Lupte violente au izbucnit, joi, in republica rusa Kabardino Balkaria, din vecinatatea Ceceniei, facand numeroase victime, inclusiv printre civili. In orasul Nalcik, principalele obiective ale statului au fost atacate de oameni inarmati, ciocnirile armate fiind continuate, apoi, pe strazi.

Dupa cum transmite corespondentul Radio Romania in zona, stirile de la Nalcik sunt extrem de nesigure, intrucat atentatorii au reusit sa arunce in aer si releul de telefonii mobile, iar autoritatile au blocat toate intrarile si iesirile din oras.

A fost inchis aeroportul civil local. Numarul mortilor este necunoscut, se vorbeste de zeci de persoane, intre care circa 20 de civili - o cifra confirmata la aceasta ora.

Dupa unele informatii au murit, in randurile atacatorilor cateva zeci de persoane. Exista victime in randul militarilor, insa cifra exacta nu este cunoscuta. Autoritatile declara ca este vorba de un atac organizat de gruparea islamista wahhabita Jaamat.

La Nalcik au fost aduse trupe suplimentare din zona Caucazului de Nord, iar in republicile vecine au fost introduse masuri exceptionale de securitate.