Dezmat si sange la 'Casa americanului'

de Traian Tandin     Jurnalul National
Sâmbătă, 5 noiembrie 2005, 0:00


1948. O familie de oameni simpli: tata, mama si fiica. Fata reclama sefului de post ca, in zorii zilei, au fost atacati de banditi care, dupa ce i-au impuscat si ranit ambii parinti, le-au furat banii.

La fata locului au fost gasiti un agent fiscal si un flacau. Baiatul era prietenul fetei, iar agentul, prieten al familiei.

Casa era compusa din doua camere despartite printr-o tinda. Camera din fata – dormitor, avea un pat in coltul din dreapta usii, inspre tinda, iar langa peretele dinspre strada, un divan pe care dormea fata. Tatal ei a fost gasit imbracat, intins cu fata in jos, langa perete, cu picioarele spre usa.

Rigiditatea cadaverica si sangele inchegat de sub el erau indicii ca asasinatul se petrecuse cu cateva ore inainte, victima fiind impuscata o singura data, in inima. Femeia, imbracata, zacea pe pat, vaitandu-se de o durere la omoplatul drept. Fusese bandajata de fiica ei. Cealalta camera servea drept camara.

De la inceput, seful de post a luat o declaratie femeii, din care rezulta ca mai multi indivizi mascati au intrat in casa si au tras asupra lor. Fata a lesinat, iar ea a fost ranita in momentul cand se intorcea sa se uite la fata. Dupa aceasta nu mai stie ce s-a intamplat, deoarece cazuse pe pat. Banditii le luasera toti banii, respectiv 2.500 de dolari pe care ii adusese barbatul din America.

Avusesera 4.000 de dolari, insa cumparasera pamant, vite, reparasera casa si incepusera sa-i faca zestre fetei.

Dovada ca talharii au tras si asupra fetei erau urmele de gloante infipte in peretele de deasupra divanului.

Dintr-o simpla examinare a camerei s-au gasit gloantele infipte in pereti, deasupra divanului, si o urma de glont in tavan. Aceasta urma avea toate semnele unui ricoseu. Glontul cu care fusese rapus omul ramasese, probabil, in corpul mortului.


Cateva urme si nici o supozitie
Au fost anuntate autoritatile: Parchetul si legiunea de jandarmi. La o noua examinare, amanuntita, la fata locului s-a mai gasit, sub pat, un tub ars. Dupa tub s-a dedus ca arma era un pistol de calibru 5 mm.

In camara, pe capacul hambarului de grau, unde fusesera banii, s-a gasit o picatura de sange care provenea de la femeie, tarata de talhari cu forta sa le dea banii.

Continuandu-se investigatiile, a fost identificat un martor care, in noaptea crimei, pe la ora 23:00, a vazut doua umbre iesind in fuga din curtea victimelor si disparand pe o straduta din apropiere. Acest martor isi baza afirmatiile si pe faptul ca a auzit, apoi, mult timp, cainii latrand in partea in care au disparut umbrele.

N-a fost posibil sa distinga nici macar imbracamintea, fiind intuneric si aflandu-se la circa 200 de metri de casa victimelor.

S-au cautat urme pe straduta indicata, insa fara rezultat; trecusera pe acolo vitele la pasune, nemaifiind posibil sa se gaseasca vreun indiciu de care sa se poata lega cercetarea.

Despre familia victimei se stia ca omul fusese in America si, timp de 16 ani, adunase cele cateva mii de dolari cu pretul sanatatii, muncind cu greu prin fabrici. Se inapoiase cand avea 46 de ani, punandu-si toata nadejdea in linistea unei gospodarii tihnite, fara grija zilei de maine.

Aveau cu ce sa-si marite fata si nu s-a impotrivit cand a vazut ca ea tine la flacaul acela sarac, insa zdravan si voinic. I se paruse cam fudul, insa intelegea ca fata este mai mult decat logodita cu el.

Femeia nu prea avea un renume bun, deoarece in lipsa sotului traise cu mai multi barbati. Prietenia familiei cu agentul fiscal se legase dupa inapoierea omului. Agentul era sfetnicul cel mai nimerit in vanzarea dolarilor.

Intrucat toata lumea vorbea ca "americanul" are foarte multi dolari, unii exagerand ca este chiar milionar, nu s-a putut contura vreo suspiciune asupra vreunei persoane anume. Astfel, seful de post i-a luat "in calcul" pe fostii infractori de pe raza comunei, socotiti capabili de o asemenea talharie.

Dupa o triere "exigenta", peste noapte au fost retinuti cinci indivizi, fara a se tine seama ca acestia aveau alibiuri perfecte. Desi nu voiau sa recunoasca fapta, jandarmul s-a apucat de intocmirea actelor pentru trimiterea lor in judecata.

Norocul a fost ca jandarmul a primit vizita unui ofiter de la companie, venit in inspectie. Pus la curent cu evenimentul, ofiterul s-a dus in beci si a stat de vorba cu "talharii". Dupa o jumatate de ora de vorba cu ei, a iesit la lumina cu convingerea ca toate probele sunt intemeiate pe prezumtii gresite.

A dat ordin sa inceteze intocmirea actelor, urmand sa faca personal o noua cercetare la fata locului.


"Marturia" gloantelor din zid
Deplasandu-se la locul faptei, ofiterul a gasit mortul pe catafalc, cu bocitoare langa el. Femeia se ocupa de treburile necesare inmormantarii. Fata si logodnicul se repezisera la oras sa aduca gateli si sicriu pentru mort.

– Bine plutonier, se adreseaza locotenentul sefului de post, de ce n-ai scos toate gloantele din zid? Trebuia sa le gasesti pe toate patru! Am vazut ca ai doar unul si un tub!

– Sa le scot, domnule locotenent! Sunt insa la fel cu cel de la post!

– Sa vedem!

Si, in timp ce se straduia sa scoata gloantele infipte, locotenentul, un vanator pasionat, ramase surprins de faptul ca urmele erau oblice, indicand directia de tragere dinspre pat. Urma glontului ricosat din tavan era pornita tot din partea aceea. Glontul acesta a fost gasit in divanul fetei.

Femeia, care se pornise a boci, a fost convinsa cam greu sa mai explice o data cum au intrat talharii in casa si cum i-au impuscat. Dupa ce si-a sters o parte din lacrimi, printre suspine, ea a aratat cu mana: ici, colo.

– Cum au intrat aici, a spus ea, si au dat cu ochii de mine, ca ma repezisem sa vad ce-i cu omul meu, au tras si in mine, si in fata. Eu m-am ferit, dand sa fug spre pat si numai ce am simtit o arsura in spate. Cand m-am uitat la fata, lesinase. Am crezut ca au omorat-o, ca pe taica-sau. M-au tarat apoi sa le arat unde sunt banii.

Dupa ce le-am deschis hambarul, am cazut si nu mai stiu ce s-a intamplat pana a venit fata de m-a luat in casa. Ea mi-a pansat rana si m-a culcat in pat. Nu i-am cunoscut pe talhari, caci erau cu caciulile trase pe ochi si cu gulerele ridicate.

Locotenentul ramase cu gandul la scena cu impuscaturile. Directia indicata de urme nu se potrivea cu ce-i spunea femeia. Tinand cu orice pret sa se convinga, a trimis sa i se aduca niste tinte si un mosorel cu ata neagra. Dupa ce a legat fiecare tinta cu un fir de ata, le-a batut in urmele gloantelor. A intins apoi atele in directia indicata de urme. Toate trei firele s-au concentrat la pat; proba evidenta ca de aici se trasese.

Ipoteza ca talharii au tras asupra fetei, dupa ce o facusera pe mama sa inofensiva, era indoielnica. Trebuia asteptata fata, pentru a fi si ea intrebata din nou.


Femeile incurca... itele
Inspre seara, locotenentul a fost instiintat ca fata venise cu sicriul. Tanara aflase ca ofiterul fusese pe la ei si ca masurase ceva cu atele ce stateau facute ghemulete in zid. A fost rugata sa explice cum si de unde au tras hotii.

– De aici! Si fata arata in directia patului.

– Dar tatal tau unde era cand a fost impuscat?

– Nu stiu, ca dormeam. Cand m-am trezit, speriata de impuscatura, l-am vazut aici. S-a rezemat de zid, langa usa, si a cazut mort.

– Arata!

Deschizand pe jumatate usa, fata a aratat ce spunea ca vazuse. Locotenentul era din ce in ce mai nedumerit. Reconstituirea scenei, cu ajutorul fetei, a mai produs o enigma: in momentul cand fata arata cum a deschis usa tatal sau, s-a vazut ca partea stanga a corpului era protejata. Atunci cum primise victima glontul in inima? Din tinda nu putea fi impuscat decat in partea dreapta.

Nu-i venea sa creada. A desfacut hainele mortului la piept, sa se convinga ca are rana in dreptul inimii. Rana era specifica impuscaturilor de aproape.

Logodnicul fetei asistase la toata aceasta ciudata verificare.

Locotenentul se convinsese: toata cercetarea sefului de post era o poveste proasta. Femeile minteau!


Desfrau si moarte
Ofiterul a dat ordin ca mama si fiica sa fie chemate la post pentru declaratii. Adusa intai fata, in cancelaria postului, i s-a explicat cum s-au petrecut lucrurile.

– Tu, fata, tu l-ai omorat pe tatal tau!, i-a spus raspicat ofiterul.

– Nu! Nu eu, Simu..., a izbucnit ea in plans.

Mama fetei a ramas o clipa incremenita in prag si, cu un ras isteric, s-a napustit asupra ei, ca o hiena. Auzise cand fata pronuntase numele criminalului.

In privinta beciului de la post, locul celor cinci banuiti saturati de cazare a fost luat de logodnicul fetei si de agentul fiscal. Acestia, spre dimineata, si-au inceput marturisirile. La fel si cele doua femei. Acestora, in 16 ani, le secase din inimi ultima picatura de dragoste de sot si tata. Banii pe care ii primeau de la el nu le ajungeau decat pentru lene si dezmat.

Ajunsesera sa-l socoteasca ca pe o punga, buna cat nu se goleste de bani. Amantii le umpleau viata cu toate desfraurile. Si cand le-a trimis vestea ca se inapoiaza acasa, l-au simtit deodata dusman.

Amantii le-au vorbit femeilor si, dupa ce le-au convins de reusita inscenarii, au elaborat planul in cele mai mici amanunte. Batranul trebuia sa mearga la un cetatean in satul vecin, care avea de vanzare niste pamant. Erau siguri ca are sa intarzie pana noaptea.

Perceptorul avea sa-si faca de treaba prin partea locului si sa-l incurce pe om pana pe la 10-11 seara, apoi sa-l lase sa vina singur, motivand ca merge mai departe cu treburi urgente. De fapt, agentul fiscal urma sa se intoarca si sa-l astepte in casa. Asa s-au petrecut lucrurile, in momentul cand omul a batut la usa, i-a deschis logodnicul si, cum a facut un pas sa intre in casa, a tras.

Agentul fiscal a completat repede inscenarea criminala. Trecand in spatele patului, a tras doua gloante de langa divanul fetei, apoi, asezand femeia culcata pe stanga, i-a tras un glont de-a lungul omoplatului drept, facandu-i o rana superficiala. Urma din tavan era facuta de acest glont.

Trecand peste cadavrul omului, s-au dus in camara si femeia a descuiat hambarul de unde cei doi criminali au luat cutia cu bani.

A doua zi, cu mortul pe catafalc, s-a reconstituit intreaga fapta. Pistolul a fost gasit intr-o fantana, iar banii, in locuinta perceptorului.

PRIMUL INDICIU
"Si, in timp ce se straduia sa scoata gloantele infipte, locotenentul, un vanator pasionat, ramase surprins de faptul ca urmele erau oblice, indicand directia de tragere dinspre pat. Urma glontului ricosat din tavan era pornita tot din partea aceea. Glontul acesta a fost gasit in divanul fetei"

MOBILUL CRIMEI
"Femeilor, in 16 ani, le secase din inimi ultima picatura de dragoste de sot si tata. Banii pe care ii primeau de la el nu le ajungeau decat pentru lene si dezmat. Ajunsesera sa-l socoteasca ca pe o punga, buna cat nu se goleste de bani. Amantii le umpleau viata cu toate desfraurile. Si cand le-a trimis vestea ca se inapoiaza acasa, l-au simtit deodata dusman"

INSCENARE RISCANTA
"Agentul fiscal a completat repede inscenarea criminala. Trecand in spatele patului, a tras doua gloante de langa divanul fetei, apoi, asezand femeia culcata pe stanga, i-a tras un glont de-a lungul omoplatului drept, facandu-i o rana superficiala"















24 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version