Premierul face hent la Legea 31

de Eliza Popa     Jurnalul National
Vineri, 14 octombrie 2005, 0:00


Calin Popescu Tariceanu a declarat ieri ca nu a fost implicat in gestiunea societatii Rompetrol Downstream, in calitatea sa de administrator al firmei. Seful Executivului nu se asteapta, pe cale de consecinta, sa fie invitat la Parchet pentru a furniza informatii in legatura cu activitatea companiei.

Premierul a confirmat informatiile privind calitatea de administrator al Rompetrol Downstream, detinuta in perioada 2003-2004, amintind ca nu a ascuns niciodata acest fapt. "Da, am fost, si care e problema? Vreau sa faceti o diferenta neta: a fi administrator nu inseamna a te ocupa de gestiunea societatii. Consiliul de Administratie se ocupa de strategia societatii si nu face gestiunea zilnica.

Cei care fac asta sunt in conducerea operativa. Eu nu am facut parte din conducerea operativa a societatii si nu am ascuns faptul ca am fost o perioada administrator. Nu este nici o descoperire", a raspuns, iritat, Tariceanu unei intrebari a presei pe aceasta tema.

ACUZATIILE. Suspectat ca ar fi speculat piata bursiera si ar fi cumparat la preturi mici, in baza unor informatii provenite chiar de la Rompetrol, un numar de 10 milioane de actiuni ale companiei, pe care ulterior le-ar fi valorificat la preturile inalte din piata, Tariceanu a raspuns ca nu se asteapta sa fie chemat la Parchet in acest caz.

Desi ceilalti administratori ai firmei au fost deja chemati la audieri, primul ministru nu considera ca ar exista motive pentru o cercetare a sa.

Acuzatiile aduse de procurori unor fosti si actuali directori si actionari din Rompetrol vizeaza manipularea pietei bursiere la momentul listarii actiunilor companiei, operatiune in urma careia ar fi fost create prejudicii estimate la aproximativ 6 milioane de euro.

RASPUNDEREA. Uluitor este faptul ca premierul Tariceanu, asociat si actionar intr-o sumedenie de companii, nu cunoaste raspunderile administratorilor unei societati comerciale, asa cum sunt definite ele in Legea 31/1990, republicata in MO nr. 1066/Partea I/17 februarie 2004, "biblia" de profil in domeniu.

El insusi fost administrator, seful Cabinetului ar trebui sa cunoasca faptul ca administratorii unei firme, oameni numiti de actionari sa le reprezinte interesele si retribuiti in acest sens, raspund in solidar pentru toate eventualele nereguli comise in timpul mandatului lor.

Iar "gestiunea zilnica", pe care intr-adevar o desfasoara executivii dintr-o firma si pe care o invoca in apararea sa Tariceanu, nu cuprinde, in nici un caz, operatiuni de genul listarii la Bursa.

Acestea sunt atributul exclusiv al Adunarii Generale a Actionarilor (AGA), care poate aproba tranzactionarea organizata a actiunilor doar pe baza unui plan aprobat de Consiliul de Administratie (CA) si dupa primirea aprobarilor necesare in acest sens de la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM).

ARTICOLUL 148. Prezentam in randurile urmatoare principalele puncte unde administratorii au raspunderi.

(1) Administratorii sunt raspunzatori de indeplinirea tuturor obligatiilor...

(2) Comitetul de directie, toti administratorii raspund fata de societate pentru actele indeplinite de directori sau de personalul incadrat, cand dauna nu s-ar fi produs daca ei ar fi exercitat supravegherea impusa de indatoririle functiei lor.

(3) Comitetul de directie va trebui sa instiinteze consiliul de administratie de toate abaterile constatate in executarea obligatiei lui de supraveghere.

(4) Administratorii societatii sunt solidar raspunzatori cu predecesorii lor imediati daca, avand cunostinta de neregulile savarsite de acestia, nu le denunta cenzorilor.

(5) In societatile care au mai multi administratori, raspunderea pentru actele savarsite sau pentru omisiuni nu se intinde si la administratorii care au facut sa se constate, in registrul deciziilor consiliului de administratie, impotrivirea lor si au incunostintat despre aceasta in scris pe cenzori.

















26 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică