2-0 cu Rennes, 2-0 cu Copos

de     Gazeta Sporturilor
Vineri, 4 noiembrie 2005, 0:00


Sa fii Razvan Lucescu si sa afli ca patronul tau s-a dus sa vada antrenamentul adversarei in loc sa vina la sedinta ta de pregatire, acolo unde a ajuns aproape de final, doar de complezenta. Iata ce mod cinic de a te pregati moral pentru debutul ca antrenor in grupele Cupei UEFA.

Norocul lui Razvan e ca in Giulesi nu toti procedeaza la fel ca patronul. De exemplu, publicul, care aseara n-a fost al 12-lea jucator, ci chiar primul. Apoi, chiar elevii lui, care au intrat pe teren parca injectati cu o supradoza de determinare.

In fine, insusi Lucescu, care a citit perfect jocul adversarei si le-a cerut fotbalistilor sai sa joace cu mingi lungi. Curios la prima vedere, eficient in realitate pentru ca inaltii, dar imobilii fundasi centrali ai oaspetilor au fost net depasiti la viteza de Niculae, Constantin si Buga.

Jucind asa, Rapid si-a trimis adversara in propriul careu si si-a creat 3 mari ocazii: lansare Rada, gafa a portarului, Niculae nu poate impinge mingea in poarta din 3 metri (7), Adailton scoate de pe linia portii o pasa lobata a lui Niculae catre Buga (10) si "capul" aceluiasi Niculae, care a trecut alaturi (17).

Rapid s-a sufocat insa sub propria dominare. Rennes a iesit la joc si nu le-a mai dat mingea gazdelor in ultimele 10 minute ale primei reprize, Coman scotind voleul lui Frei (26). Si cind parea ca Rapid lincezeste, Niculae a aruncat stadionul in aer, inscrind din voleu.

Dupa pauza, francezii au inceput tare, Utaka a profitat de gafa lui Constantin, dar a sutat la o palma de bara lui Coman.

Rapid s-a strins ca un arici in jurul propriului careu si a aparat cu dintii rezultatul, iar cind si-a aratat coltii a inchis si meciul, Buga finalizind in stil de mare jucator, atacind mingea la coltul scurt, o centrare perfecta a lui Karamian.

2-0 pentru Rapid cu Rennes si tot 2-0 pentru Razvan Lucescu in meciul sau cu eternul nemultumit George Copos.

Galeria Rapidului in extaz
Suporterii giulesteni au aflat imediat de rezultatul meciului dintre Levski si Dinamo si s-au manifestat extrem de galagios, cum s-a vazut in transmisiunea directa a Antenei 1. Fanii Rapidului au scandat minute bune impotriva dusmanilor din Stefan cel Mare, bucurosi fiind de golul inscris de jucatorii lui Levski in ultimele secunde. / Alexandru Banu

Huiduit pina la gol
Dupa ce a ratat trei mari ocazii in prima repriza, Daniel Niculae a intrat in colimatorul galeriei, care l-a apostrofat pentru lipsa de inspiratie la finalizare. "Trezeste-te, ba, adormitule!", s-a auzit dinspre suporterii alb-visinii in citeva rinduri.

Fanilor le-a trecut insa repede supararea in momentul in care atacantul giulestean a deschis scorul. / Radu Oprisan

Boloni si-a muscat agenda
Ladislau Boloni a etalat aseara un intreg arsenal de reactii. In prima repriza, el i-a chemat de doua ori la margine pe coordonatorul de joc Gourcuff si pe atacantul Frei, dindu-le calm sfaturi.

Cind Didot a gresit o pasa, tehnicianul lui Rennes l-a strigat pe nume si a ridicat miinile in aer, vrind parca a-i spune: "Ce faci? N-ai voie sa gresesti ceva atit de simplu". Cind Daniel Niculae a deschis scorul, Boloni avea o agenda in mina si, de necaz, a muscat cu putere din aceasta.

Apoi a ramas privind in gol, in timp ce stadionul exploda. / Theodor Jumatate

Francezii amuzati de toalete
Oficialii lui Rennes care au mers la toaleta de la tribuna oficiala au fost intii socati, apoi amuzati de felul in care aratau WC-urile. Francezii au fost surprinsi sa vada ca la toaleta este coada si nu exista decit doua spatii dotate cu WC-uri turcesti.


















35 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version