Epistola lui Iliescu – 'Nu riscati caderea in ridicol'

de     Jurnalul National
Sâmbătă, 29 octombrie 2005, 0:00


Ion Iliescu a transmis joi o scrisoare lui Mircea Geoana, presedinte al PSD, Adrian Nastase, presedinte executiv al PSD, si lui Miron Mitrea, secretar general al PSD. Va prezentam textul integral al scrisorii.

Stimati colegi,

In ultima vreme am asistat la unele momente de incordare in partid, lucru care, cred eu, isi are originea in modul in care a fost receptata de dumneavoastra si de alti lideri ai PSD o serie de opinii critice ale unor membri ai partidului. Nu cred ca aceste opinii justifica reactiile dumneavoastra si nici amenintarile cu excluderea din partid a celor care exprima puncte de vedere critice.

Trebuie sa recunoasteti ca lucrurile in partid sunt departe de a se fi asezat in matca lor fireasca, de a raspunde cerintelor formulate la congresul partidului.

Ar fi o mare greseala sa credeti ca si cele mai multe dintre criticile care se aduc conducerii PSD de catre membrii de partid, indiferent de pozitia lor, sunt cauzate de frustrarile personale, generate de rezultatele Congresului din aprilie. Din pacate, este vorba de mai mult decat atat.

Din punctul meu de vedere, PSD se confrunta cu cel putin trei categorii de crize: de identitate, de imagine si de comunicare in interior, dar si cu sustinatorii sai, cu societatea, in general.


Problemele PSD

PSD are inca reale probleme in a fi perceput ca un adevarat partid social-democrat, atat ca urmare a acelor politici economice si sociale de esenta neoliberala, promovate in perioada cat s-a aflat la guvernare, chiar daca ele erau in logica reformei, cat si din pricina unora dintre liderii sai, care sunt considerati, pe drept sau pe nedrept, ca facand parte din categoria profitorilor tranzitiei.

Oamenilor care voteaza de obicei cu PSD le este tot mai greu sa se identifice cu astfel de lideri. Dar identitatea de stanga nu este data, in primul rand, sau nu numai de lideri, ci mai ales de programul politic, de principiile si de valorile care stau la baza actiunii sale pe scena politica.

Abordarea problemelor fundamentale ale societatii romanesti: reducerea decalajelor de dezvoltare, polarizarea sociala tot mai accentuata, combaterea saraciei si a excluderii sociale au trecut in planul doi al demersurilor partidului, locul lor fiind luat de teme periferice, fara miza pentru viata de zi cu zi a oamenilor.

Am lucrat impreuna, mai bine de doi ani, la structurarea Strategiei Dezvoltarii Durabile a Romaniei, care poate fi un excelent punct de vedere pentru un model de dezvoltare viitoare a Romaniei, cu care sa venim in fata oamenilor.

Acest model trebuie discutat cu membrii si simpatizantii partidului, cu toti cetatenii, pentru a obtine sprijin in vederea materializarii unora dintre obiectivele lui, in special a celor care privesc ocuparea fortei de munca, cresterea economica, educatia, sanatatea, protectia sociala, integrarea europeana.

Transpuse in practica, in primul rand prin sustinerea PSD, prevederile Strategiei de Dezvoltare Durabila ar permite Romaniei sa faca fata mai bine sfidarilor si costurilor sociale legate de integrarea europeana.

Demersul politic agresiv al dreptei, care pune in discutie, prin politicile publice pe care le promoveaza, o serie de achizitii sociale, calitatea si volumul prestatiilor serviciilor publice de educatie si de sanatate, nu primeste o riposta credibila si structurata din partea PSD.

Modelul de societate promovat de dreapta este puternic discriminatoriu si inechitabil, iar PSD nu se prezinta in fata opiniei publice cu un model social alternativ.

Ce a facut partidul?

Oamenii se intreaba, pe buna dreptate: ce a facut PSD pentru a coagula fortele de stanga: intelectuali, tineri, organizatii ale societatii civile, clasele populare, pentru a forma un front unit in fata actualei guvernari, care nesocoteste interesele lor, care incalca grav prevederile Constitutiei si submineaza institutiile democratice si ale statului de drept.

Am pierdut, cel mai adesea prin neprezentare, batalia ideilor, am cedat fara lupta spatiul dezbaterii publice reprezentantilor dreptei politice si intelectuale, care acrediteaza ideea nelegitimitatii stangii romanesti.

Nu am reusit marginalizarea celor care dau PSD imaginea de "partid al coruptilor". Am gresit crezand ca timpul va lucra in favoarea noastra, ca oamenii ii vor uita pe coruptii din partidul nostru, concentrandu-se asupra coruptilor actualei puteri.

La fel de mult dauneaza partidului si credibilitatii lui lipsa de consecventa si de coerenta in abordarea problemelor, lipsa de claritate a mesajelor actualei conduceri, ca si lipsa de solidaritate a liderilor, la nivel central si local. Nu reusim sa comunicam intre noi, dar si cu societatea, cu membrii si simpatizantii nostri.

Au provocat nedumerire pozitiile contradictorii si lipsa de coordonare a liderilor PSD in legatura cu subiectul convocarii Congresului Extraordinar, cu prevederile statutare privind mandatul de doi ani al actualei conduceri, precum si incercarile de a pasa raspunderea pentru aducerea lor in spatiul public altora, inclusiv mie sau celor numiti generic, nu doar de presa, "oamenii lui Iliescu".

"Nu mi se poate cere sa ma prefac"

In ceea ce ma priveste, nu am facut nici un gest care sa duca la subminarea PSD, care sa-i afecteze unitatea si coerenta. Desi dupa congres mi-am limitat implicarea in activitatea de partid la coordonarea grupului parlamentar al PSD din Senat, am fost, in tot acest timp, un avocat al PSD, am sustinut fara ezitare in spatiul public si in fata adversarilor politici interesele sale.

Dar nu mi se poate cere sa ma prefac ca nu observ aceste fenomene negative, de criza, din partid, sa nu vorbesc despre ele, in numele "solidaritatii".

Vad insa ca a ma ataca, ori de cate ori emit o opinie in legatura cu ceea ce se intampla in partid, a devenit un fel de obicei pentru unii, iar pentru altii, o placere.

Partidul nu inseamna pentru mine un scaun, o functie, ci un crez si un set de principii si valori morale, de la care nu am de gand sa abdic.

De aceea, resping aprecierile la adresa mea si aluziile unora dintre membrii conducerii partidului, care, fara sa dovedeasca performante personale si aderenta sincera la valorile morale si politice proprii social-democratiei, nu se jeneaza sa dea sentinte si sa puna etichete.

Am regretat sincer anumite excese de limbaj in exprimarea unor opinii, dar esentiale sunt preocuparea si ingrijorarea mea in legatura cu unele fenomene si tendinte negative din viata partidului nostru.

Suspiciune generalizata

Persistenta unui climat de suspiciune generalizata fata de aceia care exprima pareri diferite in PSD, cat si intre membrii actualei conduceri submineaza spiritul de unitate si de solidaritate, contravine intereselor partidului si ii afecteaza capacitatea de actiune.

Apelul la masuri de disciplina de tip cazon este profund daunator pentru un partid politic democratic, constituit pe baza adeziunii voluntare a membrilor sai, in temeiul unui crez comun in valori si principii pozitive recunoscute ca atare.

Incercarile de intimidare prin amenintari cu excluderea din partid nu sunt doar contraproductive, ci si de natura sa afecteze grav climatul de incredere si de colegialitate, specific unei organizatii fondate pe principii democratice.

In virtutea experientei mele, imi permit sa va dau un sfat: fiti mai prudenti in aceasta privinta! Astfel de atitudini pot avea efect de bumerang. Nu riscati caderea in ridicol, incercand sa va impuneti autoritatea in partid altfel decat prin metode democratice si prin efortul de a instaura un climat favorabil in partid, destins si firesc.

Intr-un partid de marimea si de complexitatea PSD, va trebui sa ne obisnuim cu ideea ca unele lucruri pot fi expuse in forme diverse, ca pluralismul punctelor de vedere este categoric mai productiv decat presiunile pentru aderarea neconditionata la o "linie a partidului", care este departe de a fi gandita la fel de toti.

Pe de alta parte, este evident faptul ca in partid se profileaza un curent de idei cu o mai pregnanta identitate de stanga, care doreste sa se exprime si nu este in folosul PSD sa inventeze obstacole in calea liberei sale exprimari.

Spiritul critic este un catalizator al dezbaterii de idei si este un "paznic al democratiei", iar PSD, ca partid democratic, are vitala nevoie de spirit critic in tot ceea ce face.

Important este insa ca in spatele observatiilor critice sa se afle valori morale si politice ferme, convingeri si principii, nu interese de grup si dorinta de putere a unora sau a altora.

Indepartarea persoanelor corupte

Nu pot sa nu remarc si un alt fapt: acela ca sunt trecute cu vederea opinii denigratoare la adresa politicii partidului, din trecutul mai apropiat sau mai indepartat, enuntate public de unii lideri ai sai veniti, e adevarat, mai tarziu in partid – beneficiari ai statutului de partid guvernamental.

Daca tot evoca aplicarea stricta a statutului din partid, ar trebui inlaturate, sau in orice caz marginalizate, asa cum s-a cerut in dezbaterile premergatoare congresului si s-a enuntat in cadrul lui, persoanele corupte sau vulnerabile in plan moral, si nu cei care exprima pareri critice la adresa conducerii sau a unor stari de fapt aflate in flagranta contradictie cu angajamentele sale.

Daca este sa fim solidari, atunci sa fim solidari in raspunderea noastra fata de viitorul tarii, al fiecaruia dintre cetatenii ei. Orice alt fel de solidaritati, mai ales solidaritate in eludarea unor slabiciuni si erori ale PSD, nu va avea sprijinul meu. Mi-am asumat partea mea de contributie atat la succesele, cat si la neimplinirile partidului, nu fug de raspunderile care imi revin.

Sunt convins ca veti intelege care sunt motivele demersului meu si veti fi de acord ca el este cel al unui om care are, dincolo de ceea ce s-a intamplat la congres, obligatii si responsabilitati atat fata de viitorul PSD, al miscarii de stanga din Romania, cat si pentru continuarea proiectelor de dezvoltare durabila a tarii si de integrare a sa in Uniunea Europeana.


Departe de a fi o declaratie de divort
Precum vedeti, departe de a fi declaratie de divort, un act de ruptura, cele spuse de mine aici izvorasc din dorinta de a gasi impreuna raspunsuri la problemele reale ale partidului, pentru a face astfel incat conducerea lui sa functioneze ca o adevarata echipa, unita, solidara, responsabila.

Doresc sa ajut PSD sa treaca peste aceasta mult prea lunga cautare a echilibrului intern, care lasa in planul doi reconstructia identitara si definirea proiectului politic al stangii social-democrate.

O ultima precizare: din dorinta de simetrie, am fost tentat sa apelez la publicarea acestei epistole, sub forma unei "scrisori deschise".

As fi fost pe deplin motivat, pentru ca, la randul dumneavoastra, ati apelat la media pentru a-mi transmite avertismente sau mustrari, fara sa fi facut cel mai mic efort de consultare reciproca, fara sa fi incercat in prealabil o discutie lamuritoare, gest firesc intre oameni care se respecta si care au un drum totusi comun in politica si in slujirea interesului public.

Am preferat aceasta adresare directa din dorinta sublinierii caracterului constructiv al demersului meu si din convingerea ca, asa cum spuneam, ne unesc multe obiective politice comune.

ION ILIESCU

GRESEALA
"Am gresit crezand ca timpul va lucra in favoarea noastra, ca oamenii ii vor uita pe coruptii din partidul nostru, concentrandu-se asupra coruptilor actualei puteri"

PLACERE

"Vad insa ca a ma ataca, ori de cate ori emit o opinie in legatura cu ceea ce se intampla in partid, a devenit un fel de obicei pentru unii, iar pentru altii, o placere" - Ion Iliescu, senator PSD



















34 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă