Sefii de filiale au venit ieri in Kisseleff, la intalnirea cu sefii PSD plus Ion Iliescu, ca la salonul auto, afisandu-si cu mandrie cele mai noi modele de masini pe care le-au achizitionat din agoniseala stransa cu atata truda in guvernarea Nastase.

Cu mandrie si-au afisat, care mai de care, si ideile pe care le au fiecare, in calitatea lor de mari baroni, mai ales inteligenti, despre strategiile pe care trebuie sa le adopte partidul intr-o privinta sau alta, despre convocarea sau neconvocarea congresului extraordinar sau despre lupta cu Alianta PNL-PD.

Insa inauntru, in spatele usilor inchise, baronii si-au pus poalele in cap si s-au porcait, acuzandu-se unii pe altii ca-s corupti si ca se parasc reciproc la presa, comandand articole dusmanoase in ziare.

"Se mananca de vii"

Subiectul sensibil legat de coruptie a fost deschis de Mircea Geoana, care incearca sa se erijeze in marele reformator al partidului si si-a luat in serios - spre supararea unora dintre colegi - promisiunea "campaniei de curatenie".

Geoana le-a explicat baronilor ca asta e situatia, exista anumite personaje care se cunosc pe ele insele si care trebuie sa faca un pas in spate pentru ca au adus si aduc in continuare deservicii de imagine PSD.

Mai mult chiar, Geoana s-a plans ca actuala Putere "va declansa atacuri fara precedent impotriva PSD" si tocmai de aceea este preferabil ca aceia suspectati de coruptie sa faca un pas in spate de bunavoie.

Evident ca baronii au protestat, cerand ca partidul sa fie solidar cu membrii sai, dar au inceput sa-si arunce reciproc acuzatii, plangandu-se la sefii partidului ca in judete unii dintre ei controleaza anumite ziare locale si posturi tv si comanda articole si dezvaluiri despre colegii lor pe care vor sa-i inlature din lupta politica.

Exemplul a fost unul dureros si pentru unii dintre liderii de la centru, in PSD fiind cunoscut faptul ca, spre exemplu, asupra lui Adrian Nastase planeaza suspiciunea ca ar fi comandat la un anumit post de televiziune o campanie vehementa impotriva secretarului general al partidului.

Presedintele Geoana a reprosat presedintilor de filiale ca "la centru sunt solidari, dar in teritoriu se mananca de vii", dand exemple din judetele Alba, Dambovita sau Brasov.

Potrivit unor surse din conducerea partidului, liderul PSD i-a cerut lui Cristian Diaconescu, presedintele Consiliului de Integritate Morala, sa ii prezinte cele patru dosare pe care acesta le-ar avea despre asemenea cazuri din filiale, unde liderii locali se lupta prin presa, facand fiecare dezvaluiri despre coruptia celuilalt.

Hrebenciuc, cap de lista

Ceea ce probabil nu stiau baronii PSD este ca inainte de intalnirea lor cu sefii de partid a avut loc o discutie restransa intre Mircea Geoana, Miron Mitrea, Mihai Tanasescu, Cristian Diaconescu si Ioan Rus, in care s-a luat "taurul de coarne". Respectiv, acestia au convenit ca pana la Consiliul National din luna decembrie "sa fie o delimitare de anumiti indivizi".

Exista in acest sens si o lista neagra a celor care sunt suspectati de coruptie - fiind acuzati de ani de zile de presa - si care trebuie sa fie inlaturati pentru salvarea imaginii partidului. Potrivit informatiilor noastre, pe lista neagra se afla, pe primul loc, Viorel Hrebenciuc.

Dupa cum sustin surse bine informate, sub Hrebenciuc se afla "toata reteaua si increngatura sa din Moldova, cu toate ramificatiile". Serban Mihailescu, mai cunoscut sub sintagma Miki Spaga, se afla de asemenea pe lista neagra, la fel ca si Rodica Stanoiu si Dan Ioan Popescu.

Pe lista nu se afla, cum poate ar fi fost de asteptat, Adrian Nastase, avand in vedere ca este totusi presedintele executiv al partidului, la fel cum au fost omisi si anumiti pesedisti binecunoscuti ca personaje negative, precum Marian Oprisan. De unde rezulta ca si "marele reformator" Mircea Geoana opereaza tot cu jumatati de masura.

Sursele noastre sustin insa ca partea cea mai dificila va fi "implementarea" listei, adica inlaturarea din partid a respectivilor. Strategia la care s-au gandit Geoana, Rus si Mitrea este "munca de lamurire dusa de la om la om" in scopul de a-i convinge pe cei de pe lista sa se autosuspende din partid pana cand justitia se va pronunta oficial in ceea ce ii priveste.

"Fiecare sa-si duca crucea"

Deocamdata, oficial, Mircea Geoana se fereste sa abordeze subiectul, declarand in conferinta de presa de dupa sedinta ca "PSD trebuie sa se desprinda de eticheta de partid tolerant la coruptie, la fel ca si de eticheta de partid neocriptocomunist".

"Vom fi in continuare solidari cu colegii acuzati pe nedrept si fara probe, dar cand apar probe, fiecare trebuie sa-si duca crucea si solidaritatea de partid nu mai functioneaza."