Sapte din cele noua banci care au fost preselectate sa participe la privatizarea Bancii Comerciale Romane (BCR) au depus ieri, pana la expirarea termenului legal, oferte angajante pentru achizitionarea pachetului de 61,88% din actiunile celei mai mari banci comerciale din Romania, se arata intr-un comunicat al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).

Astfel, Banco Comercial Portugues (Portugalia), Banca Nationala a Greciei, Banca Intesa (Italia), Deutsche Bank AG (Germania), Erste Bank AG (Austria), Dexia (grup franco-belgian) si BNP Paribas (Franta) lupta in continuare pentru privatizarea BCR, in timp ce grupul belgiano-olandez Fortis si banca belgiana KBC nu au depus oferte pana la expirarea termenului.

"Suntem multumiti ca exista un interes deosebit de puternic pentru BCR, din partea unora dintre cele mai importante banci din Europa. Suntem increzatori ca procesul de privatizare va avea un impact benefic asupra economiei romanesti si va accelera integrarea sistemului bancar din Romania in cadrul celui european", a declarat Sebastian Vladescu, presedintele Comisiei de Privatizare a BCR.

Ofertele angajante vor fi deschise astazi la ora 17.00, dupa care vor fi evaluate de Comisia de Privatizare, in conformitate cu grila adoptata. Numele celor doi candidati selectati sa participe la ultima etapa a procesului de privatizare vor fi anuntate dupa analizarea documentelor de participare.

Potrivit grilei de punctaj stabilita de comisia de privatizare a bancii, pretul va reprezenta 90% din grila, iar criteriile tehnice - 10%. Cei doi finalisti vor inainta oferte financiare imbunatatite, cu valori mai mari decat cele precizate in prima etapa. Castigator va fi declarat ofertantul care va avansa cel mai mare pret pentru pachetul de 61,88% din actiunile BCR.

BCR ar face peste 5,5 miliarde de euro

Intr-un articol publicat ieri de cotidianul britanic Financial Times se arata ca, desi in 2002, ultima data cand Guvernul roman a invitat bancile interesate sa depuna o oferta pentru BCR, nu a primit nici o oferta credibila, trei ani mai tarziu situatia este complet diferita.

Astazi, noua banci europene, incluzand unele dintre cele mai importante institutii financiare de pe vechiul continent, sunt interesate de actiunile BCR, in ceea ce se asteapta sa fie una dintre cele mai stranse privatizari bancare din ultima perioada.

Pentru bancile occidentale, vanzarea BCR este considerata una din ultimele ocazii de a dobandi o prezenta de piata semnificativa in Europa de Est, regiune in care cererea de servicii financiare se asteapta sa creasca rapid, pe masura ce standardul de viata si veniturile se vor apropia de nivelul din UE.

Ca urmare, este foarte probabil ca BCR sa fie vanduta pe o suma mare, considera cotidianul britanic.

Bancile de investitii estimeaza ca ofertele pentru 62% din BCR ar putea sa ajunga pana la 3,5 miliarde de euro, fapt care ar valoriza intregul grup BCR la aproximativ 5,6 miliarde de euro, un pret semnificativ pentru o banca cu peste 300 de sucursale si agentii bancare, active totale de 7,3 miliarde de euro si care anul trecut a realizat un profit net de 123 de milioane de euro.

De asemenea, privatizarea BCR este o dovada in plus a apetitului bancilor occidentale pentru o portiune din pietele emergente. "Pare un fel de panica. Ce cauta Deutsche Bank in Romania?", a declarat Andreas Treichl, directorul executiv al Erste Bank.

Privatizarea BCR, impreuna cu vanzarea CEC, casa de economii care urmeaza sa fie privatizata si ea la sfarsitul acestui an, va avea un impact semnificativ asupra sistemului bancar din Romania. In prezent, 55% din activele bancare se afla sub controlul bancilor straine, insa dupa privatizarea BCR si CEC procentul va creste la 90%.

Cine va castiga cursa pentru BCR va dobandi o cota de piata de aproximativ 25%, insa va fi nevoit sa faca eforturi semnificative pentru modernizarea, restructurarea si diversificarea bancii. De exemplu, BCR are mai multe sisteme IT diferite si doar recent a inceput procesul de integrare a acestora.

In plus, noul proprietar va avea de rezolvat si delicata problema a restructurarii personalului, in prezent BCR avand aproximativ 11.000 de angajati, mai noteaza Financial Times.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului este principalul actionar al BCR, cu 36,88% din capital, dupa ce a vandut anul trecut un pachet de 25% plus doua actiuni Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare si diviziei de investitii in sectorul privat a Bancii Mondiale, International Finance Corporation, pentru 222 de milioane de dolari.

Ceilalti actionari sunt salariatii BCR, cu 8% din titluri, SIF Oltenia - 6,11%, SIF Banat-Crisana - 6%, SIF Transilvania - 6% si SIF Moldova - 6% si SIF Muntenia - 6%.