Analiza HotNews.ro

Oare mai functioneza parteneriatul strategic americano-roman?

de Bányai Péter     HotNews.ro
Joi, 3 noiembrie 2005, 0:00


Dupa 89, dar in mod special in ultimii 10 ani (pana la plecarea ambasadorului Crouch la inceputul amului), ne-am obisnuit cu comportamentul neobisnuit, rolul special al ambasadorilor americani.

Faceau lobby, criticau, faceau dezvaluiri pe scena deschisa, in fata opiniei publice, parca ar fi fost actori ai politicii interne, leaderi ai opozitiei, ori mai degraba leaderi ai puterii, critici fata de conducerea propriului partid.

Activitatea normala a diplomatului e discreta, se desfasoara mai ales in spatele culiselor. E rarisim, daca exista vreun precedent, ca trei ambasadori americani succesivi sa participe fatis timp de 10 ani la disputele politice interne.

Alfred Moses (1994–1997), James Rosapepe (1998–2001) si Michael Guest (2001–2004) au fost non stop printre cei mai influenti 10 oameni ai politicii interne. Repet, actori ai politicii interne romanesti. Nu ma refer la influenta din culise, ci efectul mesajelor trimise in direct opiniei publice.

De ce si-au asumat acest rol bizar? De ce nu era suficienta activitatea diplomatica clasica? De ce au simtit nevoia, ca din nou, si din nou sa se adreseze opiniei publice, sperind ca astfel vor exercita presiune asupra factorilor de decizie?

Caci exclud ipoteza ca doar asa, din dorinta sa fie mereu pe prima pagina, mereu in centrul atentiei au facut cei trei amintiti, (si in mai mica masura, si ultimul, Jack Dyer Crouch) sirul de declaratii incendiare (incendiare – raportat la standardul de diplomat).

Teoretic munca lor era usoara, caci aproape toata elita politica de vreo 10 ani este "pro americana", "pro NATO", "pro EU" – cel putin la nivelul cuvintelor, mesajului (poate chiar a intentiilor). Pina si PRM-ul se simte obligat sa mimeze (fara sa convinga pe nimeni) ca nu e ceea ce este.

Cum de diplomatia clasica nu era suficienta? Toti partenerii romani erau "tovarasi" ai americanilor. Pai, o singura explicatie exista. Si-au dat seama, ca degeaba fac lobby in culise, degeaba se inteleg perfect cu conducatorii tarii, in N subiecte (economice, politice, orice). Nu valoreaza nimic.

Conducatorii se inteleg cu ambasadorii (sau chiar cu presedintele Americii), fac promisiuni "solemne" – si a doua zi iau decizii exact contrare. Cuvintul, intelegerea, promisiunea nu valoreaza absolut nimic (indiferent de culoarea politica).

Ambasadorii, la inceput halucinati, crezind ca o fi fost o neintelegere, sau s-o fi intimplat ceva special, pentru care si-au schimbat parerea conducatorii romani, cer o noua audienta, si aud stupefiati: "Aveti perfecta dreptate, intelegera noastra e valabila.

Dar nu e momentul, un pic de rabdare." Expresia specifica, si cetoasa "nu e momentul" se tot repeta in diverse probleme, democratizare, intelegeri economice, lupta anticoruptie, drepturi minoritare, asumarea Holocaustului, orice. "Nu e momentul, nitica rabdare."

Asa or fi ajuns ambasadorii la concluzia, ca "ultima solutie" nu e a noua revolutie (nici asta nu mai ajuta), ci santaj prin adresarea directa catre opinia publica. Conducatorii nostri, din ultimii 15 ani, sint total imuni la criticile presei, opozitiei, astea sint "calomnii, ale dusmanilor neamului".

Insa, cind "Prietenul nostru", ambasadorul american spune ceva asemanator, se simt real amenintati, replica lor obisnuita dura e nepermisa, deci mai fac ceva concesii, isi onoreaza macar o parte din promisiuni. E o arma eficace, mai eficace chiar, decit pare.

La 31 decembrie 2005, ambasadorul Jack D. Crouch a fost numit intr-o functie inalta, am inceput sa asteptam urmasul. Ne lipsea (unora) „vocea ambasadorului". In octombrie a sosit vestea nominalizarii lui Nicholas F. Taubman, si imediat am inteles, s-a terminat o epoca.

Vocea critica a ambasadorului american, actor al politicii interne – s-a terminat. Inainte de a ne intreba, de ce a luat America aceasta decizie, sa vedem citeva exemple din activitatea neobisnuita a citorva fosti ambasadori.

Alfred Moses

In calitatea lui de presedinte al Comitetului Evreilor Americani, Moses a vizitat in repetate rinduri Romania inca in anii 80, a purtat tratative legate de usurarea emigrarii evreilor, de pastrarea institutiilor evreiesti. Si-a creat contacte bune cu anumite cercuri de securisti.

Acestea s-au dovedit utile dupa 89, cind o buna parte dintre acestia, se aflau in pozitii si mai influente. La inceputul lui 1996 Moses a declarat, (si a continuat sa declare) ca ar fi necesar, ca in viitorul guvern partidele extremiste sa nu fie prezente.

Nastase a reactionat foarte iritat ("Ar fi mai corect, ca ambasadorul american sa vorbeasca despre optiunile alegatorilor americani." – cliseul ceausist, de "neamestec in treburile interne").

Iliescu, la fel de iritat, facea pe prostul, "E foarte greu sa stabilim ce o fi aia extremism." (Nevoia de a stabili "stiintific, obiectiv" ce o fi extremismul, aduce aminte de recentele declaratii ale lui Basescu, legate de comunism. Daca o comisie stabileste stiintific ca o fi fost ceva rau comunismul, OK, il condamnam. Dar numai cu acordul unei comisii serioase.)

Iliescu, Nastase, erau nauciti, nu prea intelegeau ce se intimpla – pe bune. Caci Moses, care-i tot indemna sa se desparteze de PRM, PUNR, PSM, era de fapt prietenul lor. Consecvent a sprijinit PDSR, Iliescu. Chiar si dupa pierderea alegerilor.

Moses (cu acordul Departamentului de Stat) dorea sa desparta PDSR de extremisti, dar deloc nu dorea victoria CDR. Ambasadorul a impiedicat activitatea fundatiilor americane, care sprijineau opozitia, deoarece " au folosit banii guvernului american pt. sprijinirea dusmanilor PDSR.

"Asta nu concorda cu politica si interesele guvernului american, deoarece slabeste aripa reformista pro-occidentala a PDSR. Or, faptul ca Romania a devenit un prieten si sprijinitor apropiat al Americii e meritul acestei grupari"- sustine Moses.

In timpul campaniei, chiar in zilele de dupa alegeri a facut lobby, pentru o coalitie CDR – PDSR. Pe 10 octombrie 1996, Emil Constantinescu declara: "I-am spus ambasadorului Moses, CDR sub nici o forma nu va face coalitie cu PDSR."

Indiferent de judecata de valoare, (o fi fost mai bun pentru Romania, sau pentru America o coalitie CDR – PDSR) oricarui observator lucid ii era clar, o asemenea coalitie nu se poate crea. Sanse nule. In acest caz, putem linistit afirma, ca Departamentul de Stat pur si simplu nu era informat.

Incerca sa impuna a solutie, fara nici o sansa de a se realiza. Faptul, ca epoca CDR - Emil s-a dovedit un esec de proportii, nu schimba nimic.

La 6 luni dupa alegeri, parca nu a realizat rezultatul alegerilor. la receptia de Ziua Nationala a Americii, vorbeste despre succesele echipei Iliescu. Moses in vara lui 1997 isi da demisia. In anii urmatori, revine in tara, din nou, si din nou.

Trateaza cu Iliescu, i-l incurajeaza, se pare ca i-a sugerat si provocarea de alegeri anticipate, pt a reveni la putere. Mica observatie: daca tot am amintit superficialitatea Departamentului de Stat, ar trebui sa amintesc si incapatanarea prosteasca a PDSR in relatiile cu extremistii. E tema de studiat.

Din moment ce aveau un astfel de sprijin consecvent si puternic din partea administratiei americane, oare de ce au refuzat PDSR-istii din nou, si din nou, indepartarea de extremisti? Daca divortau de ei, in mod sigur lobbyul american pt. PDSR-Iliescu ar fi fost si mai intensiv, si mai eficace.

Sanse mari, sa fi ramas la putere. Sanse reale chiar pentru o coalitie PDSR – CDR. Atit de profunda a fost legatura dintre PDSR si extremisti?

James Rosapepe

Sarcina principala a lui Rosapepe a fost urgentarea reformelor institutiilor (a serviciilor de informatii), a privatizarii, armonizarii legislatiei. Convorbirile sale cu politicienii ramineau fara efecte palpabile. Si el a utilizat opinia publica pentru mesaje mai pregnante, mai ales legate de NATO-manie.

Sperante exagerate, care puteau degenera, dupa aminare, in NATO- scepticism. Vorbeste de "miturile" romanilor, de fapt erau miturile conducerii politice, si unei mari parti a mass media.

"Romanii nutresc unele mituri in legatura cu NATO. Daca vreti sa accelerati aderarea la NATO, nu va mai ocupati de imaginea tarii, ci de accelerarea reformelor."

(Mesaj catre Emil, si amicii lui, neinteles, din pacate) "Este eronat sa se creada ca Romania ar trebui sa-si "cumpere" admiterea prin incheierea unor afaceri importante cu anumite firme americane.

Asta e fals! Dimpotriva, cu asta doar intarziati admiterea, deoarece rezulta ca Romania nu intelege mecanismul economiei de piata."

Aluzie deschisa la afacerea Bell Helicopters. Bucurestiul traia in iluzia, ca prin incheierea acestei tranzactii ajunge mai repede in NATO. Asta insa nu era greseala politicienilor romani! Moses, predecesorul lui Rosapepe, fusese acela, care din interese economice personale urgenta afacerea.

Asta arata cit de larga este libertatea de actiune a unui ambasador american. Amindoi trimisi de administratia democrata! Primul face lobby consecvent pro Bell Helicopter, al doilea dimpotriva.

Mi se pare foarte important acest element. Cit isi pot permite. Cit de strict urmeaza ordinele de la centru. Un alt exemplu este atitudinea fata de UDMR. Toti ambasadorii americani, nu doar cei amintiti, aveau relatii bune, sau foarte bune cu UDMR.

O exceptie – Alfred Moses. El facea lobby impotriva partidelor extremiste, dar observa doar antisemitismul. Parca nu exista sovinismul antimaghiar, rasismul antirom. Facea chiar o paralela, pentru a scuze „excesele" PUNR – „Este contraponderea UDMR".

Michael Guest

Ataca cu o deosebita vehementa "rusinea Romaniei", "coruptia, care ameninta stabilitatea sociala si politica". "Sarcina primordiala a guvernarii ar trebui sa fie lupta impotriva coruptiei." Deci, "ar trebui". Ar fi putut folosi expresia "este", "trebuie sa fie". Parca suna mai sceptic "ar trebui".

E arhicunoscut, ca nu-l agreaza pe Nastase (pe care-l considera responsabil pentru lipsa luptei anticoruptie), il simpatizeaza pe Iliescu.

Asta era perceptia guvernului american. Republicanii au preluat mostenirea democratilor (dragoste pt. PDSR, Iliescu), insa, din cauza coruptiei, au mai modificat. In 2003 increderea era totala in Iliescu. Bush regreta ca nu va mai putea candida, "Marele prieten al Americii".

Amicul lui Iliescu, Radu Timofte a fost decorat la aceasi vizita de catre seful CIA (punind punct incercarii aripii Nastase de a-l schiimba din fruntea SRI). Nastase, si in mai mica masura PSD au cazut in dizgratia Americii.

Declaratii Guest.
"Guvernul sa cheltuiasca mai putin pentru studii asupra coruptiei, si sa actioneze. Daca nu, tara poate ajunge la un faliment moral."
" La noi, procurorii, care demasca cu succes afacerile corupte, isi consolideaza cariera. Asta ar trebui sa se intample si aici."
Parca ar spune: In Romania procurorii isi consolideaza cariera prin executarea orbeasca a comenzilor politice, prin musamalizarea afacerilor de coruptie.

Talpes incerca sa-l scape de puscarie pe Kurt Treptow, pedofilul cu care a fost vechi amic, si tovaras, in grupul de falsificatori ai istoriei condus de Ilie Ceausescu.

Dupa 89 acest grup de admiratori discreti ai lui Antonescu, ai legionarilor, negatori ai Holocaustului, isi continua nestingherit munca nobila, pe banii statului, mai precis ai SIE (cind Talpes era sef). Talpes declara, ca periclitam admiterea in NATO, daca il arestam pe acest Mare Savant, Mare Prieten al Patriei Noastre. Scandal. Suspans. Iliescu tace. Justitia se balbie.

Guest: "E tocmai invers. Admiterea in NATO ar fi periclitata daca justitia nu ar functiona sau ar functiona la ordin." Se trezeste pina si Iliescu, si amical se distanteaza de "opinia" lui Talpes.

Oare, daca Guest raminea discret, Treptow i-si continua nestingherit cele doua hobbyuri? Reabilitarea extremei drepte, si filmarea distractiilor cu pusti, in Centrul de Studii Romanesti, din Iasi, pus la dispozitia lui de SIE?

Nastase repeta, din nou, si din nou:"Coruptie nu exista, presa si opozitia exagereaza." Guest replica din nou si din nou, este pericolul major, ba chiar demasca cazuri concrete de coruptie. "De ce trebuie risipita o suma asa de mare pentru palmierii domnului Agathon? O fi doar interesul anumitor firme, in nici un caz al populatiei."

"Guvernul meu a oferit 400 mii de dolari ministerului sanatatii pentru elaborarea unui proiect anticoruptie. Am asteptat 9 luni, insa ei nu au nevoie de bani. Pentru acest scop, nu."

Replica ministrului Ovidiu Brinzan este epocala: "Am spus domnului Guest ca lupta impotriva coruptiei nu e prioritara, am rezolvat-o. Hai sa folosim aceasta suma, de altfel modesta pentru ceva mai util."

"Cand s-a constituit Procuratura impotriva coruptiei, speram ca porneste reforma, poate se intreprinde ceva impotriva coruptiei. M-am inselat." Sarmanul Nastase era sa faca apoplexie, la sirul acesta de tir. Din reflex, ar fi declarat, ca sunt "minciuni, denigrari antirominesti" – dar nu era vorba de un politician din opozitie, sau ziarist, ci de un ambasador.

Guest a fost, dintre toti ambasadorii, cel mai dur, hotarit, si consecvent fata de PRM. Si in general fata de nationalism.

"Nu numai Antonescu si Garda de Fier sunt responsabile de Holocaust, dar si acei cetateni, care au sustinut aceste evenimente public sau tacit." – asa a condamnat autoinselaciunea de genul: " Noi, romanii nu am pacatuit nici odata cu nimic, nici nu a existat Holocaust roman."

A fost senzationala reactia lui Guest la mini-scandalul din jurul liceului Sava din Bucuresti. La incheierea anului scolar 2004, din grupul bacalauratilor s-a desprins un grup, in numele carora o fata a dat citirii unei "felicitari". Textul suna cam asa: "Multumesc profesorilor nostri, ca au incercat sa ne inoculeze conformismul.

Au incercat sa ne convinga, ca in viata nu te poti descurca decat cu inselaciune si minciuna. Ca trebuie sa acceptam coruptia, trebuie sa fim intelegatori fata de ei, ca ne dau note bune doar daca mergem la meditatii particulare, sau ii stimulam cu mici cadouri."

Reactia persoanelor oficiale a fost cvasiunanima, de revolta contra "ingratitudinii elevei, acuzatii josnice lipsite de orice temei" . Si atunci a irupt declaratia lui Guest: "Am fost foarte fericit, in sfirsit a luat cuvantul aceasta eleva si a spus lucrurilor pe numele lor. Aceasta fata va fi una din viitoarele conducatoare ale acestei tari.

A dat o lectie acelora, care nu vor sa faca nimic impotriva coruptiei. Am spus repetat ca am deziluzii si dubii profunde privind viitorul Romaniei. Aceasta afirmare curajoasa mi-a redat sperantele."

Jack Dyer Crouch

A fost mult mai discret. De altfel stia ca va sta putin, daca democratii ar fi cistigat, el era imediat schimbat, fiind un important conservator. In cazul victoriei Bush, putea spera la avansare, asa s-a si intimplat. A fost numit pe 31 ianuarie 2005, adjunct al consilierului pentru securitate Nationala al presedintelui SUA.

A fost mai discret, dar el a dat primul semnal de incurajare a opozitiei dupa alegerile locale. Primul, nu doar dintre americani, in general din Occident, (ma refer la semnale din partea guvernelor).
"M-am convins ca domnul Boc vrea sa lupte decis impotriva coruptiei. Sper sa-l sprijine multi!"

Iata dovada, cit de fructuoasa este metoda asta speciala, nediplomatica de adresare directa catre opinia publica. In 2004 PSD a pierdut puterea la diferenta mica de voturi. Pot presupune, ca daca campania anticoruptie a lui Guest (plus ultima picatura a lui Jack Dyer Crouch) nu a ar fi existat, PSD ar guverna nestingherit si acum.

La fel, pot presupune, daca PSD ar fi facut la vreme o concesie, un deal cu Guest (si sefii lui), ar fi avut succes. Dealul ar fi sunat asa: "Matale nu ne mai critici, deloc. Noi in schimb furam mult mai putin, mult mai discret. Ba, mai mult, o sa si sacrificam citiva dintre coruptii nostri."

In 1996 au pierdut puterea, cum ziceam, din incapatinare de a fi frati cu extremistii, si coruptii. Dupa 2000, cochetarea cu partidele extremiste a incetat. Este meritul indiscutabil al lui Nastase. Acelasi Nastase este insa responsabil (nu e singur, evident) de acceptarea, sau negarea copilareasca a coruptiei la nivel inalt.

Nicolas F. Taubman

Numirea lui Taubman, dupa o perioada lunga, 9 luni de suspans, e neasteptata. Un dus rece. Om de afaceri, miliardar de 75 de ani, sponsor al partidului republican. Nu are nici experienta politica, nici diplomatica. Nici macar nu a manifestat vreodata interes, curiozitate in zona asta.

Aceste date, deja exclud total modul descris mai sus, de a fi implicat, de a se adresa direct, sistematic, deseori improvizat, opiniei publice, de a exercita presiuni asupra puterii. De a fi, ceea ce predecesorii lui au fost "personaj influent ale vietii politice interne".

Dar, aflam despre el ca e un om inchis, nesociabil, nu-i plac receptiile, cuvantarile, interviurile. Pai lunch-urile de protocol, nu sunt doar o forma agreabila de a-ti umple timpul liber, ci unelte clasice ale diplomatiei, in special pentru lobby.

Deci nici macar pentru lobby, pentru activitate diplomatica normala din spatele culiselor, nu prea are forta, energie, aptitudini, posibilitati.
Exista peste tot obiceiul ca oameni de afaceri care au sprijinit financiar campania partidului ajuns la putere sau au facut alte servicii sa fie "recompensati" cu cite un post de ambasador. Chiar daca nu se pricep deloc.

Dar aceste numiri se fac inspre tari de interes secundar sau tertiar din punct de vedere politic, de securitate nationala sau economic. Or eventual in tari, unde democratia are radacini atit ferme, unde lucrurile curg atit de normal, incit diplomatia nu are sarcini deosebite.

E indreptatita intrebarea: Romania a incetat sa fie un partener important pentru SUA? Ingrijorarea e accentuata si de faptul, ca la Sofia a fost numit recent un diplomat american de profesie, cu mare experienta, si cunostinte speciale.

De ce a decis America sa inceteze aceasta activitate speciala, neobisnuit de dinamica a ambasadorului sau? Mai mult, punind la o parte "activitatea speciala", a ales un om, care cu toata bunavointa lui, nu poate fi decit un fel de ambasador pasiv, onorific, mai degraba de decor? A scazut increderea in conducerea actuala, a scazut importanta geopolitica a Romaniei? Ori amandoua?

"Axa" lui Basescu, increderea

Celebra axa Basescu (Bucuresti-Washington-Londra) ar fi trebuit sa ne promoveze printre cei mai apropiati parteneri ai Americii. Dar axa are trei componente, nu tin minte vreun politician american, sau englez sa fi folosit expresia.

Intrebat pe 25 august, despre intirzierea numirii noului ambasador, si eventuale consecinte, motive politice dl Crin Antonescu a raspuns:
„Din punctul de vedere al presedintelui Basescu si a politicii externe, initiativa Axei Washington-Londra-Bucuresti ramine neclintita. Acum, daca SUA nu prea abordeaza formarea axei, presedintele nostru este foarte hotarit".

Deci, Axa exista, indiferent de parerea americanilor, englezilor – din moment ce Basescu ramine foarte hotarit. Severin: „Ce mai ramine, insa, din Axa Bucuresti-Washington? Nimic! Basescu a avut nevoie de aceasta idee (in capcana careia americanii nu au cazut) doar pentru ratiuni de politica interna."

Si totusi. Noi am ramasi printre cei mai fideli aliati in problema irakiana. Trupele noastre vor stationa acolo atat timp cit vor americanii! Daca vor sa democratizeze cu forta inca o tara, noi vom merge si acolo! Oriunde!

Basescu a venit cu ideea modificarii Legii Sigurantei Nationale, sa se introduca idea razboiului preventiv. Pe urma - a uitat. Ne-am angajat si la democratizarea, rezolvarea conflictelor etnice a zonei Marii Negre.

Pe 17 septembrie Basescu declara in SUA: "Rusia isi inchipuie de sute de ani ca Marea Neagra e propriul ei lac. Trebuie sa se puna capat acesteia." Se referea la traficul ilegal de arme, oameni, droguri, care in mare masura e organizat, cu aprobarea Rusiei, din Transnistria.

Dar cum? Prin crearea unei forte armate internationale, care sa controleze zona. Este o initiativa curajoasa, care in mod normal a iritat Rusia, sau ar fi trebuit sa o irite.

Presupun, ca inaintea aruncarii pe tapet a " Marii Negre - lac rusesc", in mod normal ar fi trebuit sa se consulte cu Washingtonul. Pare-se insa, ca asa ceva nu a avut loc. Intirzierea numirii ambasadorului, apoi alegerea unui ambasador pasiv, decor, sugereaza ca pentru Washington nu este prea importanta consultarea cu Bucurestiul.

Relatiile "fratesti" nu sunt chiar perfecte? Oare ce ar fi putut clinti increderea americanilor?

Au gasit cumva straniu punctul de vedere romanesc total inconsecvent si incoerent legat de Bechtel? Aceleasi foruri, persoane vorbesc ba de refuzarea, ba de realizarea, ba de un compromis privind proiectul de autostrada. Din 24 in 24 de ore se schimba decizia. Li se pare ciudat?

Oare au vazut aspecte bizare legate de afacerea ostatecilor din Irak?

Basescu, partenerul cel mai fidel, al Americii in Razboiul Impotriva Terorismului, a refuzat serviciilor americane sa stea de vorba cu ostatecii eliberati. Nu a multumit cu nici un cuvint pentru ajutorul american. Or, operatia complicata a serviciilor secrete petru salvare, a trebuit sa fi fost cel putin aprobata de americani.

Basescu lauda pina in ceruri profesionalitatea serviciilor secrete romane - si povesteste cum un ofiter SIE (amicul lui Ohanessian) intrigant a produs asa o tensiune printre ofiterii serviciilor secrete, incit aproape ca au inceput sa traga uni in altii la Bagdad. Chitibusarii, zic ca asta nu e dovada de profesionalism.

In perioada povestii cu ostatecii s-a raspindit din surse bine informate zvonul ca relatia dintre serviciile secrete ale celor doua tari a devenit tare racoroasa.

A jucat un rol problema adoptiilor?

Stim ca Romania se afla intre ciocan si nicovala. Unii interzic adoptiile, altii cer copiii. Citeodata, aceiasi cer interzicerea, dar, sa se faca exceptii punctuale (cu clientii lor). E imposibil sa fie satisfacuti toti. Dar cea mai rea solutie e sa promiti, fara acoperire.

Oricine suporta mai degraba un refuz, decit sa fie luat drept timpit, bun de pacalit. Bush a cerut in martie 200 de copii dela Basescu. A promis, dar l-a rugat, sa astepte sfirsitul lui aprilie, sa nu se supere EU, inaintea unui anumit raport.

A trecut aprilie, apoi si mai, dar copii nu au ajuns. Condoleezza a cerut explicatii ambasadorului roman. Noi promisiuni solemne. Copii nicaieri. Urmeaza discutii cu ministrul de externe, cam asa o fi inceput:

"Nu intelegem, pentru noi asta nu e acceptabil, incomprehensibil. Am avut probleme asemanatoare si cu Azerbaidjanul. Ambasadorul nostru s-a intilnit duminica dimineata cu seful lor de trib ( regele, presedintele, secretarul de partid, egal). I-a amintit de promisiune.

Seful si-a cerut scuze, e zi de sarbatoare, nu se lucreaza, dar luni se rezolva. Si, intradevar copii se aflau in avion luni la prinz. Asa trebuie sa functioneaza lucrurile, cu adevaratii prieteni ai Americii."

Oi fi exagerat? Hai, sa citam din lunga declaratie a unui diplomat american la sedinta din 14 septembrie a Comitetului de la Helsinki: "Departamentul de Stat a atras drastic atentia guvernului roman asupra acestei probleme. Ne-au asigurat, ca vor sa rezolve problema, sa am incredere, pot spera. Le-am raspuns, ca "speranta" nu e o notiune politica.

Bucurestiul face promisiuni multe, dar nici un pas spre onorarea promisiunilor."

Rolul lui Bruce Jackson

In martie s-a raspindit stirea, ca Julie Finley, colaboratoarea apropiata a vestitului Bruce Jackson ar fi candidata la postul de ambasador. Cine e acest Bruce Jackson? El este cheia pentru intelegerea acestei povesti complicate, in care de fapt Romania si Basescu au cel mult roluri secundare.

Bruce Jackson conduce diferite comitete (U.S. Committee on NATO, Committee for the Liberation of Iraq, Project for Transitional Democracies).

Mesajul lui un pic simplificat, ar suna cam asa:
"Popoarele doresc democratie, dar singure nu sint in stare s-o dobindeasca. Speranta lor sta in America. Singura cale eficienta e razboiul. Raspindirea democratiei prin forta intareste securitatea nationala a SUA." (Foarte greu am inteles, de ce o fi crescind securitatea nationala, daca sporesti numarul, si inversunarea inamicilor, in special al teroristilor, dar, asa o fi.)

Bruce Jackson isi desfasoara activitatea dezinteresat, din convingere. Dar desigur trebuie sa traiasca din ceva. A acceptat deci, intr-o perioada, de exemplu si postul de vicepresedinte pentru strategie si dezvoltare a uneie din cele mai mari firme de armament din lume - Lockheed.

In urma lobby-ului desfasurat de el (in fruntea comitetelor) a crescut cu sute de milioane venitul firmelor de armament (tot el, la Locwood). Acest barbat eminent este de invidiat, putinilor le-a fost dat sa realizeze atita armonie intre idealuri si interese. Bruce Jackson este principala veriga dintre neoconservatori si comerciantii de arme.

Primii din motive ideologice, ceilalti din pur interes material sint adeptii noilor razboaie. Bruce ideologizeaza noile razboaie, conflicte. E uliu. El a fost adevaratul autor al renumitei declaratii dela Vilnius din februarie 2003. Declaratia de fidelitate neconditionala fata de America a zece membri noi ai NATO, reprezentanti ai "Europei noi". A fost mai degraba un gest contra Europa veche, decit pentru America.

A fost o greseala grava si din punctul de vedere a intereselor guvernului Bush. A declansat furia celora, care altfel si-ar fi exprimat dezacordul intr-un mod mai discret. Uliul, creaza conflicte paguboase si cu tari democratice, pe baza principiului: "Cine nu e cu noi, e dusmanul nostru.".

Neamintind cit a crescut antiamericanismul in Europa Veche, ca urmare a acestei sfidari. Dupa scurt timp cam toti au trebuit sa bata in retragere, pina si Rumsfeld si-a retras atacurile la adresa "Europei vechi".

Strategia Marii Negre

La pregatirea vizitei lui Basescu in America, din martie, Jackson a avut un rol foarte important. El inventase strategia Marii Negre inca din 1999, cu care Basescu a creat senzatie. Jackson anunta la Washington "vestea buna": "reformistul Basescu a devenit presedinte, si a pornit o ofensiva dura impotriva coruptiei.

Asadar, poate avea un rol serios in lupta pentru prosperitatea, democratizarea si stabilizarea zonei Marii Negre."
Administratia americana era de mult, mult timp in foarte bune relatii cu partidul lui Iliescu, dar coruptia "exagerata" a guvernului Nastase i-a exasperat, si dupa alegerile locale au inceput sa cocheteze cu opozitia democratica portocalie (inca nimeni nu stia atunci, ce e aia "revolutie portocalie", dar Jacskon deja pregatea

terenul in Ucraina), de aceea trebuia pus accentul pe lupta impotriva coruptiei - pentru cistigarea increderii.

Cu ocazia vizitei lui Basescu, Bush s-a interesat de ideile lui legate de zona Marii Negre. Amindoi au fost de acord, ca traficul ilegal pe aceasta mare trebuie frinat, conflictele trebuie tratate, criza din Transnistria trebuie rezolvata. Asta ar fi deci o versiune foarte prudenta, diplomatica a strategiei Jackson. Administratia a abordat idea cu precautie, poate si cu ezitare.

Singurul lucru concret la care au convenit cei doi presedinti, a fost organizarea unui Summit, conferinta la virf despre aceasta problema – care sa aiba loc in Romania. Asta a fost prima si ultima ocazie cind s-a auzit despre Summit - si nu din vina lui Basescu.

Pentru el ar fi fost o excelenta reclama sa-si dea importanta ca "conducator regional, Seful Marii Negre". Evenimentele insa au depasit planurile uliilor, au constrins guvernul american sa-si mai tempereze agresivitatea. Nu e nevoie sa le enumar.

Au legat mari sperante fata de Alianta Revolutionarilor Portocalii. (Scopul prim ar fi fost diminuarea influentei rusesti in zona, si cresterea influentei americane.) Dar acesta a colapsat incredibil de repede. Nici vorba de alianta.

Chiar si consecventa lor prietenie fata de America, ca si anti-rusismul lor e pus sub semnul intrebarii. Si mitul incoruptibilitatii lor s-a evaporat. (Desigur Bruce lucra pe teren in zilele revolutiilor din Ucraina, respectiv Georgia.)

Guvernul american a fost constrins la mai multa prudenta, nu vor sa irite nici Europa veche, si nici cu Rusia nu vor sa intinda coarda. Influenta ulilor a mai scazut un pic. Si desigur si importanta marionetelor ulilor, printre care se regaseste presedintele nostru.

Caci Basescu se numara printre acei putini, care au urmat decis si cu elan ulii. S-a bazat exclusiv pe ei. Nu din motive principiale, ci poate din motive temperamentale. Evident a fost si prost informat, sau nu a ascultat de sfaturi. Nu a observat, ca politica administratiei nu mai coincide pe deplin cu ceea a ulilor.

Poate si asta a contribuit la decizia, ca in locul cunoscutei neoconservatoare Julie Finley (o personalitate puternica, independent de culoare) l-au trimis la Bucuresti pe cenusiul , fara sare si piper, Taubman . De altfel, nici vorba sa fi cazut Julie Finley in dizgratie, i-au incredintat in august postul de ambasadoare pe langa OSCE.

Dar la Bucuresti nu era necesara o asemenea personalitate, nici un fel de personalitate.

Bazele americane

M-a surprins stirea, parea ca renuntasera, sau o amanau. Modifica aceasta decizie imaginea? Nu, doar o nuanteaza. Am insirat cateva probleme, care ar fi putut sa provoace nemultumirea americanilor. Trebuie sa subliniez, ca diferitele institutii au reactionat in mod diferit la ele.

De exemplu, serviciile secrete americane in mod sigur nu erau preocupate de comedia din jurul adoptarii copiilor. Marii intreprinzatori economici, diferitele oficii ale guvernului american specializate in probleme comerciale si economice nu sint impresionate de "fidelitatea" dovedita in razboiul impotriva terorismului.

Ei sunt profund deranjati de coruptie, lipsa credibilitatii. Restul prea putin ii intereseaza. Forurile de decizie strategica, ministerul de apararii etc. au decis amplasarea de baze militare.

Cind au luat aceasta decizie, probleme gen: "coruptie", "neseriozitate, gen Bechtel, copii adoptati" nu aveau nici un fel de importanta, sau poate asa, de rangul patru. Si mai departe. Pentru cei care se preocupa de legaturi economice, si care sint foarte "deceptionati", nu are nicio relevanta crearea unor baze militare. Asta nu face mai suportabile nici coruptia si nici lipsa de credibilitate.

Foarte interesant, mult discutata "strategie a stabilizarii Marii Negre" se pare ca se realizeaza. Dar ca altfel decit reiesea din textele lui Basescu, cu lacul rusesc. Nu impotriva Rusiei, ci impreuna cu Rusia.

Oare e o intimplare, ca in ziua comunicatului cu privire la bazele militare, ministrul de externe roman se entuziasma fata de evolutia excelenta a relatiilor ruso-romane?

Dupa conversatia cu consilierul de securitate nationala Stephen Hadley, pina si Basescu a inceput sa vorbeasca pe un ton prietenos despre Rusia. I s-a explicat noua lectie.

Cui ii servesc deci bazele americane? Lui Basescu in orice caz, deoarece vor fi mai ingaduitori fata de el. Pentru tara e indiferent, poate cu o iluzie mai mult: "In sfirsit au sosit americanii!"

Demonstreaza insa, ca in ciuda lipsei de incredere in persoana lui Basesci - au nevoie totusi de Basescu. America a pierdut prea multi prieteni. E nevoie de oricine, care e gata sa semneze oricind declaratii de fidelitate, sa trimata soldati oriunde. Si e dispus sa accepte baze militare in conditii avantajoase.

Avantajoase pentru America. Dar prin asta Bucuresti-ul inca nu devine un "partener". Imi vine in minte un exemplu brutal: Usbekistanul. Si acolo sunt baze militare americane, dar in politica interna, in economie, "democratie", "libertatea cuvintului" nici-o schimbare. Sau mai degraba in rau. Bush l-a numit pe presedintele uzbek drept bun prieten.

Pe acel Islam Karimov, care inainte de 89 era secretar de partid, de atunci presedinte.

A carui pozitie a fost mai degraba consolidata datorita prezentei tupelor americane. Opozitie aproape ca nu exista. Presedintele Karimov, "prietenul lui Bush" a fiert majoritatea. In sensul propriu al cuvintului, i-a fiert vii.

In secolul trecut doar un singur asemenea caz se cunoaste, dictatorul dement Idi Amin Dada folosea aceasta metoda de tortura medievala. Organizatiile pentru drepturile omului protesteaza de ani de zile. Si ambasadorul englez a condamnat energic din nou, si din nou aceste asasinate. Nu exista condamnare, e vorba de banuiti.

Regimul Karimov nici maar nu se ascunde, restituie rudelor trupurile celor astfel asasinati – dovezi incontestabile Nici oficialitatile americane nu reusesc sa franeze sadismul prietenului Karimov. Daca cumva au incercat vreodata.

Exemplu extrem, prin care vreau sa semnalez, ca prezenta bazelor militare, in sine, nu este garantie, nici macar un semn, pt. dezvoltarea democratiei, a statului de drept, a economiei.

Post Scriptum

Aflu din Washington Postul de astazi (2 noiembrie 2005) ca CIA are inchisori secrete in citeva tari prietene, din Europa de Est de vreo 4 ani. Sint atit de secrete, incit despre existenta lor, in fiecare tara doar presedintele, seful serviciilor secrete, si un numar foarte mic de ofiteri din serviciile secrete stiu. Atit.

Acum doi ani aripa Nastase a incercat sa-l schimbe pe Timofte din fruntea SRI. Parea sigura schimbarea, nici opozitia (poate cu exceptia PRM) nu l-ar fi sustinut. Brusc s-a intimplat ceva cu ocazia vizitei in America, impreuna cu presedintele Iliescu.

Pe 16 octombrie Charles Tenet, directorul CIA il primeste pe Timofte, dupa a lunga convorbire amicala il decoreaza, si-l lauda pentru: „excelenta colaborare, profesionalismul SRI, reformarea democratica a SRI".

Aproape aceleasi expresii, cu care era alintat acasa, in primul rand de presedintele comisiei parlamentare SRI, Ion Stan – dar pe invers. Vroiau sa-l demita pentru: „lipsa reformelor cerute de NATO", „lipsa de profesionalism", etc.

De atunci sta linistit, nici rezultatul alegerilor nu i-a pus in pericol functia. Nu am inteles nimic. Nici macar o presupunere logica nu gaseam. Acu am macar o ipoteza.

Bányai Péterbanyai@mail.dntcj.ro
PS:(In incheiere doresc sa-mi exprim multumirile lui Adrian Severin pentru sfaturile si ideile, care au ajutat mult la nasterea acestui articol.)

N.R>:
BÁNYAI PÉTER s-a nascut in 1946 la Cluj. Fizician, analist politic. Articolele si studiile sale au aparut in Beszélő, Amerikai Magyar Népszava, 22, Dilema, Limes, Romániai Magyar Szó, Korunk si Magyar Hírlap.

Articolul a aparut in limba maghiara in ziarul Szabadság (Cluj) si a fost tradus in limba romana pentru HotNews.ro de catre autor.



















72 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri