Start la angajare in institutiile europene

de     EurActiv.ro
Joi, 27 octombrie 2005, 0:00


Seminarul, care a durat trei zile si s-a desfasurat in limba franceza (ambasada franceza a si sprijinit proiectul), s-a adresat functionarilor publici implicati in procesul de integrare europeana si a fost o simulare a probelor de angajare organizate de institutiile europene.

Scopul final a fost familiarizarea participantilor cu exigentele si modalitatile de evaluare specifice, cu modul de prezentare a cunostintelor de specialitate agreat de structurile comunitare.

"Seminarul a constat, de fapt, intr-un "antrenament" pentru concursurile de angajare la institutiile europene, o simulare a probelor specifice, cu coaching profesionist din partea francezilor.

Ideea care sta la baza 'pachetului' este ca, indiferent cat de multe stii despre UE, probele de concurs se bazeaza pe o metodologie care privilegiaza un anumit tip de prezentare a cunostintelor si anumite exigente caracteristice," spune Adriana Lungu, expert PR la Intitutul European din Romania.

Centrul de Studii Europene din Strasbourg are o unitate specializata de pregatire pentru concursurile Uniunii Europene. Julie Lepretre, responsabil cu formarea in cadrul acestei unitati, a fost coordonatorul sesiunii de pregatire din Romania.

Ea spune ca astfel de seminarii, desfasurate si in alte tari, au ca obiectiv sa-i aduca pe perticipanti in contact cu probele si cu testele efective care ii astteapta in cadrul acestor concursuri.

"Obiectivul nostru nu este sa le furnizam ansamblul cunostintelor de care au nevoie, ci sa le punem in evidenta acele puncte sensibile asupra carora vor trebui sa insiste atunci cand fac o recapitulare," spune ea.

Singura cale de acces la functia publica europeana sunt aceste concursuri. Conditiile de admitere pot fi diferite de la un concurs la altul, in functie de criteriile de care se foloseste EPSO, Oficiul European de Selectie a Personalului.

In principiu, orice persoana care are liceul absolvit, poate sa candideze pentru un post in cadrul institutiilor europene, pentru ca nivelurile de pregatire cerute sunt foarte variate.

Julie Lepretre a oferit exemplul unui concurs pentru un post de asistent, unde se pot cere studii de liceu, plus doi ani de studii postliceale (universitare sau de alt tip), sau o diploma de bacalaureat si un anumit ani de experienta profesionala.

Pentru nivelul "administrator", care este cel mai inalt, se cer studii universitare de trei sau patru ani si fiecare concurs in parte poate avea cerinte de experienta profesionala sau de studii postuniversitare.

Romanii vor avea, in curand, mai multe sanse de a se incadra in cerintele institutiilor europene, pentru ca ele vor trebui sa angajeze multi vorbitori de limba romana.

Exista concursuri generaliste, care abordeaza teme precum dreptul comunitar, sau aspectele economice ale Uniunii Europene, dar si concursuri mai specializate, axate pe domenii precum, de exemplu, securitatea alimentara, agricultura, inspectia nucleara.

In cadrul tuturor concursurilor care se desfasoara pentru functia publica europeana candidatii trebuie sa treaca o examinare profunda a cunostintelor despre Uniunea Europeana si un tip de test, pentru rationamentul verbal si numeric. Acesta din urma este o provocare de logica, care necesita exercitii prealabile.

"Dificultatea concursurilor la institutiile europene consta in faptul ca in functie de post, conditiile difera," spune coordonatoarea programului de pregatire. Ea insista ca este foarte important de retinut pentru cei care isi doresc o astfel de slujba, ca ele nu sunt anuntate in mod regulat, ci in functie de nevoile diferitelor institutii.

"Este foarte important ca cei interesati sa se informeze foarte frecvent cu ajutorul site-ului EPSO, sa nu piarda nici o oportunitate care s-ar putea ivi pe parcurs, si sa nu piarda oportunitatea de a se inscrie intr-un profil care i se potriveste," spune Julie Lepretre, si adauga ca uneori timpul dintre anuntarea unui post si deadline-ul pentru depunerea candidaturii este uneori foarte scurt.

Toate informatiile despre concursuri se gasesc pe site-ul EPSO, iar depunerea candidaturii se face tot aici, pe cale electronica.

Leonard Orban, secretar de stat si fost Negociator Sef al Romaniei cu UE, a spus la deschiderea seminarului: "Este in interesul Romaniei sa avem functionari cat mai buni in institutiile europene. Este un lucru pe care ni-l dorim extraordinar, este evident in avantajul nostru de a avea oamenii nostri cei mai bine pregatiti sa lucreze la Consiliu, la Comisiei si la Parlamentul European."

"Pentru a reusi trebuie sa invatati extrem de mult," li s-a dresat Orban direct participantilor.

"Sa nu fiti niciodata multumiti cu ceea ce stiti, sa va perfectionati nu numai abilitatile de a vorbi limbi straine." Multi dintre cei care isi doresc sa lucreze in institutiile europene fiind actuali functionari ai MIE si colaboratori ai lui Leonard Orban, acesta le-a spus: "Noi [autoritatile] o sa continuam sa facem tot ce e posibil, impreuna cu dumneavoastra, sa aderam la 1 ianuarie 2007,

sa aveti posibilitatea cat mai repede sa scapati de mine sau de noi si sa mergeti la institutiile comunitare si, din punctul asta de vedere eu sunt optimist."

Coordonatoarea programului spune ca participantii la exercitiu au fost uneori surprinsi de intrebarile extrem de detaliate din chestionarele pe care le-au completat in cadrul simularii. De exemplu, li s-a cerut sa stie detalii despre numele, obiectivele si sediile tuturor agentiilor europene.

"Majoritatea participantilor la astfel de sesiuni de pregatire, indiferent de statele din care provin, descopera cu surpriza aceste teste," spune Lepretre, dar adauga ca romanii au avut cunostinte puternice pentru UE si au fost foarte motivati.

Intrebat daca este hotarat sa candideze pentru un post in cadrul institutiilor europene, Ioan Daniel Popa, unul dintre cei participanti, ne-a spus: "Acum cred ca am o imgine foarte detaliata si sunt hotarat, dar pana la a candida trebuie sa ma pregatesc foarte bine."

"Abia mi s-a deschis apetitul pentru institutiile europene," spune Daniela Ciobanu, o alta participanta. "Inainte nu eram motivata de functia publica, probabil era din cauza reputatiei pe care o au functionarii publici in Romania. N-am participat niciodata la o sesiune de pregatire a examenelor pentru Uniunea Europeana si erau multe elemente pe care nu le stiam.

Mi-am adus aminte cum este la institutiile europene si este vorba si de spiritul de competitie pentru ca e un concurs destul de dificil si sunt, intr-adevar, cei mai buni cei care reusesc si e o provocare."

















229 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri