Ziua mortilor (de Stelian Tanase)

de     Ziua
Sâmbătă, 5 noiembrie 2005, 0:00


Zile complicate la Bucuresti. Mass-media a fost servita copios. A avut din ce trai. Ar trebui sa dea de pomana celor adormiti. Capul de afis l-a tinut saptamana asta dna Elena Udrea. Declaratia facuta in direct la un post de televiziune a fost o flama de la chibrit intr-o incinta plina de gaz. O afirmatie aparent banala trimitea la un telefon dat de premier procurorului general.

A fost detonatorul unei explozii. Sunt multe intrebari legate de acest episod. Ele trebuie puse. De unde avea dna Udrea informatia cu pricina? De la dl. Ilie Botos, sa zicem, ca la curent cu rolul foarte important pe care-l joaca dna Udrea pe langa presedinte, i s-a plans de imixtiunea premierului? Sau stie de la premier, care dorind sa comunice presedintelui ca a vorbit cu dl.

Botos despre arestarea lui Dinu Patriciu, i-a pasat informatia? Sau stie chiar de la Traian Basescu? Daca da, ma intreb, trebuia sa stie dna Udrea sau nu, povestea asta? Era necesar ca presedintele sa ii relateze celui mai influent personaj din anturajul sau ca premierul l-a sunat pe procurorul general? La conferinta de presa de la aeroport, Traian Basescu a precizat ca dna Udrea tocmai se afla

in biroul sau cand Ilie Botos l-a informat telefonic. Amanuntul cum ca a trimis-o sa caute textul Constitutiei are un farmec nebun !!! si asa, printr-o intamplare (ne)fericita, am aflat si noi, dupa sase luni, ce s-a intamplat. Dati-mi voie sa ma indoiesc de adevarul acestei relatari.

De ce? Pentru ca tot la aeroport, presedintele ne-a transmis regretul sau ca a mintit public cand intr-un interviu a negat ca stia ceva de faptul ca premierul i-a dat un telefon procurorului general ca sa se intereseze de povestea cu Dinu Patriciu. Aflam ca, daca are un interes, presedintele ne minte.

Dar daca nu a mintit atunci si minte acum? De ce nu? In fond de ce acest scandal, cand procurorii si magistratii primesc de decenii telefoane mult mai grave in care li se cere sa dea anumite solutii. E o practica din pacate curenta. Nu mai spun ca de obicei - de o jumatate de secol - suna sau se prezinta ei in persoana - fara sa le-o ceara nimeni - la diferite marimi sa ceara indrumari.

Incerc o explicatie. Tariceanu a sunat la Parchet pentru ca la Cotroceni episodul cu arestarea lui Patriciu era cunoscut bine si din vreme, iar el nu stia nimic. Daca povestea asta va face ca grangurii din afaceri, mass-media, politica sa isi dea peste maini inainte de a suna un politist, un judecator sau un procuror, atunci e bine ca a iesit asa.

Scandalul ascunde ceva. Intrebare: dna Udrea a facut dezvaluirea sa la cererea lui Traian Basescu? A fost teleghidata de la Cotroceni sau nu? Daca da, ce a vrut presedintele? De la o vreme nu mai arunca bombele cu mainile sale, lucreaza prin interpusi.

Dna Udrea este un astfel de interpus? A fost portavocea prezidentiala? Ce a vrut Basescu sa obtina? O criza politica? Sa il faca pe Tariceanu sa demisioneze? Se mai gandeste la rocada cu Stolojan, care tocmai acum - coincidenta - se declara interesat de PNL? E Basescu capabil sa opereze cu asemenea mijloace neconventionale ca sa isi mareasca puterea? Poate o face din cavalerism fata de Stolojan

caruia i se considera dator. Stie ca Stolojan vrea sa fie premier. Si el il vrea pe Stolojan premier. Poate cavalerismul sau se refera la dna Udrea. Sa se simta atat de jignit in amorul sau propriu de plecarea dnei Udrea, ca sa vrea o revansa? Povestea ar fi atunci o rafuiala de cartier cu tipii de pe strada vecina, pentru o femeie frumoasa.

Este dna Elena Udrea folosita ca instrument impotriva lui Calin Popescu Tariceanu? De ce, de unde riposta asta patimasa? La Cotroceni se stie ca din grupul de interese strans in jurul premierului ar fi pornit lovitura impotriva presedintelui. Cum Basescu nu lasa nimic neplatit, afrontul nu avea cum sa ramana asa. E "care pe care".

Plecarea dnei Udrea ar fi un complot impotriva presedintelui, razbunarea lui Patriciu, apropiat de Tariceanu, pentru ca a fost arestat. Basescu era tinta reala, nu dna. Dna Udrea sustine acest scenariu. E posibil totusi, de ce nu, ca dezvaluirea sa sa nu fi fost controlata de Cotroceni. Dar ma indoiesc ca dna Udrea ar fi spus asemenea lucruri grave fara acordul lui Basescu.

Daca a facut-o, cariera politica la care aspira, e terminata. Sa zicem ca totusi dnei Udrea i-a scapat informatia? Dna Udrea se considera victima razboiului dintre palate. Scandalul a intrerupt o cariera promitatoare, aflata sub protectia unor personaje puternice ca Stolojan si Basescu.

Sa fi dorit o revansa pentru propria ei satisfactie? Si intr-un caz, si in altul se pune intrebarea: cate secrete mai detine? Cand, unde si cum le va plasa? Impotriva cui? Cine e amenintat de dezvaluirile pe care le-ar putea face? Citea ea oare rapoartele serviciilor? I-a impartasit Basescu secrete? Isi va incalca iar clauza de confidentialitate pe care oricine in asemenea pozitie trebuie sa o

respecte? Sau, cu voie de sus, o va ignora daca va servi "cauzei"? Va prefera de acum incolo sa taca ? Sau va face alte dezvaluiri? O va face la cererea presedintelui? A altcuiva? Sau pentru motive personale? Daca data viitoare, ne va impartasi secrete despre Basescu?!...

Aceste intrebari as fi dorit sa le adresez dnei Udrea, daca as fi avut ocazia.















30 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri