Giovanni Becali se plimba in Rolls Royce, Cristi Borcea nu serveste cina acasa daca fracul ospatarului nu are gulerul suficient de apretat, iar George Copos este cel mai bogat membru al Guvernului Tariceanu. De ce sa creada Bodu ca fotbalul este un fenomen social?
La Portile fotbalistice ale Orientului, golurile la buget se marcheaza din toate pozitiile. Cu portarei de divizia judeteana la Fisc, care au facut sluj in fata sefilor momiti cu deplasari in strainatate, gaura in plasa bugetului s-a marit de la an la an, invers proportional cu averile lui Mitica&Co.
Pentru a recupera eternele si fascinantele datorii din fotbal, portareii de vita noua au decis sa urce la tribuna oficiala, pentru a atenta la conturile patronilor. Primul pe lista a fost Gigi Becali.
Exponent al imbogatitilor de dupa 1989, devenit peste noapte apropitar de latifundii, dupa ce pascuse oile prin smircurile Brailei, patronul Stelei a folosit fotbalul ca o trambulina pentru politica.
Fascinat de putere, mediatizat, pentru pitorescul si banii sai, pina la saturatie de posturile TV la fel de datoare la bugetul de stat ca si fotbalul, Becali risca sa se stinga asemenea unei fumigene sub bocancii jandarmilor de pe stadioane.
La sumele vehiculate in fotbal, cuantumul datoriilor nu reprezinta un pericol pentru distrugerea acestui sport, oricit vor incerca sa speculeze acest aspect apocaliptic, de la inaltimea jeepurilor, patronii de cluburi. Majoritatea oameni de afaceri prosperi, prezenti in toate topurile de profil, asa-zisii oameni de fotbal nu si-ar risca banii intr-o afacere neprospera.
Sebastian Bodu stie asta, spune chiar ca detine date concrete, altfel nu incepea revolutia financiara printr-o actiune nepopulara. Copos este cel mai bogat membru al Guvernului Tariceanu, Giovanni Becali se plimba in Rolls Royce, iar Cristi Borcea obisnuieste sa ia cina servita de ospatari in frac, in vila sa, pazita mai ceva ca Pentagonul.
Fotbalul a ramas un fenomen social numai in discursurile lui Mitica Dragomir. Mingea a devenit mai lucioasa, sparge tot mai insistent ratingurile de pe sticla tv, transferurile se fac pe sume cu tot mai multe zerouri in coada, iar vinzatoarele de seminte scot profituri mai mari de la suporteri.
Bineinteles ca patronatul nu face exceptie, desi beneficiile ar putea fi nuantate, fotbalul fiind folosit, de multe ori, doar ca un paravan pentru alte afaceri mai spre gri. Este un sablon sa spui ca fotbalul a devenit un business, insa, la noi, trebuie completat ca se ia doar partea pozitiva din aceasta asertiune.
Si in Uniunea Europeana exista o recesiune in fotbal, tari cu traditie in acest sport au mari probleme cu datoriile la buget, insa sistemul functioneaza. Sapte cluburi din Franta sint anchetate, in Germania mai multe grupari se afla sub atenta monitorizare fiscala, iar cluburi cu traditie din Italia au ajuns in ligi inferioare pe aceleasi considerente.
In Romania, de cincisprezece ani nu s-au platit nici un fel de impozite in fotbal, datoriile ajungind la peste 40 de milioane de euro. Pisica moarta nu trebuie aruncata doar pe gazon, pentru ca vinovatii nu stau doar la tribuna oficiala. Totul a functionat pe credit, termenele au fost luate à la légère, iar lantul slabiciunilor a devenit din ce in ce mai fragil.
Presedintii au speculat lipsa de actiune a autoritatilor, guvernantii au complicat tactic legislatia in domeniu, oferind facilitati pe care le-au anulat dupa citeva luni, mult peste puterea de intelegere a contabililor de la mingicari, iar datoriile s-au tot rostogolit. Pina luni seara, pisica nu a fost rupta in doua, iar noi ne-am obisnuit sa lustruim telecomanda la competitiile importante.
Cluburile apeleaza acum la santajul ieftin al neprezentarii la meciuri, tocit fara succes si prin alte colturi ale Europei, uitind ca, in Romania, este inflatie de circ, iar piinea nu mai este chiar o problema.
