Premierul Calin Popescu Tariceanu s-a vazut nevoit sa-i aduca din nou la masa tratativelor pe Dan Voiculescu si Marko Bela, pentru a evita amplificarea disensiunilor existente intre cei doi din cauza proiectului de lege privind statutul minoritatilor nationale.

Presedintele PNL i-a convocat, ieri dimineata, pentru a doua oara in aceasta saptamana, pe liderii celorlalte formatiuni din coalitia de guvernamant cu scopul de a lamuri situatia aparuta miercuri, la Camera Deputatilor, cand statutul minoritatilor nu a putut fi introdus in procedura de urgenta din cauza absentei conservatorilor de la sedinta Biroului Permanent.

Marko Bela nu a fost singurul nemultumit de la discutia privata de ieri, seful PC cerand si el socoteala pentru eticheta de "tradator" pe care udemeristii au lipit-o formatiunii sale dupa acest episod. Se pare ca Voiculescu a fost deranjat si de unele declaratii de la Senat ale lui Marko Bela, care a criticat atitudinea parlamentarilor la dezbaterea statutului minoritatilor.

In cele din urma, cei patru au ajuns la o noua intelegere: pe de o parte, guvernul va analiza in cel mai scurt timp daca proiectul statutului minoritatilor se incadreaza in categoria legilor necesare integrarii, astfel incat el sa fie promovat la Camera in procedura de urgenta.

Coalitia va blama public discursul ,antieuropean" al senatorului Corneliu Vadim Tudor, de la dezbaterea aceluiasi act normativ.

PC nu cedeaza

Chiar si dupa negocierile de ieri dimineata, conservatorii au afisat aceeasi atitudine intransigenta in privinta proiectului dorit atat de tare de UDMR.

"Nu am votat statutul minoritatilor la Senat si nu o vom vota nici la Camera, daca inainte de asta, sau chiar in paralel, nu va fi adoptata initiativa noastra privind reprezentarea obligatorie a romanilor din Harghita si Covasna in consiliile locale", a declarat, ieri, purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca.

El a tinut sa sublinieze ca actualul cabinet nu va cadea din cauza conservatorilor si ca vina pentru situatia de la Senat, unde a fost respins statutul, o poarta exclusiv Marko Bela, care nu a luat in seama avertismentele PC. "Nu din cauza noastra vor fi crize guvernamentale in Romania. Problema este a UDMR si cu ei ar trebui sa discutati", a intarit Dan Voiculescu.

Cu toate acestea, intamplarea de miercuri din Camera i-a pus pe udemeristi in stare de alerta. Ei au intors problema pe toate fetele la o intalnire de taina, din cursul aceleiasi seri, la care unii lideri au avansat, potrivit unor surse, chiar ideea iesirii de la guvernare, ca ultima solutie.

Boc spune ca problema s-a rezolvat

Presedintele PD, Emil Boc, a declarat, joi, ca Legea privind statutul minoritatilor nationale va fi dezbatuta in Camera Deputatilor in procedura de urgenta, desi cu o zi in urma Biroul Permanent al Camerei a respins solicitarea guvernului.

El a spus ca Legea privind statutul minoritatilor nationale va fi dezbatuta in Camera Deputatilor in procedura de urgenta, intrucat este vorba despre o lege ceruta de Comisia Europeana. "A fost initial o eroare de comunicare si o problema politica. Nu mai exista acum tensiuni in coalitie cu privire la aceasta lege", a adaugat Emil Boc.