Eugen Radulescu, presedintele CEC, conduce restructurarea institutiei care se pregateste de privatizare. Nu este prima data cand Radulescu face acest lucru pentru o societate bancara.

Bilant: CEC se apropie cu pasi mari de privatizare. Puteti face profilul investitorului ideal pentru CEC?

Eugen Radulescu: Nu. Pentru ca daca il fac, o sa devina clar la cine ma gandesc dintre cei opt. Si atunci, mai bine ma abtin. Pot doar sa spun ca fiecare dintre cei opt investitori are anumite avantaje care il singularizeaza in lupta pentru castigarea CEC.

Bilant: CEC a traversat o perioada de restructurare care a avut mai multe zone de desfasurare. De ce a fost nevoie de acest proces?

Eugen Radulescu: Restructurarea a fost un proces foarte amplu. Banca ramasese intepenita intr-o expectativa de genul „lasa ca vine privatizarea si decide noul actionar ce are de facut".

Era o abordare cat se poate de comoda si poate ca s-ar fi ajuns aici daca schimbarea politicii Bancii Nationale, respectiv reducerea dobanzilor la plasamentele facute la Banca Nationala, nu ar fi adus CEC-ul foarte repede in pierdere.

In conditiile in care CEC avea 85% din plasamente pe piata interbancara, la BNR si in titluri de stat, CEC a intrat in pierdere din prima zi in care dobanzile au scazut de la 14% la 8%. Schimbarea orientarii CEC dintr-o banca ce colecteaza depozite si le plaseaza la BNR intr-o banca adevarata nu se putea realiza pe structurile vechi.

Pentru ca nevoia imediata era de a nu lasa banca sa piarda din substanta, pentru ca CEC pierduse destul de mult din cota de piata si este normal sa vinzi ceva care dovedeste ca este bun.

Bilant: Restructurarea bancii s-a facut odata cu schimbarea conducerii, respectiv din momentul in care ati fost instalat presedinte.

Eugen Radulescu: Este pentru prima oara cand banca este condusa de bancheri.

Bilant: Care credeti ca este strategia de dezvoltare potrivita pentru CEC ?

Eugen Radulescu: Fiind cea mai extinsa banca din tara, CEC va putea sa ramana o banca de retail, cea mai importanta banca de retail a Romaniei. Va putea sa-si extinda serviciile si orizontal, si vertical. Orizontal, prin utilizarea mai buna a acestei retele, vertical prin diversificarea puternica a serviciilor pe care le ofera.

Practic, CEC va deveni o banca universala orientata mai cu seama catre serviciile de retail si intreprinderi mici, fara ca aceasta sa insemne ca nu isi va diversifica serviciile oferite companiilor mari.

Bilant: Va avea CEC o dezvoltare in anumite sectoare economice, cum ar fi sa spunem agricultura, dat fiind ca dispune de o importanta retea in mediul rural?

Eugen Radulescu: Va avea o dezvoltare mai puternica decat a altor banci in zona rurala. Dar zona rurala nu mai inseamna de mult numai agricultura. Poate sa insemne si agricultura, nu ne ferim de domeniul agricol, dar nu-l consideram ca pe un domeniu care va avea cresterea cea mai mare in viitor. Ponderea in PIB a agriculturii este de 9%-10% si va scadea catre 6%-7%.

|n schimb, zona rurala are foarte multe oportunitati pentru banca, incepand cu procesarea produselor agricole, canalizare, servicii de cablu, infrastructura s.a.m.d. Aceste servicii cer si servicii bancare.

Bilant: Schimbarea structurii organizatorice, disponibilizarea salariatilor. Nu sunt cam multe lucruri intr-un timp atat de scurt?

Eugen Radulescu: Primul lucru care s-a intamplat a fost schimbarea structurii organizatorice a bancii. A insemnat sa transformam CEC dintr-o entitate care functiona ca o institutie publica in care cam o treime din personal lucra cu clientii si doua treimi lucrau cu cealalta treime. O structura foarte stufoasa.

Marturisesc ca, in clipa in care am venit in banca, aveam la mine organigrama si incercam sa-mi dau seama cine, unde, ce face. Pentru ca nu avea nici o logica. O data cu aparitia reglementarilor legale am schimbat si structura organizatorica, intai in centrala si, apoi, in unitati.

Asta a insemnat ca am separat activitatea de ghiseu, front office, de cea de control si de activitatea de back office, respectiv activitatea de contabilitate, analiza, informatica s.a.m.d. Cu aceasta ocazie, am redus dramatic partea de back office. Au fost unitati in care a disparut complet aceasta zona si au ramas doar unitati in care se vand produse. Asa este si normal.

Practic, am centralizat partea de back office si am descentralizat partea de front office. Mai multi oameni lucreaza cu clientii, mai putini lucreaza cu cei care lucreaza cu clientii. Rezultatul final a fost o reducere de personal de 1.400 de oameni si mai avem o ultima etapa, in care vor mai pleca 80 de oameni.

Bilant: Sindicatele au avut vreun cuvant de spus?

Eugen Radulescu: Negocierile pe care le-am avut cu sindicatul au condus la concluzia ca vor fi disponibilizati maximum 1.500 de oameni. Le-am spus sindicatelor ca obiectivul nu este de a tinti un numar de oameni pe care sa-i dam afara. Obiectivul este ca structura organizatiei sa aiba noima.

Bilant: A fost o prima etapa, in care s-au facut si reduceri de costuri.

Eugen Radulescu: A fost restructurarea organizatiei. Ca de aici au iesit si reduceri de costuri este adevarat. Dar obiectivul nu a fost reducerea de costuri, ci crearea unei noi organizatii, care sa fie indreptata spre vanzarea de produse pentru clienti. A fost si o schimbare culturala, daca o putem numi asa. Sa va dau un exemplu.

Am desfiintat posturile de secretare si nu le-am inlocuit cu asistente, ci, pur si simplu, nu mai exista acest post. Directorul trebuie sa aiba o relatie directa cu publicul. Erau cateva locuri in care pe usa conducerii scria „Accesul interzis". Am desfiintat posturile de secretara nu pentru a elimina un om, ci pentru a elimina distanta dintre director si client.

Clientul trebuie sa poata intra la director. In aceasta cladire, care a fost inaugurata in anul 1900, biroul presedintelui este la intrare. Aceasta a fost conceptia: clientul trebuie sa aiba acces la conducere si cel mai bine se face acest lucru daca presedintele este la intrare.

Bilant: Era vorba de un principiu.

Eugen Radulescu: Sigur, nu intra chiar oricine la mine si oricand. Dar la directori trebuie sa intre oricand. Le-am spus directorilor: atentie, aici nu sunteti pasa. Sunteti vanzatori de produse. Nu va place denumirea, numiti-o altfel, dar asta faceti.

Bilant: Restructurarea presupune si diversificarea produselor oferite clientilor?

Eugen Radulescu: Restructurarea a avut in vedere si crearea de produse noi. Primul produs care va fi lansat vor fi cardurile. Deocamdata, de debit. Vom avea 137 de automate bancare si 1.000 de POS-uri. In unitatile mici ale CEC, unde nu are sens sa pui un ATM, se instaleaza un POS la care se poate folosi cardul.

Pana in luna martie a anului viitor, vom avea si carduri de credit care vor presupune si utilizarea descoperitului de cont, pentru care vom acorda conditii avantajoase.

Bilant: Datorita concurentei.

Eugen Radulescu: Nu neaparat. Noi ne putem permite. Nu avem nevoie de marje foarte mari. La o marja de 3,5% intre active si pasive, ne descurcam bine.

Bilant: Pentru ca CEC are un rulaj foarte mare.

Eugen Radulescu: Da. |nca nu este atat de mare pe cat ar trebui, dar va fi. Adica, toata cresterea pe care o vom face va insemna crestere de profit pe mentinerea marjei. Cum? Prin cresterea volumului.

Bilant: CEC era una dintre bancile cu mari probleme in ceea ce priveste sistemul informatic. S-au facut progrese o data cu restructurarea bancii?

Eugen Radulescu: Terminarea informatizarii va avea loc in martie anul viitor. Pana atunci facem pas cu pas. Am centralizat salariile, vom centraliza contabilitatea bancii, vom centraliza clientela. Asta va insemna ca vom avea intr-un singur loc imaginea pe client, si nu pe conturi. La ora actuala marturisesc ca nu stiu cati clienti are banca. {tiu doar cate conturi sunt deschise.

Bilant: Se poate face o paralela intre restructurarea pe care ati facut-o la Banca Agricola si cea de la CEC?

Eugen Radulescu: La Banca Agricola a fost cu totul altceva decat este aici, la CEC. Era o banca mult mai mica, insa avea pierderi foarte mari, de vreo 200 de milioane de euro. Nu puteai sa vinzi o banca cu o pierdere atat de mare, decat dupa ce acopereai acest deficit. Restructurarea, acolo, a fost foarte dificila pentru ca banca nu avea voie sa acorde credite.

Prezumtia de vinovatie era foarte mare. De ce? Pentru ca multe credite devenisera neperformante, din cauza unei politici agrare care s-a facut cum s-a facut, in nici un caz nu cu gandul de a obtine eficienta. Totusi, era o banca intrata in dificultate. Singura metoda de a o restructura era comprimarea. De exemplu, s-a redus personalul de la 6.500 la 3.500 de oameni.

Am incercat acolo sa ne punem problema, iar aici incep sa apara comparatiile cu CEC-ul din acest moment, care este valoarea bancii? Ce anume poate sa aduca in plus banca fata de sistemul bancar? Si raspunsurile au aparut imediat: extinderea unui sistem IT si cardurile.

Pentru aceste doua lucruri nu puteau sa existe restrictii legale, desi pentru dezvoltarea sistemului IT am avut niste discutii cu Banca Nationala. Am fost intrebat: Cat te costa sistemul informatic? 15 milioane de dolari. |ti dai seama ca daca cheltuim banii si nu privatizam banca, maresti pierderea? Am zis: Da, asa este.

Pe langa cele 200 de milioane de dolari, risc sa mai pierd inca 15 milioane, dar daca nu fac asta, nu este nici o speranta sa vand banca. Pentru ca nu pot sa vand o cochilie goala, ci o activitate bancara. Dumnezeu ne-a ajutat sa o si vindem, pentru ca, altfel, s-ar fi putut gasi vreun destept care sa ne intrebe de ce am cheltuit banii. Situatia era complicata.

Totusi, banca avea o structura interna suficient de bine asezata, proceduri bune, experienta de creditare. Aceea fusese o banca ce a avut la un moment dat „un ghinion", au mai fost si fraude. Dar grosul venea din politica agricola si din amanarea luarii unei decizii. Si atunci, am strans banca, am redus numarul de unitati, am redus activitatea, ne-am ocupat de colectarea activelor proaste.

Incepusem chiar negocieri cu AVAB ca sa recuperam noi banii de pe creditele neperformante.

Bilant: Ideea de restrangere seamana cu situatia de la CEC.

Eugen Radulescu: Nu chiar, pentru ca la CEC nu se poate pune problema restrangerii activitatii. La CEC am restrans doar numarul de personal, volumul activitatii a crescut. Noi, noua conducere, am triplat practic volumul creditelor de la 600 milioane lei noi la 1.800 milioane lei noi in decembrie.

Bilant: Ce clienti are CEC?

Eugen Radulescu: Majoritatea sunt persoane fizice. Totusi, la CEC, cultura bancara este de un nivel mai scazut, aici trebuie sa-i invatam pe oameni ce inseamna riscul si ce inseamna prudenta. Alte lucruri, le stiu: stiu sa faca evalurea unei garantii. Au facut-o pentru persoane fizice, dar o vor face si pentru persoane juridice pentru ca nu se schimba lucrurile in mod fundamental.

Aici, la CEC, avem multi bani, nu ma duc cu jalba-n protap la Banca Nationala sa-mi dea bani, cum era la Banca Agricola.

Bilant: Ati restructurat Banca Agricola, apoi banca s-a privatizat si ceva mai tarziu ati plecat. Cum va veti simti daca se va intampla acest lucru si la CEC?

Eugen Radulescu: Macar am experienta. Nu va mai fi atat de surprinzator pentru nimeni. Deocamdata, este cum a zis Deng Xiao Ping cand a fost intrebat „care a fost influenta Revolutiei franceze asupra economiei lumii", iar el a raspuns „Este prea devreme ca sa ne pronuntam". La fel si eu, acum, e prea devreme sa vorbesc despre ce se va intampla dupa privatizarea bancii.

Bilant: S-a discutat foarte mult, in ultimul timp, daca pretul trebuie sa aiba o pondere importanta in privatizarea CEC, stiindu-se faptul ca, la privatizarea BCR, pretul oferit va avea o pondere de 90% din oferta de cumparare.

Eugen Radulescu: Pretul de privatizare a CEC conteaza foarte mult. Posibil sa nu conteze chiar 90%, dar nu-mi imaginez ca ar putea sa conteze mai putin de 80%. Decizia apartine comisiei de privatizare si guvernului. |n sensul acesta, conteaza mai putin decat la BCR (unde este vorba de 90%), nu in sensul ca nu conteaza pretul. Sa fim seriosi.

Bilant: Considerati ca politica monetara practicata in ultima perioada de banca centrala este eficienta? Este prea restrictiva?

Eugen Radulescu: Politica monetara trebuie sa faca fata unor provocari fara precedent, iar dimensiunea cifrica a evolutiilor finantelor romanesti este greu de imaginat. Vorbim de patru miliarde de euro, care inseamna productia Romaniei pe o luna. Ei bine, patru miliarde de euro reprezinta influxul net de valuta care ar trebui sterilizat de Banca Nationala intr-un an.

Sa ma ierte Dumnezeu, nu se intampla deseori si nu in multe locuri din lume sa existe un asemenea nivel al intrarilor de capital. De aceea, este dificil de dat verdicte de genul a lucrat sau nu bine Banca Nationala. |ntr-un fel se pune problema acum, cand rezervele valutare sunt de 16 miliarde de euro fata de atunci cand erau, in anul 1999, de 600 milioane de dolari.

Iar o agentie de rating zicea ca Romania este in pragul incetarii de plati si trei ani dupa aceea a tot tinut-o asa ca Romania era cat pe-aici sa intre in incetare de plati. Ca si cum ar fi spus ca o femeie este aproape gravida: esti sau nu esti in incetare de plati, esti sau nu esti gravida.

Bilant: Va referiti la anul 1999, in care Romania a avut un varf al datoriei externe.

Eugen Radulescu: Varful acela era de 2,8 miliarde de euro. O suma care acum pare de ras. Mi-aduc aminte ca, dupa cativa ani, cand am inceput sa evaluez anul 1999, si am vazut cifra de 2,8 miliarde de dolari am zis ca nu se poate, e prea frumos sa fie numai atat.

Pentru atata lucru, era asa un risc? Este altceva cand te afli in pragul incetarii de plati si altceva cand ai rezerve valutare atat de mari ca astazi.

Bilant: Numai din aceasta discutie ne dam seama cat de mult s-a schimbat economia romaeasca in ultimii ani. Desigur, situatia nu este roz...

Eugen Radulescu: Sigur, situatia nu este roz. Atata timp cat ai un PIB/locuitor asa de mic, cat exista discrepante sociale din cauza modului in care s-a facut privatizarea si a averilor care s-au facut cum s-au facut. Multi dintre acesti imbogatiti habar n-au sa conduca o afacere si continua sa o faca prin relatiile pe care le au pentru a le facilita accesul la banul public.

Risipind, in continuare, banul public pentru a-si mentine afacerile. Cu toate acestea, este evident ca ne indreptam in directia corecta. As spune un singur lucru: doua milioane de romani care lucreaza in strainatate. Acesta este lucrul esential care s-a schimbat in ultimii ani. Doua milioane de romani care aduc 3-4 miliarde de euro pe an in tara.

Aduc si o alta mentalitate, o alta conceptie despre ce trebuie sa faci in viata. Ca nu trebuie sa stai cu mana intinsa la guvern.

Bilant: Care au fost marile probleme ale economiei romanesti?

Eugen Radulescu: Intarzierea restructurarii, de vreo 10-12 ani, intarzierea adoptarii unor masuri decisive de privatizare (Sidex sau Petrom), si pe acest fond inflatia a scazut foarte greu. Inflatia cu doua cifre reprezinta principala bariera in calea oricarei investitii.

Pot sa ma duc sa le povestesc investitorilor straini orice, daca inflatia este mare, ei vor spune ca in Romania ceva nu este in regula. |n clipa in care inflatia este mai mare de 10%, investitorii vor spune ca nu merge ceva in acea economie. |n Romania, inflatia nu a putut sa coboare. Nu exista decat cateva cai pentru coborarea inflatiei. Prima este scaderea salariilor.

Unde s-a vazut vreo scadere de salariu in Romania? Niciodata. Forta sindicatelor a impins salariile in sus. A doua cale o reprezinta eliminarea pierderilor din economie. Asta inseamna sa inchizi Tractorul, sa inchizi Roman, sa inchizi minele, sa aplici Legea falimentului. S-a aplicat? Si acum se mai primesc subventii.

Bilant: O parte din industria miniera a fost totusi restructurata.

Eugen Radulescu: Da, insa lent si foarte tarziu. A mai ramas un singur instrument pentru scaderea inflatiei: politicile macroeconomice. Deficitul public a fost totusi tinut sub control. Este adevarat ca au explodat deficitele cvasifiscale. Banca Agricola si Bancorex au fost forme de deficit cvasifiscal care, pana la urma, au fost recunoscute ca datorii publice.

Politica fiscala a ramas suficient de stransa. Politica monetara si-a propus sa duca inflatia in jos. Nu exista alt instrument in politica monetara decat cresterea dobanzilor.

Bilant: Anul acesta, Romania a avut crestere economica mai mica decat cea prognozata.

Eugen Radulescu: Inundatiile si vremea proasta au redus productia agricola, dar, mai mult decat atat, au redus activitatea investitionala. Se mai intampla ceva. Nu mai sunt atat de multe pierderi in economie. Intreprinderile cu pierderi nu au mai fost ajutate, iar de cand s-a inchis si robinetul reesalonarilor, au inceput sa mai si plateasca. Canalele de acoperire a pierderilor s-au cam inchis.

Bilant: Privatizarea bancilor de stat a contribuit la blocarea acestor canale?

Eugen Radulescu: Bancile au ramas prudente in majoritatea cazurilor. Sigur ca au fost cazuri de faliment...

Bilant: La un moment dat, s-a spus ca si BCR a raspuns unor comenzi de finantare venite de la guvern.

Eugen Radulescu: Intr-o masura foarte mica. Eu am admirat conducerile succesive ale acestei banci, care au reusit sa evite ca jocurile politice sa le incalece complet. La un moment dat, BCR a cumparat la greu titluri romanesti de pe piata secundara, cand preturile erau mici.

Era momentul cand investitorii se luau dupa agentiile de rating care le spuneau ca Romania intra in incetare de plati, iar cei care se alarmau vindeau cu discount. BCR cumpara. A fost chiar o afacere foarte buna.

Bilant: Ati fost reprezentantul Romaniei la FMI. Cum se iau deciziile la Washington, la Fond?

Eugen Radulescu: Ei nu sunt emotionali niciodata. La FMI, nu se iau decizii pe baze emotionale. Lucrurile pot fi vazute in jumatatea plina sau in cea goala a paharului. Eu cred ca daca nu ar fi existat acordurile cu FMI, Romania intra in Uniunea Europeana dupa Turcia. Adica, foarte tarziu.

Acordurile au pus ordine in indicatorii macroeconomici, ne-au obligat sa tinem deficitele mici, sa facem niste restructurari de intreprinderi.

Bilant: Ne-ar afecta incetarea acordui cu FMI? Ne-ar afecta in negocierile cu Uniunea Europeana?

Eugen Radulescu: La altceva nici nu are cum sa ne afecteze, pentru ca Romania nu mai are nevoie de banii Fondului Monetar International. Rezervele valutare ale tarii sunt importante. Fondul, prin definitia lui, ar trebui sa fie institutia care sa sprijine tarile sa-si depaseasca crizele temporare de balanta de plati.

Cu timpul, Fondul a depasit cu mult aceasta viziune si a ajuns sa fie institutia care salveaza tarile aflate in situatii foarte critice, prin masuri de ordin structural, si nu conjunctural.

Asa incat FMI si-a depasit clar mandatul initial care era cam asa: daca ai o recolta proasta anul acesta, nu o sa stai nemancat pana anul viitor, te imprumuti de la FMI, hranesti populatia, si anul viitor incepi sa platesti. A trecut vremea aceea in care deficitele aveau cauze de ordin conjunctural. Acum, deficitele au cauze de ordin structural.

Romania are un deficit de cont curent gigantic, de peste 8% din PIB, dar in acelasi timp are rezerve uriase. Avem deficit de cont curent, dar este mai mic decat intrarile de capital.

Bilant: Se vorbeste tot mai mult despre faptul ca, mai devreme sau mai tarziu, este posibil sa avem o corectie a cursului de schimb, adica o depreciere a leului in raport cu principalele valute. Ce credeti?

Eugen Radulescu: Eu am o cu totul alta parere. Cred ca leul se va aprecia in continuare pana in anul 2015, cand vom intra in uniunea monetara.

Bilant: Tot cu 15% pe an?

Eugen Radulescu: Nu am spus ca la fel de tare. Am spus ca va continua sa se aprecieze. Ceea ce inseamna ca nu cred ca vom intra la o paritate care sa fie mai mare de 3,2 sau chiar 3 lei pentru un euro. Nu vad posibila o depreciere a leului. Cele mai multe capitaluri speculative, atatea cate au intrat in tara, s-au dus pe speculatii imobiliare.

Cum o sa plece de acolo? Vor vinde altcuiva care vine tot din afara tarii. Fara indoiala ca vor avea loc corectii temporare, miscari in sus si in jos ale cursului valutar. |ntr-o zi, Banca Nationala poate sa se supere si in loc sa cumpere valuta o sa vanda, si atunci se misca imediat cursul. |n felul acesta impiedica speculatiile.

Bilant: Care sunt entitatile din economie avantajate de aprecierea monedei nationale?

Eugen Radulescu: Din clipa in care am plecat de la un curs de 42.000 de lei pentru euro si am ajuns la un curs de 36.000 lei pentru un euro, inseamna ca politica valutara a BNR a fost foarte restrictiva. Cursul leului, care se apreciaza, este cel mai tare instrument de intarire a politicii monetare. Cea mai tare parghie antiinflationista este cursul de schimb.

Reducerea dobanzilor s-a facut tocmai pentru a schimba mecanismele in piata. Cursul de schimb este esential. De ce? Pentru ca mai mult de jumatate din PIB este import. Pai, daca se importa la un pret mai mic, mai mult de jumatate din PIB s-a rezolvat. Iar restul se contamineaza.

Bilant: Ce parere aveti despre limitarea creditului in valuta?

Eugen Radulescu: Trebuia facuta mai demult. Este vorba despre a-i face sa plateasca pe cei care au fost putin cam lacomi. Datele monetare arata ca 80% din cresterea de credit in valuta provine din resurse externe. Adica, bancile s-au imprumutat de la banca-mama ieftin si au dat credite scumpe in piata, facand ca valuta sa ajunga la Banca Nationala.

|n clipa in care Banca Nationala n-a mai vrut sa cumpere valuta, bancile straine s-au cam trezit cu afacerile aruncate in aer. Bancile trebuie sa inteleaga ca vremea banilor castigati usor a trecut. Ce poate fi mai placut si simplu decat sa te imprumuti cu valuta de afara cu 2% si sa plasezi in tara cu 10-12%. Esti sigur ca poti sa-ti indeplinesti planul si sa cresti cu 30%.

Asa se lucreaza, stabilesti cu cat vrei sa creasca creditul si vezi de unde iei resursele, din intern sau de la extern. Resursele interne te costa 3%-4%, cele externe 2%. Iei din resurse externe, iti iese afacerea si ai reusit sa faci marja de profit. Cand exagerezi, vine cineva si-ti spune sa te mai linistesti.

Bilant: Inflatia de anul viitor, de 5,5% este o tinta realista? Se poate atinge?

Eugen Radulescu: Nu este usor de atins. Sa nu uitam ca anul acesta ajungem la 8% de la o tinta de 7%. Dar in conditiile in care am avut inundatii care au redus productia agricola, si pretul petrolului a ajuns mai mult de 60 de dolari pe baril, atingand un maxim istoric. Cauzele externe sunt foarte importante. Iar faptul ca reusim sa scadem inflatia ne arata ca BNR nu a facut o politica rea.

Sigur, aceasta politica a atras si nemultumiri. Cei care traiau bine pe resurse in valuta venite din afara tarii se supara acum ca trebuie sa munceasca putin pentru bani.

Bilant: Nu sunteti prea critic la adresa bancii centrale. Omologii dumneavoastra de la bancile comerciale critica BNR pentru rezerva minima obligatorie sau pentru masurile de restrangere a creditarii. Faptul ca ati lucrat in Banca Nationala va face sa aveti mai putine accente critice la adresa ei?

Eugen Radulescu: Am discutat in calitatea mea de analist. |n calitatea mea de presedinte de banca, va raspund asa: banca mea nu are nici un credit acordat in euro. |n momentul de fata, se pregateste sa lanseze produse de creditare in euro, iar pana cand va ajunge la 700 de milioane de euro va putea sa acorde cate credite doreste, in asa fel incat aceasta masura nu m-a dezavatajat catusi de putin.

Bilant: Si, totusi, evolutia cursului de schimb i-a iritat terbil pe exportatori. Cat de loviti au fost?

Eugen Radulescu: Este foarte clar ca exportatorii sunt cei mai nefericiti. O apreciere a leului de la 42.000 la 36.000 pentru un euro reprezinta o leuca pe care au primit-o in moalele capului. Ei sunt cei care achita cel mai tare nota de plata in acest joc. Fara nici o indoiala. |ntrebarea care se pune este: exista o alternativa? Raspunsul este simplu: nu.

Alternativa ar fi fost o inflatie mai mare cu aceeasi apreciere a leului. Doar ca se intampla pe un alt palier: in loc sa avem inflatie de 8% si un curs de 36.000 de lei pentru un euro, am fi avut inflatie de 20% si curs de 42.000. Aprecierea monedei locale nu a indus-o BNR, ci piata, care ii cuminteste cel mai bine pe risipitorii din economie.

I-a fortat pe cei care exporta sa-si reduca costurile, sa gaseasca solutii, sa dea oameni afara s.a.m.d. Nu sunt singurii care s-au suparat. S-au suparat si cei care produceau marfuri care pot fi importate. Din cauza faptului ca puteau sa produca scump si prost, si acum trebuie sa produca mai ieftin si mai bine, pentru ca, altfel consumatorii cumpara produse din import.

|n felul acesta, creste productivitatea muncii. La Dacia, se produc acum 100.000 de Logan pe an cu jumatate din numarul de oameni care produceau 30.000 de Dacia.

Bilant: Sunt schimbari care, in ultima instanta, ne apropie de Uniunea Europeana.

Eugen Radulescu: Lucrurile s-au schimbat in mod clar. Exista insa si o trauma a schimbarii, care este valabila pentru oricine, chiar si pentru cei care castiga din aceasta schimbare. Dar progresul nu poate veni altfel. Daca vrem sa intram in Uniunea Europeana si sa avem un standard de viata la nivelul tarilor din Uniune, trebuie sa muncim ca acolo.

Interviu realizat de Constantin Rudnitchi