Ministrul Economiei si Comertului, Codrut Seres a reafirmat, sambata, ca cele trei companii PETROTUB, UPET si UPETROM care ar fi facut tranzactii ilegale cu regimul lui Saddam Hussein, sunt privatizate de multa vreme. El a anuntat, totodata, ca, in cazul in care va fi nevoie, ministerul pe care il conduce va sesiza Parchetul pentru o eventuala ancheta in acest caz.

Intr-o declaratie consemnata de Radio Romania Actualitati, ministrul Seres a precizat:"Companiile mentionate sunt companii private. Ele au fost privatizate fie de fostul FPS, fie de fostul APAPS. Ca atare, in acest moment niciuna nu este companie de stat, iar politica comerciala este facuta de actionarul privat care este si majoritar in aceste companii.

Important este tratamentul pe care il aplica si politica de promovare pe care incearca sa o aplice, astfel incat ne trezim in acest moment cu mentionarea numelor acestor companii in raportul ONU.

In mod normal, intr-un astfel de caz, Parchetul ar trebui sa fie cel care sa investigheze, sa se autosesizeze eventual sau sa fie sesizat de una dintre institutiile statului, daca este necesar. Daca este nevoie, Ministerul Economiei si Comertului poate sa faca o astfel de sesizare", a adaugat Seres.