Nu stiu cum s-a simtit primul-ministru Tariceanu la Roma, cand omologul sau Silvio Berlusconi i-a cerut sa-i prezinte o fata frumoasa in contrapartida pentru sprijinul acordat integrarii Romaniei, dar sigur avea motive sa se simta prost.

Caracterul golanesc al „glumitei" nu-l avantajeaza pe primul-ministru italian, dar nici noua nu ne face vreun serviciu, caci evoca trista noastra reputatie de furnizori de „fete frumoase" pentru occidentali de categoria a doua si a treia, precum si de carne vie pentru retelele de proxeneti. Din tot ce are Romania de oferit, Silvio Berlusconi a retinut doar „fetele" - frumoase si ieftine.

In cu totul alt registru ni s-a amintit si joi de conditia noastra marginala in Europa: „Romania nu poate spera sa concureze pe piata Uniunii Europene doar pentru ca este o tara ieftina.

Intotdeauna se va gasi o tara si mai ieftina." Acest mesaj taios a venit direct de la comisarul european Olli Rehn, prezent la Bucuresti cu prilejul conferintei referitoare la economia Romaniei si Agenda Lisabona.

In paranteza fie spus, alaturarea Romaniei de Agenda Lisabona este aproape comica: documentul in cauza a fost adoptat de liderii UE pentru a reduce decalajele economice dintre Europa si America, ori Romania nu va reusi prea curand sa reduca nici decalajul considerabil care o separa de economiile europene.

In acest context, avertismentul lui Olli Rehn scoate in evidenta caracterul inadecvat al politicilor noastre economice de pana acum. Din 1990 incoace Romania a oferit investitorilor straini forta de munca ieftina, fara a privi in perspectiva. Celebrul lohn din industria confectiilor ne-a transformat in atelierul de croitorie al Europei, nu insa si in cel de creatie. Patronii s-au imbogatit, iar muncitorii abia au supravietuit.

Astazi insa, Romania nu mai poate concura cu salariile mici din China, India, Bangladesh, Vietnam si alte tari asiatice, iar aspiratiile noastre europene nu ne permit sa ne mai tinem muncitorii si taranii in mizerie.

Intrebati ce atuuri ar putea avea Romania pe piata europeana, investitorii straini raspund: „Oameni calificati". Corect, numai ca niciunul dintre guvernele Romaniei nu s-a gandit pana acum sa ridice nivelul de calificare a fortei de munca. Asa se face ca exportam in continuare in Europa capsunari si femei de serviciu, adica forta de munca ieftina.

Tinerii straluciti sunt mai mult rezultatul eforturilor financiare ale parintilor decat ale invatamantului romanesc. Oricum, pleaca din tara pe capete pentru ca nu identifica nicio perspectiva de dezvoltare pe masura aspiratiilor lor.

Educatia a fost declarata „prioritate nationala" in fiecare campanie electorala pentru a fi transformata apoi in Cenusareasa bugetului, alaturi de sanatate si cultura. Daca ne gandim bine, nici starea de sanatate a natiunii nu este prea stralucita.

Atotputernicii ministri de finante ai tuturor guvernelor au strambat din nas la protestele dascalilor si medicilor si nu au luat in calcul decat deficitul bugetar, uitand de deficitul de competitivitate cu care avem acum de luptat. Premierii, toti cati au fost, s-au lasat intimidati de calculele contabile, uitand de „prioritatile nationale".

Asa s-a intamplat si in cazul bugetului pentru 2006, chiar daca demisia ministrului Mircea Miclea nu este poate cea mai fericita decizie. Explicatia primului-ministru Calin Popescu-Tariceanu potrivit careia subfinantarea sectoarelor bugetare este rezultatul deciziei de a nu mari TVA nu ne convinge: aici este vorba, mai degraba, de miopie politica si lipsa de viziune.

Ne-am multumit sa fim o tara ieftina si saraca, la periferia Europei. O tara saraca prin decizie politica si prin aceeasi decizie o tara minata de coruptie.

Unde altundeva decat intr-o astfel de tara ar fi fost posibil fenomenul FNI, care abia zilele acestea a ajuns sa fie sanctionat de justitie? Rece si realist, Olli Rehn a cerut autoritatilor romane sa „parcurga si ultimul kilometru" in combaterea fenomenului despre care vorbim atat de mult.

Tot el insa ne-a indemnat sa fim mai mult realisti decat optimisti, sa nu exageram cu increderea in fortele proprii. Imposibila recomandare pentru o tara ieftina, care-si supraestimeaza constant performantele.