Traian Basescu n-a mai fost vreodata atat de intunecat ca in seara de miercuri, 2 noiembrie, cand toata lumea astepta de la el o declaratie in legatura cu scandalul telefonului portocaliu.
Dintr-o data, romanii au vazut ceva ce n-ar fi vrut sa vada: un premier varat pana-n gat in asa-zisa poveste a grupurilor de interese si un presedinte obligat sa admita ca a mintit. Atentie, este vorba despre acei lideri politici care au fost votati inclusiv pe baza promisiunii ca nu vor face niciodata lucrurile grave care au purtat, ani de-a randul, marca PSD.
Tariceanu e autorul pacatului originar; el a dat primul telefon. Comparatia nu trebuie facuta cu deprinderile vechiului regim, pentru ca atunci am fi tentati sa credem ca nu e mare lucru. Raportat insa la ceea ce se asteapta de la actuala putere, greseala e enorma, impardonabila si cu efect incalculabil.
Chiar daca a sunat cu cea mai buna credinta, chiar daca ar fi fost vorba despre oricine altcineva decat despre unu dintre partenerii de afaceri si amicii lui vechi, nu trebuia sa-o faca. Nimic nu poate elimina suspiciunea ca, in momentul in care a apasat pe butonul „call", seful guvernului a facut o imixtiune.
Basescu a stiut despre acest telefon, dar a pastrat informatia pentru el. La fel, chiar daca a vrut sa protejeze o criza politica, cum pretinde, a gresit. Un sef de stat care sustine ca e vertical, ca lupta cu sistemul ticalosit s.a.m.d. n-are voie sa minta. Punct.
Pionul otravit ramane insa procurorul general. Daca ii dam credit premierului, singurul motiv pentru care a telefonat a fost lipsa vreunui comunicat oficial, „intr-o durata de timp rezonabila", in legatura cu retinerea lui Dinu Patriciu. A tacut Ilie Botos vrand sa-l provoace pe premier? A fost un joc al nervilor? Se prea poate.
Mai ales ca procurorul general a fost, apoi, foarte prompt in a-l anunta pe presedinte despre telefonul primului-ministru. Avea nevoie Botos de indicatii pretioase de genul „respectati legea"? Si de ce a tacut, public, atat amar de vreme? Un posibil raspuns la toate aceste intrebari poate fi acela ca Ilie Botos si-a facut, tot timpul, propriul joc.
Privind in urma, constatam ca el si-a pastrat scaunul, ceea ce nu s-a intamplat, de pilda, cu sefii PNA.
Cine pierde si cine castiga din toata aceasta afacere? Pana una-alta, nu e alb nici Calin Popescu-Tariceanu, nici Traian Basescu si nici Ilie Botos. Fiecare a gresit grav, maculand principii.
Din punct de vedere politic, pentru Alianta contextul e exploziv, si orice discutie despre alegeri anticipate ar suna cum nu se poate mai prost. De aceea, PSD incepe sa ridice capul si sa preia initiativa la acest capitol; macar asa, la nivel declarativ.
Sunt toate sansele ca viitorul sondaj de opinie sa consemneze o crestere importanta pentru partidele din opozitie, crestere bazata nu pe vreun demers sau merit propriu, ci doar pe gafe uriase ale celor de la putere. Se repeta istoria?
Desigur, se poate spune ca in tot raul e si un bine si ca exista o cincime plina a paharului: avem un precedent, dincolo de care separarea justitiei de politic ar trebui sa devina tot mai mult fapta si tot mai putin doar vorba. O perspectiva superoptimista.
