V DE LA VICTORAS

Adoptati cu caldura la sfirsitul lui septembrie pentru meciul cu Valerenga (3-1) din Cupa UEFA, stelistii au fost primiti cu raceala la Constanta de data asta. "Prieteni? Azi sintem AntiSteaua", le-au transmis clar ultrasii din Legione Marina oaspetilor abia intrati pe gazon.

In ciuda ostilitatii, Steaua s-a simtit pe teren ca acasa. Ros-albastrii n-au tinut cont de faptul ca Farul i-a batut in ultimele trei confruntari de pe litoral. Nici urma de teama in jocul campioanei, nici cel mai mic trac.

Doar in primele 6 minute s-au vazut constantenii. Timid insa, prin Todoran si Tibor Moldovan. In rest, prima repriza a fost la discretia elevilor lui Oleg Protasov, care au prins o seara de-a dreptul fermecatoare. Aparare sigura, mijloc compact si atacuri supersonice.

Peste toate Radoi si Bostina magistrali la constructie si servantii ideali la golurile lui Iacob (16) si Dica (36). A fost 0-2 la pauza, dar scorul putea fi lejer 0-5.

Nu s-ar fi mirat nimeni, in conditiile in care pe partea lui Apostol, fundas dreapta de ocazie, militarii au defilat cum au vrut, iar Iacob a ratat inca trei ocazii cit el de mari, printre care si o bara (25).

Farul a avut o tresarire de orgoliu la reluare, cind Cristocea (60) a redus din handicap si i-a aratat emisarului venit de la Lens, adversara Stelei de joi, ca bucurestenii au si defecte. Trupa lui Grigoras ar fi putut intra din nou in joc in minutul 60, dar Gurita a nimerit bara.

In loc de 2-2, Iacob a facut 3-1, iar Bostina l-a majorat logic la 4-1.

„Gata, Steaua a scapat de «complexul Constanta:! Sper ca prestatia noastra sa-i fi speriat si pe francezii de la Lens"

Victoras Iacob

Bataie intre suporteri

La peluza intii a stadionului "Gheorghe Hagi" au luat loc si aproximativ 50 de suporteri ai Farului. Fanii constanteni au fost plasati exact in mijlocul galeriei Stelei, astfel ca ultrasii s-au incaierat in prima repriza, fiind nevoie de interventia jandarmilor pentru a potoli spiritele. / Razvan Rotaru

Lovin a uitat tricoul la vestiar

Antrenorul Stelei, Oleg Protasov intentiona sa efectueze o dubla schimbare in minutul 82, pregatindu-i pe Lovin si pe Oprita, dar s-a vazut nevoit sa amine inlocuirile, pentru ca mijlocasul ex-bacauan si-a uitat tricoul de joc la vestiar, acesta fiindu-i adus de preparatorul fizic Marian Lupu, care a trebuit sa iasa din

stadion si sa intre direct la vestiare, intrucit jandarmii nu i-au permis trecerea la cabine direct de pe banca. / Razvan Rotaru

Bilete pentru meciul cu Lens

Conducerea Stelei a stabilit pretul biletelor pentru primul meci din grupele Cupei UEFA, contra francezilor de la RC Lens, partida fiind programata joi, 20 octombrie, la ora 20:00. Tichetele vor fi puse in vinzare azi, la ora 14:00, la casele de bilete ale stadionului din Ghencea.

Preturile tichetelor

Loc / Pret

Peluze / 15 RON

Tribuna a II-a / 25 RON

Tribuna I / 50 RON

Tribuna 0 / 100 RON

Fotolii / 150 RON

EURO STEAUA / Lens - Nice 2-2

Ii prindem bine

Steaua are sansa. Lens, prima ei adversara, nu e in forma. Simbata, pe teren propriu, echipa Sang et Or n-a reusit decit un egal cu Nice, al saselea consecutiv in Ligue 1 dupa acel spectaculos 7-0 cu Auxerre. "Ezitanti, stingaci, abuzind de pase lungi, neizbutind sa-si construiasca jocul obisnuit.

Acestia au fost oamenii lui Gillot in prima repriza", s-a comentat chiar pe pagina de Internet a lui Lens. Condusi din minutul 29, ros-galbenii au intors scorul dupa pauza: goluri, Diarra (foto, in stinga) si Thomert, dar au fost egalati in minutul 84.

"Sintem obligati sa ne intoarcem de la Bucuresti cel putin cu un punct", a declarat Dindane, in timp ce antrenorul Gillot a avertizat: "Vom cistiga din nou. Inceputul, in Romania". / Theodor Jumatate

EUROSTEAUA / Ascoli - Sampdoria 2-1

Sampdoria a pierdut (1-2) la Ascoli si a picat pe locul 6 in Serie A. Gazdele au deschis ieri scorul chiar inaintea pauzei, portarul Antonioli fiind invins de sutul lui Tosto, deviat de un fundas genovez. Doria a egalat prin Bonazzoli (54), din centrarea lui Gasbarroni, dar a pierdut spre final, acelasi Tosto (79) semnind cu capul punctul ce a inchis tabela. / Daniel Scorpie

Dinamo - CFR Cluj 5-0

Penalty clar

In minutul 14, la 0-0 si intr-o perioada in care clujenii pareau stapini pe ei, Coltescu le-a refuzat o lovitura de pedeapsa

Chiar dupa etapa trecuta, dinspre Ghencea si Giulesti se trimiteau sageti catre Stefan cel Mare. Cum ca Dinamo ar fi avantajata de arbitri, care folosesc unitati diferite de masura atunci cind fluiera pro sau contra "ciinilor".

Sefii lui Dinamo n-au raspuns in nici un fel. A facut-o insa, indirect, Sebastian Coltescu. La 0-0, arbitrul din Craiova - sa mai zica Mititelu ca toti oltenii ii urasc pe dinamovisti - n-a dat Clujului un penalty extrem de limpede.

Tilinca si-a facut mingea spre stinga si a fost darimat de Gaev, cam cum a patit Mazilu la Helsinki cu portarul finlandez Jaaskelainen. Atunci s-a dat 11 metri, acum nu, desi faza e, poate, mai clara.

Trebuie spus ca a fost singura greseala majora a lui Coltescu in acest meci. Dar foarte importanta. La 0-1, in minutul 14, intr-o perioada in care clujenii evoluau avintat, e greu de spus cum s-ar fi derulat evenimentele in continuare.

Aceasta este faza, petrecuta in minutul 14, la care CFR-ul acuza vehement arbitrajul. Tilinca (in alb) e darimat de portarul dinamovist. In medalion se vede clar cum e prins piciorul drept al fotbalistului clujean intre palmele lui Gaev

Hitul zilei

Dinamovistii au un nou refren preferat. Media de 5 goluri pe meci a fost respectata si cu CFR, dar peste aceasta victorie planeaza umbra unui penalty neacordat oaspetilor, la 0-0

Andrei Niculescu

"Cine intra-n Groapa / Fara 5 nu scapa". E melodia ce conduce topul muzical al fotbalului romanesc. Dupa Bacau, Everton si Rapid, a venit rindul ceferistilor clujeni sa fredoneze acest refren. Inghitind in sec, cu acelasi sentiment de frustrare ca si ceilalti "incasatori".

Multi s-au temut ca Dinamo si-a pierdut frenezia in aceste doua saptamini de absenta a Diviziei A. 14 zile sint multe si pot scoate din ritm o echipa, chiar si cu un lot foarte bine dotat, cum e cel al "ciinilor". Iata ca s-au temut degeaba. Apropo de lot.

Absentele lui Niculescu si Bratu invitau totusi la moderatie. Ei bine, n-a fost o problema. Greu a fost pina a cazut primul gol, iar aici Grigorie are un mare merit, pentru ca l-a izbutiti exact inainte de pauza, numai bine ca sa se porneasca in vestiarul oaspetilor o inerenta ploaie de discutii si reprosuri.

Baltoi a dus meciul pe linia dorita de Andone, iar Zicu, Florentin si Vladut au terminat treaba. Revedeti caseta tehnica, ultimele trei reusite s-au marcat la intervale de fix 10 minute, 63, 73, 83, intr-o insiruire perfecta.

Doua vorbe si despre CFR. Dorinel mai are de tras pina sa transforme o echipa de provincie intr-una cu mentalitate. Un meci are doua reprize, abia apoi se face media. Dintr-una admirabila, prima, peste care pluteste si umbra acelui penalty neacordat, si una penibila, a doua, s-a nascut acest 0-5. Nedemn totusi de o finalista in Intertoto.

"Acest public nu mai conteaza"

Dorinel Munteanu a fost injurat si fluierat tot meciul de suporterii "ciinilor"

Valentin Damian

Dorinel Munteanu a avut viata grea in Stefan cel Mare. A fost injurat tot timpul, iar fiecare atingere a balonului era acompaniata de un cor de fluieraturi.

Din cauza trecutului sau stelist era de asteptat o atitudine ostila din partea fanilor, mai ales ca precendentul exista din primavara, atunci cind internationalul roman a fost scuipat de catre suporterii "ciinilor" la un meci cu Nationalul! Antrenorul nici n-a dorit sa comenteze prea mult cele intimplate simbata.

"Am vazut cum am fost primit. Pentru mine acest public nu mai conteaza. Imi pare rau de citiva oameni de aici, de jucatori, de antrenori, care n-au nici o vina", a declarat Dorinel.

Presedintele clujean Iuliu Muresan a declarat ca "este rusinos ce i s-a intimplat lui Munteanu", iar capitanul lui Dinamo, Florentin Petre, a comentat si el incidentele: "Pentru ce a facut pentru echipa nationala si pentru fotbalul romanesc merita respect".

Jandarmii s-au facut de ris

Un episod hazliu s-a petrecut dupa ce Zicu a marcat golul trei al lui Dinamo. Un suporter a sarit gardul in dreptul peluzei "Catalin Hildan" si a intrat pe teren. Fanul a dovedit reale calitati atletice pentru ca a fost alergat de catre jandarmi de-a lungul si de-a latul arenei fara sa fie prins.

Publicul s-a distrat copios pe seama fortelor de ordine care s-au facut de ris, plonjoanele a doi dintre jandarmi fiind facute fara succes. Intr-un final, fanul s-a plictisit de neputinta oamenilor de ordine si s-a oprit in dreptul bancii de rezerve a lui Andone. A batut cuba cu Margaritescu si s-a lasat prins.

"Eu cred ca-l prindeam cu viteza mea. Sa nu ne suspende terenul dupa acest incident", a opinat Florentin Petre. / Valentin Damian

SPION / ANTRENORUL secund al lui Heerenven, Jan de Jonge, a fost prezent in Stefan cel Mare. "Dinamo este un adversar redutabil. Mi-a placut defensiva romanilor, dar nici atacul nu este de neglijat. Sper ca joi sa obtinem un rezultat favorabil", a spus olandezul.

COLEGI / IOAN ANDONE a declarat ca Heerenveen, adversara echipei sale de joi din grupele Cupei UEFA, este un fel de "Craiova a Olandei. Joaca agresiv la fel cum o facea si Gertjan Verbeek, antrenorul lor care mi-a fost coleg".

EURO DINAMO

NAC Breda - SC Heerenveen 0-3

Sa-l tinem pe Huntelaar!

El e pericolul pentru dinamovisti! Virful Klaas Jan Huntelaar, 22 de ani, golgeterul "nationalei" de tineret a Olandei si al lui Heerenveen, cu 7 reusite, a invins de unul singur la Breda. 3-0 pentru Heerenveen, primul succes in deplasare din acest campionat, 3 goluri Huntelaar (foto, in stinga). Eliminarea lui Seip, din minutul 21, nici nu s-a simtit.

"Daca as fi Van Basten, l-as lua la Mondial", a spus antrenorul Verbeek. Batavii nu se tem de gripa aviara. "Nu e inca un motiv de panica. Virusul a fost depistat doar in Delta Dunarii", a declarat managerul Joop Heida, dezvaluind ca "tuturor jucatorilor li s-au facut vaccinuri antigripale". / Theodor Jumatate

"Am avut un 11 metri clar, neacordat. E deranjant ca se intimpla asa ceva, mai ales ca e a treia oara in actualul tur. Nu ne-am plins niciodata lui Craciunescu, pentru ca am observat ca a luat mereu masuri"

Iuliu Muresan, presedinte CFR

"Nu pot sa trec usor peste acel moment. Se impunea lovitura de la 11 metri, a fost unul dintre momentele cheie ale meciului"

Dorinel Munteanu

"Nu ma intereseaza cum ii arbitreaza pe Dinamo. Eu vreau doar sa nu fie furata Steaua"

Gigi Becali, patron Steaua

"Dupa cum am mai declarat, Coltescu are dificultati in a aplica regulile jocului. Se pare ca are anumite probleme in ceea ce priveste acordarea loviturilor de la 11 metri si ca este puternic ancorat de o anumita grupare"

Dinu Gheorghe, presedinte Rapid

14 meciuri

au trecut de cind Dinamo nu a mai fost sanctionata cu penalty pe teren propriu. "Ciinii" au fost penalizati ultima oara cu lovitura de pedeapsa in partida cu Apulum, disputata pe 31 octombrie 2004, la scorul de 4-1 pentru alb-rosii

DINAMO - CFR CLUJ 5-0

La pauza 1-0

Dinamo

4-3-3

Marcatori

Grigorie (44)

Baltoi (51)

Zicu (63)

Fl. Petre (73)

Vl. Munteanu (83)

........................................

Gaev

..............................

Galamaz

Tamas

Moti

Pulhac

.............................

Fl. Petre (cpt)

(76, Vl. Munteanu)

Margaritescu

(66, Ad. Cristea)

Plesan

...................................

Zicu

Baltoi

(80, L. Ganea)

Grigorie

Antrenor Ioan Andone

CFR

4-3-3

M. Tudor

.....................................

Panin

Jula (cpt)

Balint

(80, Milosevici)

Miclaus

........................................

Minteuan

D. Munteanu

Coroian

(55, Bruncevici )

............................................

Tilinca

Ad. Anca

Surdu

(54, Oncica )

Antrenor Dorinel Munteanu

Rezerve:

Dinamo: Guso, Dauda, L. Goian, I. Balan

CFR: Turcas, Fl. Dan, Mijin, D. Toma

Cartonase

GALBEN Plesan (36) / Bruncevici (61)

ROSU

Arbitru S. Coltescu (Craiova) 5. Asistenti D. Iliescu (Craiova) 7, Fl. Buzarnescu (Craiova) 7

Spectatori 4.000

Cum s-au marcat golurile

1-0, Grigorie (44) * Fl. Petre a centrat de pe dreapta, iar Grigorie a ajuns la minge inaintea lui Tudor, deviind-o spre coltul lung

2-0, Baltoi (51) * Contraatac doi contra unu, Zicu il gaseste in careu pe Baltoi, care nu putea rata dintr-o asemenea pozitie

3-0, Zicu (63) * Posesie prelungita a dinamovistilor, mingea ajunge in careu la Zicu, dupa o gafa comuna a fundasilor centrali clujeni, dribling spre interior si sut la coltul scurt

4-0, Fl. Petre (73) * Actiune personala a lui Florentin Petre, care a intrat in careu si a tras, de la 13-14 metri lateral dreapta, in coltul lung

5-0, Vl. Munteanu (83) * Vlad Munteanu pacaleste iesirea la ofsaid a adversarilor, primeste in partea stinga a careului mare si trage la coltul lung: bara-gol

Vineri, 14 Octombrie

Poli Tim. - FC Vaslui 2-0

Sambata, 15 Octombrie

National - FC Arges 0-1

Sambata, 15 Octombrie

FCM Bacau - Rapid 0-1

Sambata, 15 Octombrie

Dinamo - CFR Cluj 5-0

Duminica, 16 Octombrie

Poli Iasi - Gloria 1-1

Duminica, 16 Octombrie

Pandurii - Sportul 0-1

Duminica, 16 Octombrie

Otelul - Jiul 0-0