Controlul Internetului, varianta americana

de     Jurnalul National
Marţi, 25 octombrie 2005, 0:00


Luna viitoare, la summit-ul societatii informationale organizat de ONU la Tunis se va decide cine controleaza Internetul.

Miza este controlul Internetului. De cateva luni se duce un razboi la nivel declarativ intre SUA, pe de o parte, si UE, Organizatia Natiunilor Unite, plus alte cateva state.

Cum americanii au inventat Internetul, ei controleaza prin traditie sistemul DNS – inima retelei informatice globale. DNS provine de la "domain-name system" si imperecheaza nume usor de retinut precum "Jurnalul.ro" cu IP-ul alocat serverelor care gazduiesc site-urile. Fiecare nume corespunde unui IP.

PRINCIPIU. Filozofia e simpla: in loc sa retii IP-uri de genul 81.196.2.34, poti scrie in adresa browserului www. jurnalul.ro. Vei ajunge la aceeasi adresa de Internet, dar a doua cale este mult mai simpla.

De "treburile zilnice" legate de administrarea numelor domeniilor Internet se ocupa o organizatie nonprofit din California, botezata Internet Corporation for Assigned Names and Numbers, pe scurt – ICANN. Iar ICANN este supervizata de Departamentul pentru Comert al SUA.

NEMULTUMIRE. Desi e imposibil sa controlezi Internetul ca intreg, unora nu le place de loc faptul ca americanii au ultimul cuvant de spus in privinta adreselor Internet. De cativa ani, Iranul, Brazilia si China afirma ca Internetul este o resursa globala si ar trebui supervizat de Natiunile Unite sau de o alta organizatie internationala.

Luna trecuta, Comisia Europeana a anuntat ca isi retrage suportul acordat ICANN si va sprijini propunerile de reformare la summit-ul de luna viitoare. Raspunsul americanilor nu a intarziat: e o problema pe care nu au de gand sa o negocieze. Altfel spus, nu au nici cea mai vaga intentie sa cedeze controlul.

Intre timp, in Senatul SUA se pregateste o rezolutie prin care Administratia Bush si ICANN sa fie sustinute impotriva unei "preluari ostile" a Internetului de catre Natiunile Unite. Ideea ii apartine senatorului Norm Coleman si are din ce in ce mai multi adepti.

















26 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică