Primele obligatiuni lansate de o societate de credit

de     Averea
Vineri, 28 octombrie 2005, 0:00


Societatea de credit de consum Estima Finance intentioneaza sa lanseze pe piata pana la sfarsitul acestui an o emisiune de obligatiuni, in valoare de pana la 150 de miliarde lei vechi (aproximativ 5 milioane dolari), pentru finantarea activitatii curente, precum si a proiectelor noi ale companiei, informeaza Mediafax.

Estima Finance este prima societate de credit de consum de pe piata romaneasca ce realizeaza o emisiune de obligatiuni. "Consideram ca acest mecanism este o alternativa buna de finantare a companiei. Acesta este doar unul dintre proiectele noastre pentru sfarsitul acestui an.", a declarat Diana Todoran, director financiar la Estima Finance.


Todoran a adaugat ca sumele obtinute din emisiunea de obligatiuni vor fi indreptate, in buna parte, spre finantarea creditarii directe, dar si pentru alte proiecte viitoare ale companiei.

In plus, surse din conducerea societatii au mentionat ca Estima Finance este pe punctul de a-si majora capitalul social cu 125 de miliarde de lei vechi, aproape 4 milioane de dolari, astfel incat sa ajunga la 9 milioane de dolari.

"Operatiunea va fi finalizata la sfarsitul lunii noiembrie sau inceputul lunii decembrie a acestui an", a afirmat Mihnea Mocanu, director executiv al societatii. Firma doreste sa-si extinda canalele de distributie si sa initieze noi parteneriate cu retelele de retail.

De asemenea, compania va lansa, in cooperare cu retailerul Domo, un card de credit care va reprezenta o noua directie de dezvoltare pentru acest an. Estima Finance doreste sa depaseasca actualul lider al pietei creditelor de consum, Credisson.

Estima Finance este brandul sub care functioneaza, incepand de anul trecut, compania Ralfi, prezenta pe piata din anul 1997. Estima a preluat astfel activitatea de creditare din magazinele Domo, fiind detinuta de catre Fondul Romano-American pentru Investitii (RAEF) si Domo Retail, compania care opereaza reteaua de magazine de produse electronice si electrocasnice.

In primele 8 luni ale anului curent, Estima si-a triplat portofoliul de credite fata de sfarsitul anului 2004, pentru acest an estimarile oficialilor indicand o valoare a contractelor de finantare de 85 de milioane de dolari.



















52 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri