Casele de licitatie - interfata artei ca marketing

de Miron Manega     Saptamana Financiara
Luni, 7 noiembrie 2005, 0:00


Cel mai scump tablou vandut de Casa de licitatie Alis in 2004 a fost un Tonitza de 51.980 de euro. Monavissa a vandut cel mai bine un Iser, la pretul de 15.000 de euro.

Raportul dintre valoarea artistica a obiectelor de arta si cota lor de piata este pusa in evidenta, printre altele, si de vanzarile prin casele de licitatii. Acestea constituie, pentru domeniul amintit, ceea ce reprezinta posturile de radio pentru productiile muzicale. Cu cat piesele unui autor sunt transmise mai des la radio, cu atat cota acestuia creste.

In mod similar, cu cat lucrarile unui artist sunt mai prezente in circuitul licitatiilor publice, cu atat valoarea de piata a artistului este mai ridicata. Este insa doar o similitudine grosso modo pentru ca, in realitate, lucrurile sunt mult mai nuantate

Conditia de baza ca un artist sa capete cota de piata este, oricat ar parea de cinic, ca el sa nu mai fie in viata. Este suficient sa ne aruncam o privire peste lucrarile scoase la licitatie ca sa constatam ca peste 90% din ele apartin unor artisti care au murit demult sau, daca nu, sunt la o varsta foarte inaintata.

Este foarte greu pentru un tanar plastician sa intre in circuitul caselor de licitatie. De aceea foarte multi dintre ei prefera riscurile ofertelor venite din partea impresarilor straini. Acestia le asigura vanzarea, dar in conditii greu de onorat si cu comisioane de 50% din pret.

Monavissa versus Alis

In Bucuresti exista doua mari case de licitatie a obiectelor de arta: Alis (presedinte Mihai Papagheorghiu) si Monavissa (presedinte Alexandru Ghildus). De bine, de rau, ele reusesc sa se constituie in interfata unui mecanism de piata care, pana nu demult, functiona doar subteran: comertul cu opere de arta.

S-a putut realiza chiar un top al vanzarilor de lucrari plastice, ceea ce, dincolo de informatia ca atare cu privirea la cererea de pe piata, ii ajuta pe organizatori sa-si orienteze achizitiile. La Casa de licitatie Monavissa, cel mai scump tablou vandut in 2004 (15.000 de euro) a fost un ulei pe carton de Iosif Iser, intitulat „Tataroaice".

Un alt Iser, intitulat la fel, dar de dimensiuni ceva mai mici, a fost vandut in 2004 cu 10.500 euro.
La Casa Alis, cel mai scump tablou vandut in 2004 a fost un „Nud vazut din spate" de Nicolae Tonitza (ulei pe carton), adjudecat la pretul de 51.980 de euro. De altfel, daca e sa facem o evaluare globala a lucrarilor plastice vandute prin cele doua case de licitatie, preturile de adjudecare sunt sensibil mai mari la Alis.

Comisioanele retinute din pretul de cumparare sunt, la Casa Alis, de 16,5%, iar la Monavissa de 15,5%.

Recordul ultimei licitatii la Alis: 350 de milioane
pentru un Tonitza


Licitatiile sunt programate o data sau de doua ori pe luna la Monavissa si de doua sau trei ori pe luna la Casa Alis. Ultimele licitatii, cele din 30 octombrie, au avut loc simultan la ambele case, la aceeasi ora (11.00), pe patru sectiuni la Monavissa si pe 11 sectiuni la Alis. N-a fost una din zilele bune de licitatie, potrivit lui Mihai Papagheorghiu, patronul firmei Alis.

S-au vandut totusi 25 de lucrari de pictura, doua sculpturi, 20 de bijuterii, 14 obiecte de argint, 3 ceasuri, 6 tiparituri, 10 portelanuri, 6 obiecte de mobilier etc. Cele mai scump tablou adjudecat de un cumparator a fost „Spaniola", un ulei pe carton apartinand lui Iosif Iser (350 de milioane de lei vechi), urmat de un „Peisaj" de Grigorescu (280 de milioane de lei vechi, ulei pe lemn).

Alte lucrari scumpe au mai fost „La semineu", de Nicolae Vermont (190 de milioane), si „Gradina suspendata", de Alin Gheorghiu (105 milioane). Interesant e ca tabloul cel mai scump expus la aceasta licitatie („Flori" de Nicolae Tonitza, pret de plecare 525 de milioane), nu a fost propus la vanzare.

Interesante, de asemenea, sunt mecanismul in sine al licitarii si lucrarile care au depasit spectaculos pretul de „strigare". Cateva exemple ar fi „La semineu" (care a „sarit" de la 100 la 190 de milioane), „Ora ceaiului", de Ghislaine Lambert (de la 26 la 80 de milioane), „Cos cu flori", de A.

Dimitriu (de la 28 la 36 de milioane), „}aranci", de Petre Remus Troteanu (de la 30 la 65 de milioane), „Peisaj de iarna", de Partog Vartanian (de la 12 la 34 de milioane). In sfarsit, nu mai putin interesant e spectacolul cumparatorilor. Intrucat numele licitantilor sunt confidentiale pentru cei care asista, acestea au fost inlocuite cu numere.

Numarul 45, de pilda, a cumparat trei tablouri insumand 55,7 milioane de lei vechi, numarul 82 a cumparat doua, in valoare totala de 33 de milioane, numarul 89 a cumparat doua in valoare de 46 de milioane, iar numarul 101 a cumparat tot doua, dar in valoare de 240 de milioane („La semineu", de Vermont, si „Florareasa", de Dimitrie Mihailescu).

Cele mai scumpe lucrari, „Spaniola" lui Iser (350 de milioane) si „Peisaj" de Grigorescu (280 de milioane), au fost adjudecate de acelasi numar: 17. Cine se ascunde in spatele acestor numere nu se stie. Se stie insa ca nu e vorba neaparat de pasionati ai artei, ci de oameni pentru care o opera plastica e o investitie, nu o sursa de emotii estetice.

La sectiunea sculptura, „recolta" a fost ceva mai slaba, si la oferta, si la cumparare: s-au vandut doar doua lucrari, una cu 10 milioane de lei vechi („Semanatoare" - bronz patinat de la sfarsitul secolului XIX) si alta cu 30 de milioane (un triptic sculptural de la inceputul secolului XX).

Vanzare slaba si paradoxuri la Monavissa

La Monavissa, lucrurile au stat si mai prost. Cea mai scumpa lucrare vanduta duminica, 30 octombrie, a fost un „Portret de femeie", ulei pe carton semnat de Dimitrie Berea. Pret de adjudecare: 46 de milioane de lei vechi. A urmat o tempera pe hartie, „Cabaret", semnata de Lucia Dem Balcescu (45 de milioane de lei) si un nud, ulei pe panza, de Spiru Chintila (30.450.000 lei).

Paradoxal, un tablou in ulei de Ion Pacea, „Mere in vas galben", s-a vandut doar cu 30 de milioane, iar o acuarela de Thedor Pallady cu 17,5 milioane. Au ramas nevandute lucrari semnate de artisti importanti ca Jean Comanescu, Tsukioka Yoshitoshi, George Catargi, Tia Peltz, Camil Ressu, Iosif Steurer, Rudolf Schweitzer-Cumpana etc.

La sectiunea Arta decorativa, Monavissa n-a vandut decat o cupa cu picior din argint aurit, cu 27 de milioane, si un serviciu de cafea din 1957, cu trei milioane de lei vechi. Mai scumpe par sa fi fost cartile de la sectiunea omonima.

Astfel, „Calatorie cu funicularul", de Sasa Pana (Editura Unu, 1934), s-a vandut cu 30 de milioane, iar „Poemul invectiva", de Geo Bogza (aceeasi editura, 1933), cu 17,5 milioane. In schimb, „Stihuri pestrite" de Tudor Arghezi (Editura Tineretului, 1957), a fost adjudecat cu 300.000 de lei. A fost, de altfel, cea mai slab vanduta carte la aceasta licitatie.

„Subliniem rolul valorii obiectului de arta ca investitie si, pentru aceasta, desfasuram un program de evaluare si expertizare asigurat printr-o asistenta de specialitate, acordata de profesionisti atestati de Ministerul Culturii si Cultelor si de personalitati din diverse domenii" - semna, la infiintare, pe pagina de garda a site-ului www.monavissa.ro, Alexandru Ghildus, presedintele firmei.

Se pare ca Monavissa n-a reusit sa faca si demonstratia de eficienta a scopului declarat.


Cine cumpara patrimoniul UAP?

In lumea artistilor plastici circula zvonul ca Pavel Susara, cunoscutul critic de arta, intentioneaza sa deschida a treia casa de licitatie. Momentul nu e tocmai nepotrivit, avand in vedere ca piata romaneasca de arta se afla inca la inceput si are nevoie de cat mai multa infrastructura de desfacere.

Intentia criticului pare sa fie confirmata si de faptul ca el a oferit Uniunii Artistilor Plastici suma de175.000 de euro pentru toate lucrarile aflate in patrimoniul acesteia. Daca va deschide intr-adevar o casa de licitatie, e clar ca va scoate mai mult din aceste opere, apartinand unor artisti celebri ca Tonitza, Pallady, Ciuculescu, Baba, Patrascu, Steriadi, Camil Ressu etc.

In felul acesta, Pavel Susara va deveni un adversar puternic si incomod pentru Papagheorghiu si Ghildus, cei care detin, pana acum, monopolul licitatiilor cu obiecte de arta.

Reamintim ca Uniunea Artistilor Plastici trece printr-o situatie dramatica: din cauza activitatii lipsite de eficienta a Combinatului Fondului Plastic, aflat in patrimoniul sau, a acumulat, cu penalizari cu tot, datorii de 11 miliarde de lei vechi. Zamfir Dumitrescu, presedintele UAP, agreeaza ideea de a apela la solutia vanzarii patrimoniului, mai ales ca exista si alte oferte.

Fostul presedinte al UAP, Alexandru Ghildus (autorul celebrei „tepe" din Piata Revolutiei si patron al Casei de licitatie Monavissa), nu a fost insa incantat de idee, considerand ca ar fi existat si alte solutii. O solutie ar fi fost, intr-adevar, scoaterea la vanzare a lucrarilor, printr-una din cele doua case de licitatie.

Numai ca, declara, pe de alta parte, Mihai Papagheorghiu, patronul Casei Alis, „Uniunea Artistilor Plastici nu ne-a facut nici o propunere in acest sens". Ramane de vazut care va fi solutia salvatoare pentru UAP, cine va castiga din aceasta situatie si cine va lua comisioanele.



















962 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Piata de Arta (Joi, 5 decembrie 2013, 23:36)

    A.Petcu [anonim]

    Inainte de a vorbi de o piata de arta la noi, ar trebui pusa in discutie problema falsurilor. Daca in privinta asta, casa Araart conuce detasat in top, o urmeaza indeaproape si casa Alis, se introduc frecvent si falsuri grosolane printre lucrari bune. Mare atentie, mai ales ca in ultima sesiune va fi un tablou 'semnat' Pallady.
    A. Petcu


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi