Zimbitor, relaxat si dornic de munca. Asa a preluat Gica Hagi echipa de pe Bega, din care vrea sa faca o mare forta a campionatului Romaniei inca din acest sezon. Contractul lui se intinde pe o perioada de doi ani si jumatate. Hagi spune ca proiectul pe care l-a prezentat Poli a fost cel care l-a convins sa semneze.

E la Timisoara. "V-am zis din vara ca vreau sa ma intorc acasa", au fost primele cuvinte ale lui Gica la conferinta de presa prin care s-a anuntat instalarea lui la conducerea lui Poli. "Voiam ca, dupa 15 ani, sa revin in Romania. Timisoara m-a convins cu proiectul ei", a completat Regele.

Hagi a spus ca decizia de a prelua echipa banateana a luat-o dupa mai multe discutii cu presedintele Iancu, prima dintre ele fiind chiar in vara: "Am vrut sa privesc de departe lotul, campionatul, sa-mi fac o idee. Era ideal sa fi venit in pauza competitionala, dar si asa e bine. Nu mi-e frica de munca".

De asemenea, tehnicianul violetilor a afirmat ca e constient ca va lucra sub presiune: "Nu e vreo problema, chiar imi place. Eu am venit aici sa le aduc mentalitatea de invingator jucatorilor, pentru ca ei valoarea o au deja".

Contractul celui poreclit odinioara Maradona din Carpati se intinde pe durata a doi ani si jumatate, timp in care Gica vrea sa ia titlul. "Pentru o echipa buna, e nevoie de un an, maxim doi, ca sa se bata la campionat. Dar nici in sezonul asta nu e nimic pierdut.

Sint noua puncte, trebuie sa avem o constanta extraordinara, dar se poate! Totusi, chiar mai aproape mi se pare cupa", a declarat noul manager general al Timisoarei.

Hagi a batut mai ales moneda pe schimbarea mentalitatii jucatorilor, din care spune ca vrea sa faca adevarati campioni. "Echipa trebuie sa vrea sa cistige si la antrenamente!", suna declaratia cea mai elocventa. De asemenea, Hagi a promis ca va uita de prietenia sa cu Giovani Becali, in care nu mai vede decit un adversar pe care vrea sa-l invinga.

"Numele meu e o garantie impotriva insinuarilor. Tin mult la onoarea mea si voi apara Timisoara cu toate mijloacele", a incheiat fostul capitan al echipei nationale.

Craciunescu sta la mina Baciului

La conferinta de presa de aseara, Marian Iancu a dat foarte clar de inteles ca numirea lui Ion Craciunescu in functia de presedinte al clubului se va face doar in cazul in care Gica Popescu nu va fi ales sef al Federat iei. "Pe 21 noiembrie, data alegerilor de la FRF, vom sti daca domnul Craciunescu va face sau nu parte din echipa noastra', a spus boss-ul lui Poli. El a fost completat de Hagi: "Este un om de onoare si asta conteaza mult".

Declara razboi Capitalei

Profesorul Ion V. Ionescu este foarte incintat de venirea lui Gheorghe Hagi. "Noi, cei prea umiliti de echipele din Capitala, l-am asteptat, iar de acum o sa vedeti o alta fata a lui Poli. Hagi o sa ia nu un titlu, ci trei", a spus consilierul lui Poli. Jackie Ionescu l-a asigurat pe Rege de tot sprijinul si atasamentul sau si al celorlalti oameni de fotbal din Timisoara.

Va fi manager general

Gheorghe Hagi va ocupa la Poli functia de manager general. Mina sa dreapta va fi Gabi Balint, iar de pregatirea portarilor se va ocupa Zoltan Iasko, cei trei lucrind in aceeasi formula la Galatasaray Istanbul, pina in vara acestui an.

Iosif Rotariu, care a fost secundul lui Olaroiu, va ramine in staff-ul tehnic pe acelasi post, iar ca preparator fizic a fost adus un italian, Gianni Melcore, cu care, de asemenea, Hagi a mai colaborat in trecut.