TVR 1 readuce talk-show-ul in program, la o ora de maxima audienta Tronsonul orar de prime-time nu mai apartine, de doua saptamani, exclusiv televiziunilor comerciale. Postul public a gasit reteta prin care reuseste sa bata, tot mai des, marile televiziuni private: talk-show-ul.

„Prim-plan" nu este un talk-show obisnuit, cu invitati stand comod in jurul unei mese. Principalul jurnal de stiri al TVR 1 este urmat de 45 de minute de analiza, corespondente speciale, interviuri colective pe strada, interventii prin telefon si intrebari de la telespectatori.

Prima victorie importanta de rating pentru postul public s-a inregistrat inca de la prima editie, cand Pro TV si Acasa TV au fost devansate, desi difuzau un film de actiune si telenovela „Lacrimi de iubire". „Prim-plan" face intre 5 si 7 puncte de rating, in medie, pe intreg publicul urban.

„O emisiune vie"

„Facem o emisiune rupta din viata de zi cu zi, dinamica, vie, nu ne caracterizeaza un talk-sow asezat", a declarat pentru EVZ realizatorul emisiunii, Mihai Radulescu.

Echipa din „planul secund" este aceeasi cu cea care a produs si realizat „Stirea zilei" in prima jumatate a acestui an, Mihai Radulescu si Raluca Stroe-Brumaru, iar printre colaboratorii apropiati se afla Rodica Culcer, Mihaela Ivan si Mihai Murgu.

„Noi trebuie sa convingem publicul ca tot ceea ce facem este un program viu pentru ca ne „batem" intr-o perioada a zilei in care televiziunile comerciale difuzeaza in special divertisment", este de parere Radulescu.

El a mai adaugat ca renuntarea la titlul de „Stirea zilei" a venit dintr-o nevoie de a aborda subiecte dintr-o paleta mult mai larga: „Daca nu se intampla nimic intr-o zi, ce faci? Fabrici o stire care sa devina „a zilei"? La „Prim-plan" putem vorbi despre orice subiect care este la ordinea zilei. Singura persoana care a refuzat sa vina ca invitat a fost Mircea Miclea".

Radulescu a mai afirmat ca formatul adoptat impune „lupta pe baricade" in fiecare zi. „asta este ritmul care ne place noua. Suntem oameni care au facut munca de teren si care vor sa faca in continuare asta. Am invatat pe ce butoane trebuie sa apasam si acum ne folosim de asta", spune razand Mihai Radulescu.