Cand ma analizez, ma ingrozesc; cand ma compar sunt foarte multumit de mine" - se pare ca ar fi spus odata Pascal. Ca ziaristi este sanatos sa ne amintim cat mai des aceste cuvinte, pentru ca disfunctiile societatii si politicii romanesti au facut din presa o forta extrem de importanta. Din mai toate sondajele de opinie reiese ca oamenii au incredere in Biserica, armata si mass-media.

Este firesc sa ne bucuram ca suntem cainele de paza si sa meditam asupra responsabilitatii covarsitoare care ne revine -, dar pe langa noi ar trebui sa mediteze cu seriozitate si conducatorii acestei tari. Nu din pricina puterii presei, ci a lipsei de incredere pe care o manifesta cetatenii in institutiile statului.

Doua documente aparute in ultimele zile - in presa, evident - au scos in evidenta pregnant discrepanta dintre standarde si performanta clasei politice romanesti. Este vorba de raportul „Politicienii si coruptia" prezentat de Asociatia pentru Transparenta si Libertate de Expresie si de notele acordate la principalele capitole ale integrarii de expertii solicitati de „Dilema Veche" si „Euractiv".

Elaborate independent, cele doua evaluari au fost lansate aproape concomitent si se completeaza reciproc: raportul ATLE prezinta, prin intermediul celor 18 cotidiane monitorizate, tabloul unei tari minate de coruptie la nivel inalt, iar expertii „Dilemei" dau cea mai mica nota luptei impotriva coruptiei: 4,6. Stim cu totii ca nu este o nota de trecere.

Evaluarile independente nu fac decat sa confirme ca presa si-a facut datoria in privinta semnalarii cazurilor de coruptie, in timp ce justitia a evitat sistematic sa se ocupe de acest fenomen. Nici astazi nu putem fi convinsi de performantele sale. Prea multa vreme procurorii si judecatorii au raspuns comenzilor si presiunilor politice.

Cum altfel ar fi posibil sa fim perceputi ca tara corupta de toti cei care ne viziteaza, fara ca justitia romaneasca sa fi sanctionat pana acum pe nimeni? PNA s-a dovedit a fi pana acum doar o butaforie, cand nu a fost o sursa de perdele de fum in spatele carora caracatita coruptiei s-a dezvoltat atat mult incat acum nu mai putem scapa de acest stigmat.

Mai rau, ea a devenit un mod de viata atat de bine inradacinat incat atunci cand presedintele Traian Basescu ne cere sa nu mai „dam spaga", toti radem si dam din cap.

Nici oamenii politici, nici cetatenii si poate nici presedintele nu-si dau inca seama cat de viciate sunt, din cauza coruptiei, mediul de afaceri, administratia publica si caracterul romanilor. Suparati pe ziaristi, magistratii se plang ca mass-media fac presiuni directe si indirecte asupra lor. Le amintim ca acest lucru se intampla in primul rand pentru ca justitia nu si-a facut datoria.

Avem tot dreptul sa ne intrebam unde sunt cele 40 de dosare de mare coruptie cu care se lauda fostul ministru al justitiei. Procurorul general Ilie Botos a predat DNA un numar mult mai mic de dosare din care unele sunt autodenunturi sau compilari ale sesizarilor din presa. O activitate constanta si sustinuta a procurorilor pentru combaterea coruptiei nu a existat.

Nu este exclus sa asteptam degeaba la usa DNA un anunt spectaculos: este posibil ca dosarele marilor corupti sa fi disparut, ca si dosarele Securitatii. La fel ca teroristii din decembrie, coruptii au devenit oameni invizibili, care trag in noi fara sa-i vada nimeni.

Acest fapt devine tot mai grav pe masura ce ne apropiem de termenele scadente fixate de UE. Stim deja ca ineficienta luptei impotriva coruptiei va fi consemnata in raportul pe care Olli Rehn il va prezenta marti in Parlamentul European.

Experti din toate tarile evalueaza eficienta legilor si regulilor pe care si acest guvern le-a adoptat pentru a corecta imaginea nenorocita a Romaniei, care-i tine pe marii investitori la distanta si pe noi in mizerie. Regulile sunt fara indoiala importante -, dar oricat de bune ar fi nu pot avea niciun efect daca nu sunt sustinute de factorul uman.

Cei care le-au blocat pana acum nu sunt forte ale naturii, ci oameni in carne si oase: politicieni, judecatori, procurori, uneori si ziaristi. Unii prea lacomi, altii prea fricosi, toti lipsiti de constiinta. Aceasta este marea problema pe care nu stiu cum o vom rezolva.

Noroc ca oficialii europeni, din politete si din jena, nu dau note si pentru factorul uman.