Unul dintre cele mai reprezentative teatre din Romania, Teatrul Bulandra este prezent in perioada septembrie-octombrie 2005, pe afisele editiei a XIV-a a Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa, ce se desfasoara la Roma.

Piesa cu care echipa de la Bulandra a venit la Roma este "Triumful Dragostei", un spectacol de Pierre de Chamblain de Marivaux, in regia lui Alexandru Darie. Spectacolul va fi subtitrat in italiana si va fi programat pentru zilele de 22 si 23 octombrie, la Teatro Valle. Biletele intregi costa intre 15 si 26 de euro, iar cele reduse intre 12 si 21 euro.

In distributia piesei se afla Clara Voda, Rodica Lazar, Marian Ralea, Daniel Popa, Manuela Ciucur, Adrian Ciobanu, Vlad Zamfirescu, iar muzica este semnata de Adrian Enescu.

Spectacolul "Triumful Dragostei" este o opera ce vorbeste despre evanescenta, despre misterul sentimentelor, despre caile stranii ale iubirii, despre schimbarea si multiplicarea identitatii, despre imposibilitatea separarii sentimentelor reale de minciuna. Scena este un labirint... un labirint in continua miscare.

Labirintul casei unui filozof, plin de iluzii si sentimente ascunse care asteapta sa fie descoperite si, in acest labirint, urmarim o lume de dezamagiri, disperare, comedie, erotism. Impulsuri sexuale ascunse se manifesta intr-o chinetica permanenta si misterioasa a spatiului.

In cadrul Festivalului de la Roma va mai fi prezenta si Compania Silviu Purcarete, cu piesa "Verisoara lui Pantagruel – Omagiu lui Rabelais". Spectacolul cu piesa in regia si scenariul lui Purcarete este programata pentru zilele de 18 si 19 octombrie, la Teatro Valle, de la ora 20.30.

Afisul piesei contine atat nume ale unor actori romani, cat si actori straini de renume : Miklos Bacs, Jozsef Biro, Zsolt Bogdan, Jacques Bourgaux, Marie Cayrol, Aron Dimeny, Virgil Flonda, Gratiela Fufezan, Florin Cosulet, Mihaela Mihai, Levente Molnar, Alexandra Oeancea, Catalin Patru, Ofelia Popii, Laurent Schuh, Cristian Stanca, Anca Stranici, Diana Vacare.