George Ivascu : "Absurdul s-a nascut in Romania"

Reporter Artline: Aveti un doctorat intr-un domeniu cel putin ciudat, logica absurdului. Cum ati ales o asemenea specializare si ce inseamna de fapt ?

Goerge Ivascu: In primul rand pentru ca pe mine absurdul ma tenteaza, din cauza faptului ca filosofii existentialisti, mai ales filosofia moderna, vorbesc foarte mult despre conditia umana. Conditie umana care inseamna natura duala a omului.

Chiar fiziologic vorbind noi ne nastem astfel, nu, respiratia este inspiratie – expiratie, bataile inimii, aproape zi-noapte, tot timpul noi, vis-realitate. Si de aici, de la aceasta coordonata intr-un fel, teatrul ce este ? Teatrul este un fel de a visa in realitate, pentru ca in fond si la urma urmei e o poveste, care se petrece sub ochii tai, in care conditia ta se schimba.

Nu mai esti cel care ai o sotie sau esti divortat sau, ma rog, ai probleme pe acasa sau una-alta, ci esti pus in situatia de a fi printul Danemarcei. Esti Hamlet. Si atunci problema ta e ca te pui intr-o realitate virtuala. De fapt, eu cred ca teatrul e stramosul computerului prin realitatea virtuala pe care o reprezinta, numai ca se face cu oameni, oamenii fiind acolo.

Si iata ca in aceasta conditie continua, absurdul nu inseamna de neinteles, absurdul este paradoxul in care traim zilnic.

Romanii au redescoperit teatrul

"Eu iubesc foarte mult sa vad omul la teatrul, si de aia sunt fericit ca oamenii s-au reintors la teatru. Dupa o perioada de miraj a pietei, a televiziunii si asa mai departe salile sunt arhipline si mai ales cu tineri."

La lucru cu Costa Gavras

Reporter Artline: Cum a fost sa jucati sub indrumarea lui Costa Gavras in "Amen" ?

George Ivascu: In primul rand ca un mare regizor are o stiinta extraordinara in situatia care trebuie. Nici macar n-am dat proba la Costa Gavras, cum se obisnuieste, dai probe, una alta.

Oricum nu are cum sa te stie, indiferent cat de important esti tu in locul ala, el n-are de unde sa stie ca tu esti un actor extraordinar de la Targu Mures sau de la Bucuresti, nu te stie, nu te-a vazut niciodata. Si totul a fost o discutie. Si a zis "El e pentru rolul asta", din prima. Pentru ca un mare regizor stie foarte bine ce vrea sa povesteasca.

Si atunci el stie foarte bine ca personajul ala care intra in momentul ala trebuie sa fie un personaj fanatic, sau nu stiu cum. Si atunci din multitudinea de actori pe care ii cunoaste spune "Uite, asta are doza de fanatism care imi trebuie mie pentru rolul ala sau asta are doza aia de sensibilitate care-mi trebuie pentru rolul ala".

Atunci, mirat si bucuros in acelasi timp ca am fost luat de Costa Gavras, normal ca m-am dus cu emotie la filmari. Si am descoperit ca lucram cu un prieten. Era atat de normal, cum dadea indicatii, nu urla, nu goarne, nu … Costa Gavras, iti imaginezi ca vine cineva cu steaguri, cu stegulete, bodyguarzi. Nu, e un om normal care iti explica.

Si am tras secventa pe care am avut-o – lucrul acesta vi-l poate explica si Horatiu Malaele, care si el a lucrat si au devenit foarte buni prieteni pentru ca realmente lucra prieteneste cu tine. Lucra cum stam noi acuma de povesti si asa, numai ca noi in loc sa facem acest interviu am face un film artistic. Dar asa dadea si el indicatii, asa vorbea cu tine.

Nu era pe un soclu la care tu trebuia sa executi ce vedea omul ala de pe soclu, avand o viziune foarte clara si precisa a povestii pe care voia s-o spuna, stia ce sa-ti ceara. Si a fost o placere, chiar mi-a parut rau ca am terminat foarte repede filmarile pentru ca s-a tras din prima. Din prima. Dupa care, normal, ca la film, se mai trage din diverse unghiuri. Asta-i tot.

Dar scena mare cum se spune, masterul, aia cand se filmeaza toata scena integral, secventa integral, dupa care se filmeaza prim-planurile, se filmeaza din diverse unghiuri, normal se adauga si se mai trage intotdeauna o dubla de siguranta in caz ca Doamne fereste.

Fiind pelicula n-o vezi imediat, sigur chiar daca o vezi pe monitor, risti ca la developare, la montaj sa fie o zgarietura sa fie ceva pe care nu-l vezi pe un monitor mic. Asa ca se trage o dubla de siguranta. Si a durat … prea putin. Mi-a parut rau. Aproape ca atunci cand te intalnesti cu oameni de o asemenea valoare iti pare rau ca se termina, iti doresti sa te mai intalnesti cu ei.

A fost minunat, minunat. Si a stiut precis ce vrea de la mine, nu s-a chinuit mult. Nu m-a chinuit, ca sunt si regizori care te chinuie in cautarile lor. Deci un om minunat si care stie sa comunice foarte usor, chiar daca vorbeam intr-o alta limba, iata ca pana la urma nu limba conteaza, ci tipul de comunicare.

Pentru ca de aia ne putem casatori, nu, si cu un francez, si cu un italian, si cu o suedeza. E vorba de sentiment si eu am avut sentimentul de prietenie cu el.

Teatrul – optiunea existentei multiple

Reporter Artline: De ce ati ales teatrul ?

George Ivascu: Actoria :acolo poti fi si rege, si cersetor si director si functionar si doctor si de toate. George Vraca spunea pe patul de moarte "Ce pacat ca mor. Abia acum as sti sa le arat oamenilor ce inseamna a muri, nu cum am jucat eu pana acum." E frumos. Cochetezi cu sentimentele umane. De aceea lumea spune ca teatrul e o minciuna, nu-i adevarat. Teatrul e o conventie.

E adevarat ca tu nu il omori pe ala, ca nu aia, nu aia, dar sentimentele sunt reale. Sentimentul de a iubi pe scena, chiar daca tu nu ai nici o legatura cu partenera ta, pentru ca e o colega. Dar ea joaca Julieta si tu esti Romeo. Trebuie sa o iubesti ca sa fii convingator. Asta nu inseamna ca pleci cu ea acasa, Doamne fereste, dar oricum nu o omori pe Desdemona.

Dar sentimentul care se intampla cu tine e acela real de a iubi. Si e un consum foarte placut, e, ce spuneam, ca in vis. Dovada ca din somn te trezesti transpirat sau angoasat si zici "Nu stiu ce-am visat, dar am o zi tare tampita." Tocmai pentru ca traiesti din plin sentimentele alea.

E ca forta diamantului. Fiecare fata a diamantului te face mult mai sigur, te consolideaza, te face mult mai puternic. Diamantul nu numai ca este pretios, este si foarte solid. De aceea se intampla si cu actorul acelasi lucru. Pus in diverse situatii pe care nu le-ai trait sau nu ti-ai dorit sa le traiesti, experimentand cu sufletul chestiunea asta si cu mintea, ajungi usor sa te intelegi.

Ajungi foarte usor sa te intelegi. Si primul proces pe care-l fac si cu studentii e de autocunoastere. Deci daca tu nu-ti cunosti propriile tale sentimente, de la a iubi la a uri, de la a fi generos la a fi egoist, n-ai cum sa joci "Avarul". Dar din experienta "Avarului" inveti ceva.

Reporter Artline: Cum reusiti sa evitati monotonia repetarii aceluiasi rol, pret de mai multe reprezentatii? Exista o monotonie, un anumit automatism ?

George Ivascu: Nu, exista doar faptul ca spui aceleasi vorbe, faptul ca e aceeasi situatie scenica, aceleasi actiuni fizice pe care le faci, dar trairea este tot timpul diferita. Pentru ca este adevarat ca trebuie sa spui in rol "te iubesc", e adevarat. Numai ca te iubesc-ul de astazi nu are nici o legatura cu te iubesc-ul de maine.

Nici tu ca persoana particulara cand ii spui iubitei te iubesc n-o spui la fel. Chiar daca ii spui si astazi, ii dai si maine telefon sau ii spui in fiecare zi. Totdeauna el este motivat de o alta traire intima si e o alchimie pe care n-o poti controla.

Tocmai aici este si mirajul scenei, pentru ca niciodata daca vii sa vezi acelasi spectacol dar la alta reprezentatie o sa vezi ca actorul este ceva mai nervos daca avea o scena de nervozitate. Astazi a fost ceva mai nervos decat data trecuta. Totdeauna exista o alta alchimie, dar tot nervos, ca asa ii cere situatia, sa se infurie. Bun. Dar parca nu, cand l-am vazut eu data trecuta era mai bine.

Am auzit deseori spectatori spunand, e, eu cand l-am vazut era mai bine. Acuma parca n-a fost la fel ca data trecuta. Sau astazi a fost mai bine. De asta in spectacolul pe care le joc de foarte multa vreme impreuna cu Horatiu Malaele "Podul" veneau studentii la fiecare reprezentatie pentru ca noi si improvizam si atunci veneau sa vada ce se intampla.

Era intotdeauna alta traire, chiar si alte vorbe, pentru ca noi tot timpul improvizam.

Alchimia succesului artistic

George Ivascu

Formula e a lui Brancusi : "Ca sa fii artist", spune el "trebuie sa muncesti in primul rand ca un sclav". E prima conditie. Apoi dupa ce ai muncit ca un sclav sa stapanesti ca un rege. Si daca te ajuta Dumnezeu, e foarte bine, zice Brancusi. Si eu cred ca asta e o conditie a artei.

Si atunci trebuie sa ma duc sa muncesc ca un sclav.

Date biografice: George Ivascu

Nascut: 15 februarie 1968, Bucuresti

Studii: Absolvent A.T.F. 1993, clasa Gelu Colceag

Spectacol de absolvire: „Streap-tease" de S.Morzek, regia Gelu Colceag (Marele Premiu la Gala tinarului actor, Costinesti 1993)

Angajat:

- 1996-prezent – Actor la Teatrul National "I.L.Caragiale" Bucuresti

- 1994-prezent - Lector universitar U.N.A.T.C.;

- Doctorand in logica absurdului

Debut: Cracanel, „D-ale carnavalului"de I.L.Caragiale, regia Mihai Manolescu

Roluri principale jucate in urmatoarele teatre: Teatrul National "I.L.Caragiale" Bucuresti, Teatrul "L.S.Bulandra", Teatrul "Odeon", Teatrul de Comedie, Teatrul "Nottara", Theatrum Mundi, Studioul Casandra … detalii artline.ro

Activitate pedagogica:

- Lector universitar la U.N.A.T.C. Bucuresti si Sibiu

- Catedra UNESCO, Ateliere de Creatie : Sinaia, Constanta, Busteni, Costinesti, Arcus

- Cursuri tinute la Academia de Teatru din Beckesceba, Universitatea de Teatru si Film Budapesta si Academia de Teatru Novi-Sad

Premii :

- Marele premiu la Gala tanarului actor, Costinesti 1993, cu rolurile din spectacolul coupe „Streap-tease", realizat la Studioul Casandra

- Premiul Toma Caragiu pentru debut, Festivalul I.L.Caragiale, cu rolul Cracanel din „D-ale carnavalului" … detalii artline.ro