monedei europene. Administratia de la Budapesta se indeparteaza de limita de 3% din PIB impusa de UE in cadrul Tratatului de la Maastricht.

"Daca vom continua in acest ritm, nu vom adopta euro niciodata", a spus guvernatorul bancii centrale, Zsigmond Jarai. Guvernul ungar a revizuit recent tinta deficitului bugetar si a abandonat obiectivul aderarii la zona euro in 2010.

Jarai considera ca termenul pentru adoptarea euro, stabilit pentru 2010, nu va putea fi respectat, intrucat noul guvern nu va avea timpul necesar implementarilor masurilor fiscale necesare.

Nici polonezii nu se afla intr-o situatia mai optimista. Si ei duc o lupta stransa cu deficitul bugetar. Polonezii au avut alegeri generale la sfarsitul lunii trecute, iar disputa electorala s-a centrat in jurul reformei economice.

O victorie a liberalilor ar putea accelera impunerea cotei unice de impozitare in Polonia, fapt considerat necesar pentru revigorarea economiei, considera specialistii. Liberalii au in vedere impunerea unei cote de 15 la suta pentru TVA, impozitul pe profit si impozitul pe venit.

Conservatorii catolici din partidul Lege si Justitie (PiS), aflati pe locul doi in sondaje dupa liberali, se opun insa cotei unice.