PSD sustine ca intelegerea fusese convenita de Geoana si Tariceanu

de Clement Sava     Averea
Miercuri, 19 octombrie 2005, 0:00


PSD a lansat, imediat dupa negocieriele Putere-Opozitie, informatia potrivit careia compromisul s-ar fi convenit in cadrul unei intalniri care ar fi avut loc intre liderul liberal, Calin Popescu Tariceanu, si cel al PSD, Mircea Geoana. Asta in timp ce liberalii au negat veridicitatea informatiei, iar Adrian Nastase era plecat din tara.

Tot PSD sustine, din surse care doresc sa ramana anonime, ca la pretinsa intalnire intre premier si presedintele PSD s-ar fi ajuns la intelegerea ca avizul mult astetat al Curtii Constitutionale prin care PSD ar fi putut salva presedintii Camerelor sa nu fie clar de respingere a constitutionalitatii prevederilor referitoare la schimbarea lui Nastase si Vacaroiu.

Chiar daca raspunsul nu va fi clar nici in favoarea prevederilor respective ale regulamentului, cu toate disputele care ar mai putea urma ulterior, schimbarea presedintilor Parlamentului va putea avea loc la inceputul anului urmator.

Din aceasta cauza, presedintele PSD era ieri relaxat pe holurile Senatului ca dupa o mare victorie, nu atat impotriva puterii, cat in jocurile din propriul partid.

Adrian Nastase era insa absent din tara si este de asteptat ca el sa se impotriveasca unei solutii care ii aduce presedintelui partidului indepartarea sa de pe o functie care ii dadea o vizibilitate si o putere de influenta mai mare decat a superiorului sau. Seara, Nastase a revenit in tara si s-a dus glont la Camera Deputatilor.

Si alti parlamentari din PSD au celebrat negocierile de ieri ca pe o victorie, acestia fiind de parere ca au avut argumente foarte puternice in fata Aliantei, cum ar fi capacitatea lor de a trage de timp la nesfarsit nu numai pe regulamente, ci si pe buget sau pe alte legi.

Unul dintre negociatorii din partid a exlicat faptul ca neintelegerile din Alianta au dus la scorul atat de favorabil al celor 25 de zile, fata de timpul mai scurt convenit initial pana la intrarea in vigoare a regulamentelor.

Soarta lui Nastase si a lui Vacaroiu este in mana Curtii Constitutionale

Curtea Constitutionala este alcatuita din noua judecatori, numitiin proportie egala de Camerele Parlamentului si de Presedintele Romaniei. Momentan, Curtea Constitutionala este asociata prin judecatorii sai cu PSD, majoritatea fosti parlamentari, ministri sau inalti magistrati promovati in diverse functii de PSD.

Este vorba de Petre Ninosu, Ion Predescu, Acsinte Gaspar, Ioan Vida, Nicolae Cochinescu. Viorel Stanoiu este sotul fostului ministru de Justitie in timpul guvernarii Nastase, Rodica Stanoiu.

In iulie, Curtea a acceptat o sesizare de neconstitutionalitate inaintata de PSD care a avut drept consecinte modificarea substantiala a pachetului de legi ale proprietatii si justitiei. Tot datorita acestei decizii, in iulie, premierul Tariceanu a anuntat ca-si va da demisia si va sustine organizarea de alegeri anticipate.

Tot in iulie, Alianta DA a hotarat modificarea legii de functionare a Curtii sau chiar modificarea Constitutiei printr-un referendum.

Recent insa, presedintele Basescu a declarat ca are incredere in institutia suprema in Romania in domeniul legislativ. (E.O.)

Deputatii au adoptat articolul cu revocarea presedintelui Camerei

Negocierea dintre Putere si Opozitie pe regulamente a dus in decursul unei singure sedinte de plen la votarea disputatului articol 25 in forma dorita de Coalitia de guvernamant. Acest articol se refera la schimbarea presedintelui Camerei Deputatilor.

Desi parlamentarii PSD si PRM au votat pentru amendamentele care incercau sa elimine schimbarea presedintelui, negocierea prealabila a avut drept rezultat o activitate sustinuta care a dus la respingerea cu circa 170 de voturi contra a 112 a tuturor amendamentelor Opozitiei. Miron Mitrea, care a condus sedinta, a avut grija sa nu-i lase pe colegii sai sau pe cei din PRM sa traga de timp.

Situatia a durat numai o ora si jumatate, pentru ca mai apoi au inceput taraganarile binecunoscute ale PSD si PRM. In final, argumentele si voturile Coalitiei guvernamentale au avut castig de cauza, articolul care prevede revocarea presedintelui Camerei Deputatilor cu votul majoritatii politice a membrilor acestui for fiind adoptat.

Asta in conditiile in care, desi Adrian Nastase s-a intors de la Bruxelles direct in plen, mai multi colegi de-ai sai de partid plecasera acasa.



















33 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri