Ion Iliescu s-a suparat pe toata lumea. A inceput sa dea iarasi din mana si sa fulgere prin sticla ochelarilor si a televizorului. Il enerveaza conspiratorii si deviationistii din partid. Il agaseaza intrebarile ziaristilor despre planurile lui politice. Il scoate din sarite statutul de „fost".
Adrian Nastase este si el iritat rau. Nu-i usor sa stea tot timpul cu ochii-n paispe, sa nu-i traga astia de la Putere de sub fund ultimul scaun ce i-a mai ramas. Il umfla revolta si cand il vede pe Geoana deasupra lui, taindu-i microfoanele si incuindu-i sala pentru conferinte de presa.
E cu nervii intinsi la maximum, fiindca nu mai stie cine-s tradatorii si pe cine mai poate conta acum, de cand a devenit si el un „fost".
Mircea Geoana este suparat pe viata. Pe viata asta de presedinte fara putere. De cand i-a lipit Iliescu eticheta aia de „prostanac", se tot freaca pe frunte, incercand sa-si refaca machiajul inteligent cu care urca in topuri cand lumea il tinea de mare diplomat.
Acum a ajuns sa se sperie de toate umbrele din jurul sau. Se lasa atras in capcane grosolane, pe care unii i le intind mai mult ca sa se amuze pe seama naivitatii lui politice decat pentru a-l vedea cu gatul rupt in cadere. Asta ultima, cel putin, cu anticipatele din partid la un congres extraordinar, era sa-l transforme in sinucigas.
Acum, e nervos ca s-a lasat dus de nas de sulfele din partid si se agita, cu puterile lui firave, sa nu devina si el un „fost"
In PSD exista si oameni relaxati. In fruntea lor, Ioan Rus.
Retras in linistea Clujului – pe care l-a pierdut la localele de anul trecut – Nasul clanului ardelenilor se distreaza cu combinatiile politice ca intr-un joc de strategie pe calculator: nu-i iese una si personajul este exterminat, nu-i bai, reia de la nivelul zero, cu un alt figurant pe post de vedeta.
Influenta pe care o are asupra lui Geoana, dupa ce l-a indatorat cu branciul decisiv dat spre scaunul de presedinte PSD, ii permite acum lui Rus sa il foloseasca pe naivul lider in diverse experimente politice. Unii spun ca, de fapt, ideea cu congresul extraordinar a strecurat-o ca sa-l elimine definitiv din schema de conducere pe Adrian Nastase.
Altii sustin ca, de fapt, nu-l mai vrea pe Geoana sef, ca s-a convins de incapacitatea acestuia de a raspunde chiar si la comenzile transmise din Ardeal.
Cert e ca lui Rus ii place mult rolul de ganditor din umbra, de mare aranjor pe la usa caruia se perinda tot mai multi sefuleti, din Bucuresti si din teritoriu, simtindu-l ca pe „omul momentului".
Tot la fereala sta si Miron Mitrea. Aparent intrat in hibernare prelungita, secretarul general al PSD are alta jucarie in barlogul luxos pe care si l-a aranjat in anii de mandat: revenirea partidului la guvernare, intr-o combinatie cu PNL. Mai scapa ici un mormait aluziv, mai rostogoleste prada liberala intre gheare... cine stie!
Spre deosebire de cei doi, un al treilea personaj profita cu vioiciune de deruta din PSD. Este Hrebenciuc, vechiul intrigant, care chitaie din vizuina-n vizuina, purtand vorba de la unii la altii, aratandu-se util tuturor taberelor, mediind intalniri de taina impaciuitoare.
E din nou vremea lui si asta il face sa uite pana si de dosarele penale care il asteapta la PNA.
PSD pare, in aceste zile, mai macinat decat oricand de lupte si orgolii. Cand era la Putere, exista suficienta prada pentru toata menajeria inghesuita la lungul prezidiu de partid.
Ajunsi in izolarea Opozitiei, pesedistii incearca sa supravietuiasca pe cont propriu, uitand ca, impreuna, ar putea sa se apere mai eficient de incercarile noilor guvernanti de a le veni de hac.
Inclestarea ii face sa nu mai vada nici tintele imediate si nici caile pe care ar trebui sa ajunga la ele. In cele 10 luni de la parasirea Puterii, partidul, desi are un lider nou, n-a reusit sa-si construiasca o alta identitate.
E in continuare o formatiune politica cu contur difuz, cu un electorat incert, fara un discurs conturat si aproape inactiv in rolul sau de principal partid de opozitie.
Nimeni nu are curajul sa-si asume rolul de reformator real: sa-i spuna lui Nastase in fata ca trecutul sau incarcat il impiedica sa mai fie un vector de imagine; sa lamureasca definitiv statutul ambiguu al lui Ion Iliescu, care, in mod evident, a incetat sa mai fie o marca puternica a PSD, dar caruia i
se tolereaza in continuare hachitele si rautatile varstei; sa renunte la obiceiul pagubos al protejarii coruptilor dovediti, chiar si dupa ce in jurul lor zornaie catusele; sa redea incredere macar celor dezamagiti de Alianta ca, intr-un viitor cat de cat previzibil, vor putea gasi o alternativa politica.
Ion Iliescu se lamenta, acum o saptamana, ca pe actualii lideri ai PSD ii uneste „o baza nesanatoasa". Nici macar asta nu mai poate fi invocata ca liant al factiunilor din partid. In clipa de fata, PSD, fost partid-stat, aproape ca nu mai are nici o baza.
