Regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului se vor aplica la 25 de zile de la aprobare. Aceasta este concluzia la care au ajuns reprezentantii Coalitiei de guvernamant, ai PSD si PRM. Solutia nu garanteaza, insa, schimbarea presedintilor celor doua Camere.

Deputatul PSD Miron Mitrea, vicepresedinte al Camerei Deputatilor: "Solutia pe care am negociat-o este ca vom lucra pe regulament, astfel incat luni sa se dea votul final pe regulament in ambele Camere, marti se va publica regulamentul, care se va aplica dupa 25 de zile calendaristice, de marti incolo".

Deputatul PNL Titus Gheorghiof, secretar al Camerei Deputatilor: "Avem votul de luni, publicarea in Monitorul Oficial, cele 25 de zile si sigur ca vom respecta cele 25 de zile. Dupa 25 de zile regulamentul intra in aplicare".

Totodata, Coalitia a obtinut promisiunea ca noul Regulament al Camerelor va fi votat intr-o saptamana. Opozitia a obtinut termenul necesar pentru sesizarea Curtii Constitutionale.