Iliescu dauneaza grav sanatatii PSD

Liderii PSD il ameninta cu excluderea pe Ion Iliescu

de Adriana Dutulescu     Romania Libera
Luni, 17 octombrie 2005, 0:00


Ion Iliescu a intrat din nou in conflict cu PSD, de data aceasta fiind amenintat pe fata cu excluderea din partid pe motiv ca alimenteaza nemultumirile si scandalurile interne.

Vineri, la Pitesti, alaturi de pupilul sau Petre Roman, Iliescu a avertizat ca Polul Social Democrat, pe care pana acum il anunta ca fiind "un cadru de dezbateri de stanga", s-ar putea transforma in partid, o amenintare deloc subtila la adresa liderilor PSD, pe care Bunicuta incearca sa-i provoace sa convoace un congres extraordinar pentru noi alegeri, in dorinta de a-si lua inapoi functia de presedinte.

Din partea cealalta a tarii, de la Iasi, Adrian Nastase i-a dat o replica acida: "Cine doreste congres sa-l organizeze la partidul pe care il moseste!"

Si mai transant, vicepresedintele Ioan Rus, liderul Grupului de la Cluj, l-a amenintat pe Iliescu, in direct la televiziune, cu excluderea din PSD, pe motiv ca dauneaza grav sanatatii partidului.

Liderii PSD au incercat in acest week-end sa ingroape subiectul convocarii unui congres extraordinar al partidului, pentru a pune capat conflictelor interne aparute ca urmare a deschiderii competitiei pentru functiile de conducere.

Mircea Geoana a declarat, la Iasi, alaturi de presedintele executiv Adrian Nastase, ca "speculatiile legate de congresul extraordinar nu sunt intemeiate".

Geoana a spus ca mesajul pe care liderii partidului il transmit in organizatiile teritoriale este acela de "unitate si coeziune", iar in ceea ce priveste congresul, acesta va avea loc in 2007, asa cum s-a stabilit in luna aprilie. Un congres extraordinar nu va fi convocat decat in cazul in care vor fi declansate alegeri anticipate, a precizat presedintele PSD.

Cu toate acestea, liderii PSD s-au trezit ca Ion Iliescu si oamenii sai nu renunta la ideea congresului extraordinar, idee pe care Bunicuta si adeptii sai o propovaduiesc in teritoriu, incingand spiritele nemultumitilor. Vineri seara, in direct la o emisiune televizata, Antonie Iorgovan a declarat ca fostul presedinte Iliescu, precum si el insusi "se pregatesc de congres".

Iorgovan a explicat ca in organizatiile judetene exista foarte multe voci nemultumite de actuala conducere si ca membrii isi doresc un congres prin care "sa se limpezeasca apele": "Ori sa fie reconfirmata actuala echipa, si atunci se linistesc apele, ori nu este confirmata si va fi aleasa alta echipa, si atunci tot se limpezesc apele".

In replica, vicepresedintele PSD Ioan Rus, extrem de iritat de declaratiile lui Iorgovan, a tinut sa lanseze o amenintare nevoalata la adresa gruparii Iliescu, avertizata ca poate fi chiar exclusa din partid.

"Trebuie sa discutam sa vedem daca mai este cazul sa pastram in randurile noastre persoane sau grupari care promoveaza alte idei, care alimenteaza tot timpul subiecte de genul acesta, care se opun politicii partidului", a spus Ioan Rus, care a lasat sa se inteleaga ca Ion Iliescu si oamenii sai, prin declaratiile si acuzatiile pe care le aduc frecvent actualilor sefi ai partidului, fac mult rau imaginii PSD.

Asta mai ales ca Iliescu declarase cu o zi inainte la Iasi ca "Mircea Geoana este handicapat din punct de vedere al experientei politice", iar vineri, la Pitesti, lansase alte acuzatii grave, atat la adresa dusmanilor sai din partid, cat si la adresa dusmanilor sai din SUA, americanii fiind, in opinia Bunicutei, cei care au finantat in 1990 manifestatiile din Piata Universitatii, manifestatii

pe care tot el la vremea respectiva le calificase drept "legionare". Tot la Pitesti, Iliescu a confirmat posibilitatea ca "polul social" pe care-l pregateste impreuna cu Petre Roman sa se transforme in partid sau chiar in alianta politica.

Surse din conducerea PSD sustin ca liderii partidului incearca sa gaseasca o solutie pentru a i se "inchide gura" lui Iliescu si lui Iorgovan, constienti fiind de faptul ca, atata vreme cat acestia se plimba prin filialele judetene si fac tot felul de declaratii batjocoritoare la adresa lui Mircea Geoana si afirma si necesitatea unui congres extraordinar si chiar posibilitatea spargerii PSD,

conflictele interne vor fi in permanenta alimentate si partidul risca sa se confrunte cu o razmerita impotriva sefilor de la centru.

"Este inadmisibil, de exemplu, ca Iorgovan, dupa ce i-am ridicat sprijinul politic, sa umble prin judete si sa apara si pe la televiziuni ca mare lider al PSD si sa vorbeasca liber despre conflicte si despre conducerea partidului care e proasta si care trebuie schimbata. Daca a fost sanctionat, atunci sa i se aplice sanctiunea", ne-au declarat sursele citate.



















46 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri