"Poporul se va uita la televiziunea poporului – cu oameni din popor, nu profesionisti falsi si imbuibati. Va asculta radioul poporului, cu productii facute in sufrageria oricui, cu fiul cel mare pe post de DJ si tata comentator politic.
Va citi presa poporului, in care necunoscutii povestesc cum le-a mers azi la slujba, la celebra companie in care ei sunt (deocamdata!) niste furnicute! Tehnologia va schimba lumea comunicarii – oamenii nu vor mai avea nevoie de mijlocirea presei. Uraaaa! Traiasca libertatea!"
Cam asa suna ideologia noii paradigme in comunicare. Imi place cuvantul paradigma – da un aer academic si savant oricarei smecherii ieftine. Cum e aceea prin care orice baiat care tine un server cu jurnalele online (bloguri) ale oamenilor se da prin reviste mare proprietar de media.
Si care, evident, spera sa vina un domn mai in varsta din entertainment sa-i cumpere sandramaua (cu speranta ca ia o data cu ea si clientii pierduti ai televiziunii).
Am descris situatia din America. Dar cum acolo vin trendurile planetare, de la blugi la ciunga si pana la hamburgeri sanatosi, cu alge, poate ca ar fi cazul sa ne ingrijoram si noi, astia de lucram in media. Internetul are sa ne ia slujba pana la urma, tot asa cum fabrica de pixuri din China a inchis-o pe aia din Germania... Sau nu?
Mi-a fost si mie teama pana acum cateva zile, cand am instalat noul "Tunes", softul de la Apple care stie o multime de pod-casturi, posturi de radio si emisiuni formatate special pentru iPod. Toate, recomandate cu caldura de tot felul de guru ai net-ului, care cred ca exact productiile acestea gratuite le vor inlocui pe cele cu bani...
Si m-am plictisit groaznic. Si-am fost uluit in acelasi timp. Ma asteptam (in special la productiile video) sa vad filmari proaste si filmari neglijente. Din contra – forma era impecabila! Lipsa era in alta parte: la continut. Ce lipseste mediei de amatori nu e ingeniozitatea, ci ideea cea buna. Sau disciplina stricta a selectiei dintr-o mie de idei a celei cu maxim impact de public.
Explicabil: la media de amatori, produsul trebuie sa placa unuia – cel care-l face pe genunchi. La cea profesionista, e deja un comitet de supraveghere. Pare complicat, insa exact asta te asigura ca produsul tau va placea unui numar cat mai mare de oameni.
Altminteri, emisiunea de stiri care face misto de stiri (Rocketboom) e suficient de revoltata ca sa gaseasca fani, insa eu inca il prefer pe John Stewart de la Comedy Central (pe CNN). E mai multa munca pusa in ea – si inca mai cred ca munca si respectul pentru public vor ramane valoroase... Ce spuneti? Ma aude cineva? Sau deja sunteti pe pod-cast...?
