26 de zile au mai ramas pina la Adunarea Generala a FRF, care va decide viitorul presedinte al acestui for. Si parca fiecare zi e un prilej pentru actualul sef de la Casa Fotbalului de a-si lovi adversarii.

Ieri la prinz, Mircea Sandu a semnat o adresa prin care a convocat pentru vineri, la ora 11:00, o sedinta cu membrii CCA dar si cu alti fosti mari arbitri. Scopul? Oficial, pentru o discutie pe tema arbitrajelor tot mai controversate din ultima vreme.

Neoficial, intentia lui Mircea Sandu de a-l demite pe Ion Craciunescu, vazut ca un aliat al lui Gica Popescu.

Motivul pe care Nasu' il va invoca in cazul in care va decide sa-l dea afara pe vilcean este faptul ca el a incalcat protocolul stabilit cind a fost ales si anume ca trebuia sa pastreze in comisie toate cele 15 persoane care au votat in 2003.

Craciunescu a exclus insa de atunci nu mai putin de 8 membri, motivind: "Nu putea nimeni sa-mi impuna cu cine sa lucrez. In statut scrie clar, eu propun si Comitetul Executiv aproba. Deciziile prin care i-am dat afara pe cei 8 au fost acceptate de acest for".

CULISE

VARIANTA 1

Vrea sa distruga inca un aliat al lui Popescu

Un posibil motiv al intentiei lui Mircea Sandu de a-l inlocui pe Ion Craciunescu ar fi relatia foarte apropiata dintre vilcean si Gica Popescu.

Nasu' este nelinistit de faptul ca Ion Craciunescu este de partea adversarului sau si ca prin puterea pe care o detine, vilceanul i-ar putea asigura multe voturi fostului impresar de la nivelul Diviziei C in schimbul unor arbitraje favorabile pe viitor.

Daca l-ar da afara pe Craciunescu, Sandu ar scoate din "joc" unul dintre aliatii lui Popescu.

VARIANTA 2

Nasu' doar arata pisica

E de luat in calcul si un alt deznodamint al sedintei de vineri. Mircea Sandu nu-l va demite pe Craciunescu, dar la capatul intilnirii il va lasa sa inteleaga ca poate face acest lucru in orice moment.

Astfel, fiindu-i aratata pisica, Craciunescu ar urma sa "joace" dupa cum ii cinta actualul sef al FRF daca vrea sa mai fie in continuare presedinte al arbitrilor. Miza ar fi campania electorala dinaintea alegerilor de la federatie.

POSIBIL INLOCUITOR

Costica "Suceava" sau Nesu?

In cazul in care Craciunescu va fi demis, sint pregatite si doua variante de inlocuitor pentru acesta in fruntea CCA. Prima este Constantin Gheorghe, unul dintre oamenii de casa ai FRF si ai lui Mircea Sandu.

Al doilea este Mircea Nesu, cel pe care Nasu' l-a mai numit o data sef al arbitrilor, in ianuarie 2001, insa oradeanul a refuzat atunci din cauza unor probleme de sanatate.

„E foarte bine ca s-au gindit sa-l dea afara pe Craciunescu. El tine pe fata cu Dinamo. Mi-a promis arbitri straini la derby-uri, care urmau sa fie adusi pe banii mei, dar m-a pacalit si la meciul cu Rapid l-a dat expres pe Tudor, care e omul lui Dinamo"

Gigi Becali, patron Steaua

„E clar ca trebuie luate niste masuri. Nu stiu daca de vina e Craciunescu, dar se impun niste masuri"

Iuliu Muresan, presedinte CFR Cluj

„Nu stiu daca Mircea Sandu are intentia asta, dar Craciunescu nu ar trebui schimbat. Lucrurile in arbitraj merg spre bine"

Jean Padureanu, presedinte Gloria Bistrita

„La ora actuala, nu stiu daca gasim pe cineva mai competent ca Ion Craciunescu pentru sefia CCA"

Anton Dobos, director executiv Poli Timisoara

Ce spun fostii arbitri

Craciunescu sta si la mina celor 14 fosti mari arbitri, care sint si ei impartiti.

Vasile Avram, exclus de vilcean din CCA, a spus ca "nu s-a schimbat nimic in arbitraj si eu sint un contestatar al managementului defectuos condus de Craciunescu", in vreme ce Gheorghe Constantin a zis: "Craciunescu trebuie lasat sa-si continue treaba".

CRACIUNESCU

„Nu pot sa fiu dat afara"

Rep: Domnule Craciunescu, credeti ca Mircea Sandu va lua in calcul o demitere a dumneavoastra?

- Nu exista asa ceva pe ordinea de zi. Nu mi-e frica de Mircea Sandu, doar de Dumnezeu. Atit.

Rep: Si daca veti fi schimbat?

- Numai daca se vor incalca flagrant statutele voi putea fi dat afara. S-a stabilit clar in mai 2003 ca am fost numit si aprobat de Comitetul Executiv pentru un mandat de 4 ani. Dar in viata se poate intimpla orice si o sa vedeti chiar ca e posibila o asemenea varianta.

Rep: Va fi si Porumboiu acolo.

- Porumboiu n-are ce cauta la aceasta sedinta, pentru ca face parte din conducerea unui club de Divizia A.

PORUMBOIU

„Ce, e Bush?"

Rep: Domnule Porumboiu, o sa va aliati cu Mircea Sandu pentru a-l demite pe Craciunescu?

- Am fost, sint si voi fi independent. Niciodata n-am legat caii la caruta nimanui si eu am fost cel care a spus deschis si public parerea despre Craciunescu. Extraordinar, de ce se face atita caz? Parca l-am schimba pe George Bush. Craciunescu e un angajat al FRF si gata.

Acum, daca va fi el schimbat se darima lumea? Ce sa spun, noi, la Vaslui, probabil ca vom arbora drapelul in berna vreo doua luni.

Rep: Craciunescu zice ca n-aveti ce cauta la sedinta.

- Are nesimtirea sa zica asa ceva? Si in 2003 am fost la sedinta si aveam acelasi statut, dar atunci i-a convenit pentru ca eu l-am propus presedinte. E ingrijorat ca ramine fara serviciu? Sa fie linistit ca Mopan il asteapta, o sa-l pun sa se ocupe de faina.

Cei 15 membri care vor fi vineri la sedinta

Mircea Sandu a convocat la sedinta de vineri 15 fosti arbitri internationali, aceiasi care in urma cu doi ani si jumatate au participat la discutia in urma careia Ion Craciunescu a fost numit presedinte al CCA.