Procurorul general al Romaniei, Ilie Botos, nu confirma informatiile vehiculate in presa potrivit carora Parchetul verifica conturile a peste 50 de politicieni, oameni de afaceri si ziaristi. Botos a cerut presei obiectivitate majora si o verificare atenta a surselor de informatii in astfel de cazuri.

Premierul Calin Popescu Tariceanu spune ca sunt la vedere conturile sale si ca pot fi oricand verificate ca sa nu existe suspinciuni.

Reactia vine dupa ce cotidianul "Adevarul" a scris, marti, un articol potrivit caruia, in dosarul in care este cercetat presedintele Rompetrol, Dinu Patriciu, ar fi verificate si conturile a peste 50 de politicieni, oameni de afaceri si ziaristi.

Cotidianul sustine ca printre cei carora li se verifica toate conturile deschise incepand cu 1 ianuarie 2001 si pana in prezent s-ar numara si premierul Calin Popescu-Tariceanu si sotia sa.

Alaturi de acestia pe lista s-ar mai afla, potrivit cotidianului Adevarul, politicienii: Verestoy Attila, senator UDMR; Teodor Melescanu, senator PNL; Ludovic Orban, presedinte Organizatia Bucuresti PNL; Radu Boroianu, PNL, Catalin Harnagea (fost sef SIE), oamenii de afaceri: Sorin Marin, fost actionar Rompetrol; Dinu Patriciu si sotia, Dana;

Phil Stephenson, vicepresedinte Rompetrol, John Works, fost director executiv Rompetrol; Nicolae Ratiu (nepot Ion Ratiu); Camelia Voiculescu si ziaristii: Mircea Toma; Sorin Rosca Stanescu; Liviu Mihaiu; Ioan T. Morar; Sorin Vulpe.

Liviu Mihaiu, redactor-sef la Academia Catavencu nu este surprins de afirmatiile din presa ca i-ar fi verificate conturile caci, spune ziaristul, nu ar fi pentru prima data.

In schimb, Ludovic Orban cere demisia procurorului general Ilie Botos pe care il acuza ca vrea sa discrediteze PNL.

Rompetrol spune ca nu a primit o instiintare oficiala pe aceasta tema.